Când nu ai cum ignora uniformele

Casa în care locuiește Răzvan e plasată lângă o școală acest fapt permițându-mi să privesc elevii, în fiecare dimineață, cum pleacă spre ea. Spre deosebire de noi, ei încep cursurile la ora 9.00 pentru a le termina la ora 15.00.

Cel puțin așa am dedus urmărindu-i de când am venit. Nu e primul an când fac acest exercițiu și am un regret că nu pot vorbi cu ei, mai pe îndelete. Privesc și uniformele cu care sunt îmbrăcați și care nu pare a le crea un disconfort major, așa cum tot aud la noi acasă. Pentru că după atâta amar de vreme petrecută sub comunism, am evaluat greșit și ceea ce era bun. Iar vina nu este a copiilor ci a adulților pentru că ei sunt cei care trebuie să traseze linia drumului.

Copiii de aici sunt de toate națiile, ceea ce la noi nu există decât foarte puțin și asta doar în orașele mari. Sunt gălăgioși și vocali pe stradă ceea ce mi-a permis să-mi dau seama că limba lor engleză poartă accentul limbii materne, fapt care nu reprezintă un aspect negativ.

Merg în grupuri mai mari, de cele mai multe ori însoțiți de un adult, asta nefiind o regulă.

Ieri, în timp ce mă plimbam cu Luca, am remarcat o pereche formată dintr-o mămică și o fetiță care la vederea noastră au grăbit pasul pentru a intra cât mai repede în casă. Mi-au revenit în minte imagini din filmele americane, pentru că semănau izbitor: coafura cu codițe afro, papucii celei mici care erau mult prea mari și butucănoși pentru piciorușele ei, șosetele scurte albe și îmbrăcămintea stufoasă de sub uniformă. Grabă lor și modul în care au tot întors capul pentru a se asigura că nu le ajungem ne-a amuzat, dar și întristat pentru că nu ne-am gândit că putem stârni asemenea sentimente. La un moment dat, căutând cheia în rucsac, cea mică a scăpat cărțile pe jos, atunci noi trebuind să încetinim pasul prefăcându-ne că ne uităm la niște flori. Au intrat precipitat în casă, aruncând o ultimă privire în urmă asigurându-se că totul e în regulă. Dupa care au trântit ușa.

Însă acest sentiment a fost singular, mă refer la teama pe care s-o inspirăm, pentru ca nu s-a mai repetat la nici un grup cu care ne-am întâlnit. Cine știe ce li s-o fi părut sau ce a declanșat acest comportament.

Mă mai uit și la modul cum se îmbracă, de multe ori mirându- mă că nu le este frig. Copii mici dezbrăcați, adică doar cu un body pe ei, fără ciorapi în picioare, în condițiile în care temperatura este sub 20 de grade. Erau ei și la malul mării, purtând doar un chilot, acolo unde vântul bătea cum numai la malul mării bate. Probabil atunci când văd soarele, sar în sandale chiar dacă nu e încă vremea lor. Ori poate o fi, dar nu judec eu corect de friguroasă ce sunt.

Așadar, aici școala e în toi, iar asta se vede. La noi e vacanță, permițându-ne să stăm liniștiți, fără grija orelor de școală pierdute. Putem observa în tihnă cum stau lucrurile la alții încercând să luăm aminte. Poate e molipsitor.🙂

Ne bucurăm de o primăvară strașnică în avans, pentru ca am văzut că acasă e tare frig.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: