„Fetița care a salvat Crăciunul” de Matt Haig

Primul gând care-mi vine în minte este că pentru noi Amelia nu a putut salva Crăciunul, dar l-a făcut să fie mai suportabil. Continuarea cărții „Un băiat numit Crăciun!” de Matt Haig despre care v-am povestit anul trecut aici a venit anul acesta și se numește Fetița care a salvat Crăciunul . Am comandat cartea de îndată ce a apărut pentru ca ea să se regăsească în pachetul adus de Moș Nicolae dar și pentru a o putea citi până la finalul lunii. Ceea ce s-a și întâmplat.
La noi în casă credința în Moș Crăciun este la cote de 1000% dacă se poate spune așa, pentru că toată lumea crede cu adevărat în existența lui. Ori poveștile acestea vin să confirme, de parcă mai era nevoie, asta.

Prima carte, cea în care Nicolas a devenit Moș Crăciun a rămas cumva neterminată și am avut speranța că va exista o continuare. Trebuia ca cineva să participe la toată acțiunea de distribuire a cadourilor de Crăciun iar cum Nicolas nu a făcut asta, a trebuit să apară Amalia, personajul principal al celei de a doua cărți.

O copilă sărmană, orfană de ambii părinți, nevoită să-și ducă traiul într-un azil de săraci condus de un om lipsit de inimă – Domnul Creeper. Amelia e o fetiță care este coșar, o meserie ce nu se mai practică în zilele noastre și care crede foarte tare în magia de Crăciun dar și în faptul că singurul care o poate ajuta este Moșul.

Cititorul intră într-o atmosferă plină de tonuri întunecate, multă ceață pentru că acțiunea se petrece în Londra, multă sărăcie și mațe ghiorăind dar pe lângă astea el are parte și de o întâlnire interesantă cu Charles Dickens și cu Regina Victoria în niște secvențe extrem de amuzante.

Nu trebuie uitată nici Spiridușa Adevărului, cea care ne-a atras atenția și în prima poveste și care și-a menținut atitudinea răutăcioasă pentru că, nu-i așa, de cele mai multe ori nu vrei să auzi adevărul el fiind foarte dureros.

Atunci când este vizitată de Noosh, ziarista care lucra la Zăpada Zilei, Spiridușa Adevărului are un comportament enervant și deranjant.

-Ți-aș oferi niște chec cu scorțișoară, dar îl vreau eu pe tot, îi spuse Spiridușa Adevărului.
– E în regulă, zise Noosh, ridicând vocea ca să-și acopere chiorăielile stomacului în timp ce-și scoase carnețelul. Ai ceva împotrivă dacă o să notez ceva pentru articol.
– Nu. Dar să nu mă citezi. Îmi place „aerul meu de mister”. Lucrez la el de ani în șir.
Spiridușa Adevărului se uita cu atenție la Noosh.
– Voi, elfii, arătați ciudat, îi zise ea. Cu degetele voastre groase, fețele late și picioarele ca buturugile de copaci. Vreau să spun, nu arătați la fel de ciudat ca Moș Crăciun, cu urechile alea bizare, rotunde ale lui, dar nici departe nu sunteți. (pagina 131)

Am citit alături de Luca într-un cadru de poveste: luminițele împodobesc și luminează întreaga cameră și pentru a nu răpi acest farmec, atunci când citim, apelăm la o lanternă. E un sentiment extraordinar pe care sunt bucuroasă că-l trăim.

Cum se termină povestea, dacă Amelia reușește să evadeze de la azilul domnului Creeper dar și cum procedează Moșul, trebuie să citiți cartea pentru a afla.

„Oare știi cum funcționează magia? Acea magie care îi face pe reni să zboare pe cer? Cea care-l ajută pe Moș Crăciun să călătorească prin toată lumea într-o singură noapte? Cea care poate opri timpul în loc și îți poate îndeplini visurile?
Cu speranță.
Așa funcționează.
Fără speranță, n-ar exista magie.
Nu Moș Crăciun, Blitzen sau vreunul dintre ceilalți reni fac magia posibilă în noaptea de Ajun.
Ci orice copil care vrea și își dorește ca ea să se petreacă. Dacă nimeni nu și-ar mai dori-o, n-ar mai fi nicio magie. Și pentru că noi știm că Moș Crăciun vine în fiecare an, acum știm că magia – cel puțin, un anumit fel de magie – este real.
Însă nu așa au stat lucrurile dintotdeauna.” (pagina 7)

Și pentru că am avut noroc și inspirație, de Crăciun, Luca a găsit în pachet și continuarea acestor două povești, Father Christmas and Me, cea care nu a fost tradusă în limba română dar pentru care nu e nici o problemă a fi citită în limba engleză. Ori abia așteptăm să vedem ce urmează.

Spor la citit povești frumoase!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “„Fetița care a salvat Crăciunul” de Matt Haig”

%d blogeri au apreciat: