La final de an, foarte mulți, nu știu dacă toți, fac un soi de recapitulare la ce au lăsat în urmă. Nu-mi place să-i spun bilanț, poate pentru că-mi fuge gândul în alte timpuri.
O parte din oameni scriu despre asta, recunoscând trăirile pe care le-au parcurs, fie ele bune ori rele, necosmetizându-le. Nu știu pe cine interesează cu adevărat existența unor lucruri obișnuite, pe care le parcurg milioane de suflete, însă tu simți nevoia de a le împărtăși, poate mai mult pentru jurnalul tău și aduceri aminte. Personal, am momente pe care le-am trăit cândva la intensitate maximă, dar pe care le-am uitat, iar răsfoirea acestui blog, ori aducerile aminte ale Facebook-ului îmi pun pe față un zâmbet melancolic.
Mă reîntâlnesc cu situații plăcute, cu oameni care mi-au devenit mai apoi dragi și cu care am ajuns să vorbesc cum nu credeam. Cu o parte dintre ei m-am și întâlnit, certificând faptul că întâlnirile virtuale pot aduce și beneficii reale nu numai neajunsuri.
Anul pe care-l încheiem peste o zi jumătate m-a bucurat cu câteva suflete de care am ajuns să fiu foarte atașată. Cu Diana, cea de la Editura Cartemma, vorbesc ca și cum ar fi sora mea mai mare, cea pe care n-am avut-o, și de la care mult frumos am primit.
Cu Liliana, sufletul de moldoveancă aciuat la capitală, rostesc una-alta cum îmi spune sufletul, descoperind vibrații comune, pline de frumos și delicatețe.
Dragile mele de la revista Literatura de azi îmi sunt ca o familie, datorită lor punându-mi în bună regulă noțiuni care nu-mi erau clare. Cu Odilia m-am revăzut în mijlocul verii toride, anotimp adorat de amândouă, în egală măsură. A fost o reală plăcere să o pot îmbrățișa! Pe Luminița nu am reușit să o văd față în față, dar vreau să-i mulțumesc pentru disponibilitatea de a mă lămuri în multe privințe lingvistice.
Am mai întâlnit un om frumos pe final de an, doamna Carmen Benke, cea care m-a primit cu tolba de povești și m-a lăsat să o împărtășesc puilor ei, petrecând clipe minunate.
Mă pot socoti norocoasă și pentru că am întâlnit, față în față, dascălițe cu drag de carte și joc, dar mai ales cu har, ambițioase, bătăioase și receptive la nou.
Doamna Maricica de la Preutești, doamna Niculina de la Pâraie, doamna Lenuța de la Bogdănești sunt cele pe care le-am cunoscut anul acesta și cu care am realizat proiecte mi-nu-na-te! Știu, poate părea pompos că spun asta pentru că este vorba despre cadre didactice care activează în mediul rural, dar trebuie să mă credeți că ce am realizat acolo nu se întâmplă în multe școli din orașe mari.
Mai sunt apoi colaboratorii mei nevăzuți, dar cu care dialoghez des și cu folos de ambele părți.
Doamna Irina de la Tulcea, este o altă doamnă cu care am conceput proiecte minunate de care s-au bucurat copiii dintr-un centru de plasament, iar pentru încredere îi mulțumesc!
Anul acesta am avut parte de câteva solicitări din partea mămicilor/bunicilor care aveau de realizat proiecte alături de copiii lor, iar eu am dat o mână de ajutor. Au fost multe machete cerute la diferite discipline școlare ori la marcarea celor 100 de zile de la începutul școlii. Aceste cerințe venite din partea școlii aduc un freamăt din care copiii au de câștigat. Și nu numai ei!
Nu vreau să uit colaborările mele vechi, care au trecut prin proba anilor, și așa Ana e cea care-mi vine prima în minte, aici având regretul de a nu ne întâlni așa de des precum în anii precedeți. A fost puțin, dar foarte bun. Mai este Alina și Mihaela, doamnele de la Manolea, dar și doamna Adina de la Școala Filadelfia.
Despre Irina, scumpa mea Irina, ea ocupă un loc aparte în sufletul meu, asta pentru că există și alte legături, de sânge. O iubesc și-i mulțumesc!
A fost un an în care am avut norocul de a simți cum este să reușești ceva atât de tare, iar Răzvan mi-a arătat fața acestui lucru. O senzație plină de respect și recunoștință la adresa lui am avut urmărind Festivitatea de Absolvire de la Universitatea din Essex.
Deasemenea, a fost anul în care Luca a reușit să-și gestioneze mai bine fricile și să găsească o modalitate de a face trecerea prin școală mai suportabilă. Aici mă înclin în fața doamnei de matematică, Alexandra T., cea care a știu cum să-l ajute, dar și a doamnei dirigință, Dana C. Cine are copii care frecventează școlile de stat știu la ce mă refer și la cum stau lucrurile acolo.
2018 a fost anul în care am reușit să citim peste 70 de cărți, ceea ce nu considerăm a fi un lucru rău. Privind în urmă am constatat că lunile de vară au fost cele mai propice, în martie – fiind 10 zile plecați în Marea Britanie – reușind a termina doar 3 cărți, pentru a recupera în vară/vacanță. Nu am renunțat, încă, la cititul de seară al cărții împreună, ceea ce reprezintă un câștig incomensurabil, așa putându-ne bucura nu numai de cărți pentru copii ci și de altele mai complexe și cu subiecte mai sensibile.
Pentru că acum există săli de cinematograf și aici, nu ne-am limitat doar la vizionările de la București, ci am fost mai des, putând urmări câteva filme care ne-au rămas în suflet.
Așadar, un an bun în primul rând pentru că îl terminăm cu sănătate, dar și pentru că am reușit să-l parcurgem decent. Ne-am putut satisface mici bucurii, am achizițional cărțile dorite, am călătorit în destinații de vis, am adunat amintiri bune de pansat sufletul mai târziu.
De-ar fi așa și în continuare, am fi fericiți!
An Nou senin, sănătos!
P.S. Unul din proiectele inedite din acest an a venit tocmai pe final. Îi mulțumesc pentru asta domnului Viorel.
