Cât de mult zăboviți în existența voastră?

În fiecare dimineață, după ce mă trezesc și pot prinde o geană de răsărit, doar una singură, de aici din colțul ăsta ascuns de lume, mă bucur dacă în peisaj este și o rază de soare pentru a începe ziua cu un tonus bun. Nu suntem poziționați într-un loc favorabil, care să ne permită să vedem răsăriturile în toată splendoarea lor, dar poate și geana asta care se ițește are rolul ei.
Ce spun eu poate, cu siguranță are rolul ei!
Ultimele zile au avut începuturile mohorâte, umede, pline de ceață.
Apropo, ați încercat vreodată să mâncați ceața? Știu că picurii de ploaie, dar și fulgii de zăpadă au fost gustați de fiecare dintre noi, atunci când era copii, ori chiar mai târziu, copii în trup de adult.

Pentru că la debutul unei zile bune contribuie mai mulți factori, de multe ori mărunți și neînsemnați dacă sunt luați separat, tonul care rezultă după ce se adună poate determina o stare care te va însoți întreaga zi.
La noi, în fața casei, este un șantier pe care toamna-l face de nesuportat. Se schimbă țevile de la canalizare, vechi de jumătate de secol, dar acest lucru se petrece într-un ritm lent, care aduce extrem de mult zgomot și o mizerie pe măsură. Ori dacă mai și plouă, ai nevoie de cizme de cauciuc, de un umor și o toleranță la niște cote extrem de înalte. Toate geamurile sunt garnisite cu praf care la primii picuri de ploaie  căpătă desene demne de invidiat; pervazurile sunt năclăite de frunze fugărite de vând și de mizeria adusă-n dar.
Poți șterge zilnic pentru a vedea și simți ca Sisif.

  

În drumul lor, utilajele au smuls toate plantele ornamentale, arbuștii și tufele de trandafiri au sfârșit sub roțile uriașe ale escavatoarelor. Copacii mai mari au fost „toaletați” în stil cubist, pentru că le-au fost retezate cregile care se întâlneau cu mastodonții de oțel.

Comenta un vecin, după ce scara s-a umplut de noroi, că afară ar fi venit și spălat, dar noi nu suntem afară, cel mult afară din casă, așa că suntem neputincioși.
Dar dacă zăboveșți puțin asupra situației, constați că la final rezultatul va fi unul bun și că toate caznele au meritat a fi trecute. Nu de alta, dar altfel ne-ar înghiți dejecțiile provocate tot de noi!

Vom vedea cât va dura.

Dar dacă tot am adus aminte de zăbovit, voi vă gândiți la asta? Vă treziți că o faceți în ceea ce privește o situație ori alta sau acționați imediat, sub impuls?
Ce înseamnă să zăbovești? Înseamnă să visezi cu ochii deschiși, să-ți lași inima și mintea să hoinărească, să pierzi șirul timpului, și în cele mai severe cazuri -, să nu faci nimic. 🙂
Nu vă treziți că faceți aceste gesturi din reflex? Că atunci când lași mintea să hoinărească poți găsi rezolvări mult mai bune decât atunci când acționezi precipitat?
Când zăbovești asupra celei mai mărunte și neînsemnate noțiuni, observi că nu peste multă vreme ea înflorește într-o idee, despre care nu credeai că poate exista. Uneori acest proces poate dura mai mult, ideile care vin fiind altele față de care cele pe care le-așteptai. Eu una pățesc așa de foarte multe ori. Sunt idei care înfloresc greu, și trec printr-o metamorfoză complexă până se desăvârșesc. Sunt altele care vin atunci când nu te aștepți, tu zăbovind în fața altei idei.
Unele inflorescențe ale ideilor sunt pur și simplu spectaculoase, bucuria care-ți umple sufletul ștergând perioada de așteptare și neliniște.

Uite, acum când meșteresc niște machete pentru copilași, ascult melodiile copilăriei mele, cele semnate de Vasile V. Vasilache și constat că știu aproape toate versurile, dar și liniile melodice. Am decis să zăbovesc aici pentru că îmbracă activitatea mea într-un mod aparte, pentru că mă teleportez în trecut când totul avea alte valențe, culori, mirosuri. Ele revin, ca o adiere a existenței mele și ce retrăiesc e frumos, lipsit de griji. Lipsit de griji!

Cum zboară timpul pentru voi?
Sunteți tot timpul presați de timp?
Alocați timp pentru sufletul vostru?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: