O mamă de succes e nevoită…

Puțin înainte de ora 7:00 îmi fac curaj și ies de sub plapumă. Da, am înlocuit pledul de vară cu plapuma de iarnă puțin înainte de venirea aerului polar. Îmi vine să și râd, parcă aș dormi afară așa îngrijorată sunt. În casă e cald, bine, iar pe fereastră zăresc un răsărit ciunțit. Nu am panorama necesară pentru a-l savura tot, dar geana de lumină care s-a strecurat face minuni.

Luca deschide un ochi, mă privește și întinde mâna, automat, după telecomandă. Pe ecran apare o încleștare între mai multe leoaice, guri rânjite, colți parcă prea mulți pentru o dimineață, praf și… soare.
Povestitoarea spune:

O mamă de succes e nevoită să fie inventivă.

Cuvintele îmi intră în timpane abrupt, și se sparg în mii de bucăți.
Mă gândesc de ce percep așa și identific vinovatul: „nevoită” iese din rând și mă aruncă în urmă, la mine și la existența mea de mamă.
Mă opresc puțin și las totul în așteptatre pentru că Luca mă întreabă ceva. Îi răspund și mă întorc la „nevoită”.
Chiar așa: la câte lucruri e nevoită o mamă să se priceapă ori rezolve?
Ooo, lista e mare și mamele din lumea asta cunosc multe repere de pe ea pentru că le-au și trăit.

Mă spăl evitând să mai cuantific ridurile de pe față care nu-s așa de urâcioase cum sunt cele de pe gât. Observ că m-am mai pricopsit cu câteva pete – a scăpat cineva de reclama la Redupetin? – care doresc a-mi spune povestea lor însă eu nu am timp să o ascult, trebuie să mă încadrez în graficul orar. Intuiesc ce au a spune și știu că nu voi scăpa până n-o aud.
La bucătărie pregătesc senvișul copilului și-mi tot ridic picioarele pentru că nu mi-am pus papucii, am zis că gresia e încă suportabilă. Ovarele mele spun altceva și-mi trag carpeta sub picioare. E mai bine, oarecum.
În ultimii ani, din punctul ăsta de vedere nu a fost bine pentru că am trecut/trec și perceput/percep destul de greu transformările mele hormonale. Am mers la analize și tot felul de investigații des, mult prea des decât ar fi fost normal, dar frica de a păți ceva și a dispărea de lângă copii a fost cea care a hotărât mișcările.
Medicul meu îmi spune că dintre toate pacientele pe care le are, ca mine mai sunt două. Două femei care parcurg, zilnic, același zbucium și simt aceleași temeri. Și câte or mai fi?! Am încercat tot soiul de scheme terapeutice însă atunci când am avut episoadele cele mai grele, am trecut prin stări pe care nu credeam că le voi experimenta.
Sunt nopți în care inima-ți bate pe pernă, nu în piept, casa îți cade în cap, e cineva în cameră care-ți toarnă găleți de apă peste tine, altfel nu poți explica sudoarea abundentă care ți-a fost străină toată viața, până acum, pulsul ajunge la 120, tu nemișcând nici un deget.
Aerul se rarefiază, având senzația că blocul s-a ridicat la cer, iar noaptea e mai noapte ca niciodată.
Am avut luni de zile în care m-am trezit la oră fixă, 2:22, după care nu am mai putut adormi. A avut grijă ceasul electronic de pe pian să-mi tatueze cifrele pe retină. Ori gândurile care te invadează sunt năucitoare și nu ocolesc nimic din existența ta: copii, serviciu, pensie, boală, părinți.
Dacă reușeam să mai ațipesc până dimineață, mă socoteam un om fericit, pentru că atunci, când începe ziua familiei trebuie să fii ok.
O mamă e nevoită să fie ok.

Privesc pe geam. Iar. Raza aurie pe care o văd e caldă, are puteri tămăduitoare.

Luca s-a spălat și îmbrăcat. Eu, deasemea.
Începe o nouă zi.
Afară sunt 4 grade și bate vântul. Bonus, plouă mărunt. 🙂
Dar o mamă e nevoită să fie inventivă și dacă se străduiește poate reuși. Începe prin a deschide o umbrelă colorată! Restul va veni de la sine.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “O mamă de succes e nevoită…”

%d blogeri au apreciat: