„Ținutul țânțarilor” de David Arnold

Mim Malone trăiește într-un mic oraș din Mississippi numit Mosquitoland unde nu se întâmplă nimic. Părinții sunt divorțați, mama ei trăiește în Ohio  iar Mim trăind împreună cu tatăl și mama vitregă. Mim nu este cea mai comodă persoană, asemenea oricărui adolescent, dar știe când trebuie să facă ceva corect. Nu este de acord cu noua situație în care se află, aceea de a trăi alături de mama vitregă și dorește să se întoarcă la mama naturală, în Ohio. Află, la un moment dat, că mama ei este bolnavă și așa se hotărăște să plece la ea, fără a anunța pe nimeni.
Își ia câteva lucruri într-un rucsac, banii pe care-i găsește într-un sertar al noii mame și se urcă într-un autobuz Greyhound cu destinația Ohio. Această călătorie o va aduce în compania unor personaje cu personalități multiple ceea ce dă acestei călătorii un farmec aparte. În timpul ei, cititorul află despre Mim tot soiul de detalii interesante, din trecutul ei, dar și despre scrisorile pe care le tot scrie.
Scrisorile nu numai că împărtășesc experiențele pe care le întâmpină, ci îi oferă cititorului o perspectivă asupra motivului pentru care Mim se comportă așa cum face o face, datorită experiențelor din trecut. Dar pe măsură ce povestea progresează, învățăm mai multe despre Mim, o parte dintre întâmplări având darul de a ne șoca.

Mă adâncesc în povestire înainte să-mi dau seama. În afara unor detalii omise cu grijă (Știrile zilei, vopseaua de război, retinopatia solară – cine are chef de monștri), îl pun la curent pe Beck cu toate cele. Îi povestesc despre divorț, despre mutare și discuția pe care am auzit-o în biroul directorului. Îi spun despre boala misterioasă a mamei din Cleaveland și despre scrisorile pe care le-am aruncat în toaleta autobuzului, singura dovadă a caracterului oribil al lui Kathy. Îi spun despre Arlene, despre Walt, despre Caleb și despre întâlnirea periculoasă de pe acoperișul benzinăriei, care ne-a făcut să ajungem la secția de poliție. Este una dintre acele scene din film în care fata povestește tot, emoționată, dar spre deosebire de nemernicii din filme, Beck chiar pare interesat de ce-i spun. (pagina 184)

„Ținutul țânțarilor” este o carte despre adolescență și provocările ei. E ca un antrenament pentru a înțelege lupta de a fi o fată de 16 ani, cu o viață anxioasă și cu părinții divorțați. Cartea este excelentă în sensul că povestirea este captivantă, dar din perspectiva cititorului, e greu să te raportezi la personaje. E destul de alambicată și la un moment dat am crezut că totul s-a petrecut într-un vis, pentru ca, mai apoi, să îmi dau seama că nu e așa. E complicat să înțelegi de unde provine Mim, dar pe măsură ce înaintezi în poveste afli tot soiul de detalii care se completează ca un puzzle. E o carte pe care o poate citi și un adult, chiar dacă el a trecut de perioada adolescenței. Și, deși ar putea fi greu să te conectezi cu Mim, povestea oferă multe oportunități de a o înțelege, de unde vine și ce anume urmărește. E drept că adulții de astăzi nu au trecut prin același gen de provocări la vârsta adolescenței, totul schimbându-se radical, dar poți înțelege, dacă te străduiești,  prin ce trec copiii tăi, ori dacă nu-i ai, cei de lângă tine. Adolescența așa cum arată ea astăzi, adică trăită în zilele de astăzi, este plină de capcane și provocări pe care dacă nu ești pregătit să le înfrunți, te pot doborî ușor cu consecințe greu de surmontat mai târziu.

Următoarele două luni am rămas în aceeași casă, timp în care s-au întâmplat mai multe lucruri, cum ar fi (nu le înșir pe toate):
(1) am găsit cuvintele „zece pași simpli pentru un divorț în zece zile” lăsate în bara de căutare Google de pe computerul familiei; (2) părinții mei au divorțat peste douăsprezece zile, făcându-mă să mă întreb la care dintre „pașii simpli” se împiedicase un pic tata; (3) Kathy, care ne servise o dată la Denny s, a început să vină pe la noi; (4) am primit câte o scrisoare stearpă de la mama în fiecare săptămână, în care mă asigura că era bine, că urma să ne vedem curând etc. etc., ceea ce m-a făcut (5) să-l implor pe tata să mă lase să locuiesc cu mama la Cleveland, la care mi-a răspuns (6) că nici nu se pune problema, la care (7) eu l-am întrebat de ce și ce naiba se petrece, la care (8) el s-a însurat cu Kathy și ne-am mutat cu toții la naiba-n praznic față de mama, după care (9) scrisorile mamei au încetat, telefonul i-a fost deconectat și eu am rămas 110 la sută singură pe lumea asta, o insulă izolată, o fetiță tristă și pierdută într-un blestemat de stat cotropit de țânțari. (pagina 201)

În ansamblu, „Ținutul țânțarilor” este o lectură excelentă pentru oricine iubește literatura, pentru că spune o poveste grozavă despre viață.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: