„Dragă inimă” de Vasi Rădulescu

Înainte de Crăciun am văzut o postare a unei doamne – am căutat-o, dar din nefericire nu am mai găsit-o – în care îi transmitea autorului, Vasi Rădulescu, ce a însemnat cartea „Dragă inimă” pentru ea.
Am tot citit notificări legate de carte, dar nu am achiziționat-o pentru ca întâmplarea de mai sus să fie factorul declanșator. Am făcut comanda înainte de 24 decembrie și cărțile au sosit la câteva zile după. Lângă ele, un semn de carte sub formă de inimă și o scrisoare de la autor.
Le-am privit pe toate cu interes, a doua carte numindu-se „Culorile uitării”, dar am zăbovit puțin mai mult pe scrisoare care este scrisă de mână, ceea ce mi-a mers la inimă. Un scris mărunt și înclinat spre dreapta, lizibil, pe care eu dacă aș fi fost l-aș fi scris cu cerneală roșie ori portocalie. Dar nu am fost eu ci domnul doctor, care – poate – știe el mai bine de ce a ales această culoare.


Și m-am apucat de citit de îndată ce am putut.
E o carte simplă, profundă, pe care nu ai cum să n-o înțelegi și prețuiești. Este despre viață, așa cum e ea, cu bune și rele, bucurii și necazuri, speranțe și disperări.
O carte care te introduce în atmosfera de spital, dar nu într-un mod brutal. Eu una, atâta timp cât am citit-o, am stat în spatele doctorului și am privit cu ochii larg deschiși, și auzit cu urechile ciulite toate poveștile. La unele am plâns, pentru ca la altele să mă întreb dacă nu cumva nu sufăr și eu de același diagnostic, simptomele descrise fiind identice.

Dincolo de toate, în fiecare om stă o poveste. Suntem niște cărți ambulante, culegeri de povești. Unii strâng între coperte mai multe, alții mai puține. Unii au copertele urâte, roase de vreme sau prea apăsătoare suferințe, dar adăpostesc cele mai frumoase povești. Alții au coperte rocambolesc aranjate, luxoase  și-ntre ele nu stă mai nimic sau stau povești subțirele, lipsite de substanță. Iubiri, întâlniri ce par întâmplătoare, plimbări lungi și contacte cu natura, acte de curaj în situații critice, gesturi dezinteresate, gânduri care mișcă munți, toate stau comprimate în cuvinte potrivit aranjate, la oamenii care mai știu să fie oameni. (pagina 166)

Ori, după ce citești asta, cum să nu te întrebi oare ce fel de coperte are cartea ta și mai ales ce se ascunde între ele? Îmi place să cred că în ceea ce mă privește povestea de acolo este una despre iubire, bucurie, dăruire, dar mai ales empatie cu toate că există printre și fire de ambiție prostească, încrâncenare, deznădejde, depresie. Se mai poate citi și despre răbdare, chiar multă răbdare, drag de culori, forme, sunete, nori, cuvinte, oameni. Oameni de toate felurile.

Cu cafelele pe o bordură, doi oameni simpli fac curat în două scări de bloc despărțite de o grădină circulară ce are în mijloc o magnolie. Ei strâng sticlele, ambalajele, cutiile aruncate de oameni la gunoi. Se trezesc cu noaptea în cap și, uneori, ce surpriză, chiar cu marea în cap. (pagina 196)

Mă gândeam și eu cum ar trebui să trăim această experiență, a venitului pe această lume, pentru că ni se oferă doar o dată, ori cel puțin așa se știe până acum. Poate ne-om mai naște și-n alte lumi, dar nu a venit nimeni până acum să povestească cum este, așa că nu putem decât să ne dăm cu presupusul.

Nu puține au fost momentele în care i-am învățat pe cei cărora le-am dat eu viață, să se bucure de lucrurile mărunte, cele pentru care nu trebuie să plătească nimic, pentru că nu au preț ci doar să se încarce din energia lor. Pentru că eu le-am experimentat și am văzut ce efect pot să aibă asupra psihicului tău.  O frunză de-un verde crud, o cicoare ascunsă printre ierburi, un nor ce seamănă cu ceva drag, un val ce se sparge de mal, ori un răsărit de soare prins la 10 mii de metri deasupra pâmântului au un rol tămăduitor asupra sufletului. Iar asta te ajută să mergi mai departe.

Busola din noi e și ea imperfectă, ca o conspirație a universului ce leagă mereu lucruri de lucruri, oameni de oameni, povești de povești. Ne poate duce prin locuri în care am mai fost cândva; cei care au îndrăznit să ridice privirea, să facă și altceva, vor recunoaște unele elemente și vor fi copleșiți de amintiri. Toți ceilalți vor continua anost, în căutări de destinații. (pagina 269)

Vă invit să citiți o carte care cu siguranță vi se va așeza pe suflet, ca să nu spun inimă. Și nu uitați să fiți buni pentru că:

Un om moare cu adevărat când nu se mai gândește nimeni la el. (pagina 271)

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: