„Fahrenheit 451” de Ray Bradbury

Guy Montag este un pompier care se ocupă de arderea cărților într-un stat futurist al Statele Unite. Cartea începe cu o scurtă descriere a plăcerii pe care o simte în timpul unei intervenții într-o seară. El poartă o cască pe care este inscripționat numărul 451 (temperatura la care arde hârtia), o uniformă neagră cu un salamandră pe braț și un „phoenix” pe piept.

Cu simbolistica lui cască numerotată „451” trasă peste figura flegmatică, ai cărei ochi ardeau cu o flacără portocalie la gândul dezastrului iminent – scăpără aprinzătorul, iar casa fu înghițită de o vâlvătaie enormă, care mistui și cerul nocturn, vopsindu-l în roșu, în galben și-n negru. Era împresurat de un roi de licurici. Tare-ar fi vrut să se distreze, ca în copilărie, vârând în foc o bezea înfiptă într-un băț, în vreme ce cărțile foșnitoare ca aripile unor porumbei mureau în fața porții și pe gazonul din curte, ridicându-se vălătuci scânteietori și spulberându-se în vântul înnegrit și el de atâta pârjol. (pagina 11)

În drum spre casă de la stația de pompieri, simte un sentiment de disconfort. După ce suspectează o prezență în apropiere, se întâlnește cu noua sa vecină, o neobișnuită și curioasă față de șaptesprezece ani, Clarisse McClellan. Îl recunoaște imediat ca fiind pompier și pare fascinată de el și uniforma lui. Ea explică că este „nebună” și îi sugerează că datoria inițială a pompierilor a fost să stingă incendiile mai degrabă decât să le provoace. Ea îl întreabă despre slujba sa și îi povestește că vine dintr-o familie „ciudată”, care face lucruri atât de ciudate cum ar fi să vorbească unul cu celălalt și să se plimbe (atunci a fi pieton și a citi fiind împotriva legii).

– Cum a început toată povestea? Ce te-a făcut să-ți alegi tocmai meseria asta Cum ai ajuns la ea? Nu ești la fel ca toți ceilalți, știu despre ce vorbesc, mă pricep la oameni. Când îți vorbesc, te uiți în ochii mei. Aseară, când ți-am pomenit de lună, te-ai uitat la ea; ceilalți n-ar face una ca asta nici în ruptul capului. Ceilalți m-ar lăsa să vorbesc și-ar pleca sau m-ar amenința. Nimeni nu are timp de pierdut cu alții. Tu ești unul dintre puținii care mă iau în serios. De aceea mi se pare atât de ciudat că ești pompier, parcă nu ți s-ar potrivi, zău. (pagina 31)

Clarisse îi provoacă lui Guy când stări de nervozitate când de relaxare totală, atunci când acesta se trezește râzând în mod repetat, involuntar. Îi reamintește în diferite feluri de lumânare, un ceas și o oglindă. Nu-l poate ajuta să se simtă cumva atras de ea: îl fascinează cu întrebările ei scandaloase, cu stilul de viață neortodox, cu observațiile perceptive și cu „puterea incredibilă de identificare”. Ea îl întreabă dacă este fericit și apoi dispare în casa ei. Gândindu-se la întrebarea absurdă, el intră în casă fui gândindu-se la întâlnirea pe care tocmai o avusese.

„Hearth and the Salamander” se concentrează asupra slujbei lui Montag ca pompier și a vieții domestice. Vatra sau șemineul este un simbol tradițional al casei, iar salamandra este unul dintre simbolurile oficiale ale pompierilor. Ambele simboluri au legătură cu focul, imaginea dominantă a vieții lui Montag – căminul pentru că acesta conține focul care încălzește o casă, iar salamandra, datorită credințelor antice, fiind cea care trăiește în foc și nu este afectată de flăcări. Montag se bucură de slujba lui, aceea de ardere a cărților și este foarte mândru de el; începutul romanului, definește în mare măsură caracterul său. Pasajul de deschidere descrie plăcerea pe care o trăiește în timp ce arde cărți. El iubește acest spectacol precum și modul în care lucrurile sunt „schimbate” de foc. El chiar iubește mirosul de kerosen, și-l descrie Clarissei ca fiind drept parfumul său.

După cum vom afla mai târziu, societatea lui Montag a abandonat cărțile în favoarea divertismentului gol, frenetic și satisfacției instantanee. La începutul romanului, Montag, la fel ca oricine altcineva, disprețuiește ceea ce nu înțelege și, prin arderea cărților, creează un spectacol care face plăcere maselor speriate. El este respectat în societatea sa, iar lipsa de respect sau frica de autoritatea a Clarissei este unul dintre modurile în care ea se distinge prima dată față de restul populației.

Clarisse este extrem de curioasă și grijulie, iar ea îi irită pe Montag la început, deoarece provoacă convingerile sale cele mai adânc înrădăcinate cu întrebările ei nevinovate. Într-o societate în care lectura, conducerea lentă și plimbările sunt scoase în afara legii o conversație sinceră este un eveniment rar și suspect, dragostea blândă a lui Clarisse de natură și de oameni este cu adevărat ciudată. Ea este forțată să meargă la un psihiatru pentru comportamente ciudate cum ar fi drumeții, prinderea fluturilor și gândirea independentă. Familia ei este responsabilă pentru că a învățat-o să fie atât de liniștită și rebelă, în special unchiul ei. Pe timp de noapte, casa lui McClellan este puternic luminată, contrastând brusc cu întunericul și tăcerea celorlalte case. Montag ignoră trecutul despre care Clarisse îi vorbește și o acuză că gândește prea mult. Cu toate acestea, Clarisse deschide ochii lui Montag la frumusețile lumii naturale și recunoaște că nu este ca toți ceilalți și are potențialul de a fi un individ gânditor ca ea. Înainte de întâlnirea lor, familiaritatea lui Montag cu natura era limitată la fascinația sa pentru foc.

Sentimentele lui Montag față de Clarisse sunt ambivalente, o combinație de fascinație și repulsie. Clarisse îndepărtează masca de fericire a lui Montag, forțându-i să se confrunte cu realitatea mai profundă a situației sale, iar disconfortul său se manifestă în exploziile involuntare de râs. Ea pare a fi o oglindă pentru el cu „incredibilă putere de identificare”. Ea simte că este profund legată de el cumva, de parcă-l aștepta. Mai târziu, privind înapoi la prima întâlnire cu ea, chipul lui Clarisse pare să prezinte un întuneric mai înaintea unei noi lumini.

„Fahrenheit 451” nu oferă o singură explicație clară a motivului pentru care cărțile sunt interzise în viitor. În schimb, aceasta sugerează că mulți factori diferiți s-ar putea combina pentru a crea acest rezultat. Acești factori pot fi împărțiți în două grupe: factori care duc la o lipsă generală de interes pentru lectură și factori care îi fac pe oamenii activi ostili față de cărți. Romanul nu distinge în mod clar aceste două evoluții. Aparent, ele se sprijină pur și simplu una pe cealaltă.

Primul grup de factori include popularitatea unor forme concurente de divertisment, cum ar fi televiziunea și radioul. În general, Bradbury crede că prezența mașinilor rapide, a muzicii cu mulți decibeli și a anunțurilor creează un stil de viață în care este prezentă prea multă stimulare, în care nimeni nu are timp să se concentreze. De asemenea, masa uriașă a materialelor publicate este prea copleșitoare pentru a te mai lăsa să gândești, ducând la o societate care citește cărți condensate (care erau foarte populare la vremea când a scris Bradbury).
Al doilea grup de factori, cei care îi fac pe oameni ostili față de cărți, implică invidie. Oamenilor nu le place să se simtă inferiori celor care au citit mai mult decât ei. Scriitorul are grijă să nu se refere în mod specific la minoritățile rasiale – Beatty menționează iubitorii de câini și iubitorii de pisici, de exemplu. Cititorul poate încerca doar să deducă, care sunt grupurile de interes special pe care le are cu adevărat în minte.

Montag, Faber și lupta lui Beatty se învârte în jurul tensiunii dintre cunoaștere și ignoranță. Responsabilitatea pompierilor este să distrugă cunoștințele și să promoveze ignoranța pentru a egaliza populația și a promova monotonia. Întâlnirile lui Montag cu Clarisse, bătrâna și Faber, îi aprind în el scânteia îndoielii cu privire la această abordare. Cercetarea în vederea cunoașterii distruge ignoranța necontestată pe care o împărțea cu aproape toți ceilalți și luptă cu credințele fundamentale ale societății sale.

Faber mirosi cartea, apoi continuă:
– Știai că uneori cărțile miros a nucșoară sau a alte mirodenii exotice? Îmi plăcea să le miros când eram copil. Dumnezeule, erau odată o mulțime de cărți frumoase, înainte de a le fi desființat. Domnule Montag – continuă el întorcând paginile cărții – ai în fața dumitale un laș. Eu am văzut cu mult înainte încotro se îndreaptă lucrurile și n-am scos o vorbă. Sunt unul dintre inocenții care ar fi putut să vorbească și să protesteze, atunci când nimeninu-și pleca urechea la grasul celor „vinovați”; însă eu n-am vorbit și astfel am devenit eu însumi vinovat. Iar când, în cele din urmă, au pus pe roate sistemul lor de ardere a cărților cu ajutorul pompierilor, eu am bonbănit de câteva ori, dar m-am lăsat păgubaș, deoarece pe vremea aceea nu mai bombănea și protesta nimeni. Iar acum e prea târziu! (pagina 88)

Finalul trebuie să-l aflați singuri.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: