Activități educative copii – Dacă e sezonul lor, să le citim! „Un băiat numit Crăciun! de Matt Haig

Din capul locului trebuie să spun că datorită lui Ani, de la Talente de Năzdrăvani, „Un băiat numit Crăciun”, cartea despre care doresc să vă vorbesc a ajuns în tolba lui Moș Crăciun având destinația noastră. La ea am văzut-o prima dată, pentru ca mai apoi să vină un potop de notificări despre. Am spus că a ajuns în tolba moșului? Păi nu era nevoie că deja se afla acolo. 🙂

20161229_204804
Cartea a adunat deja recenzii destule și pentru o mai bună analiză le puteți accesa, dar eu doresc a vă spune cum s-a văzut și simțit lectura acestui text prin ochii fiului meu cel mic cel care este convins 1000% (am mai spus?!) de existența Moșului, dar și a mea. Unde mai pui, că în corespondența din ultimul an, numele lui Blitzen a apărut specificat la un moment dat.

-Vezi, mama! Ți-am spus eu! Există și Moșul și Rudolf dar mai ales Blitzen. <3

img635-copy

Nu e nevoie să mergem mai departe de titlul pentru a afla că este vorba despre povestea Moșului, dar trebuie să citim pentru a vedea cum anume și-a imaginat-o autorul, unul tânăr – dacă spun eu și mai adult- vorba lui Luca. 🙂
Nikolas este un copil de unsprezece ani care emană atât de multă bunătate încât pe parcursul a 150 de pagini, l-am ținut strâns la piept, dorind a-i mai ostoi durerile; în primul rând a-l încălzi, pentru că eu neputând gestiona frigul am impresia că nimeni nu poate iar mai apoi a-l feri de toate relele. Mi-am pus întrebarea, pe parcursul lecturii, de nenumărate ori, de ce trebui să treci prin așa cazne pentru a demonstra bunătatea și toate celelalte calități bune pe care le ai și vrei a le dărui? Dar cred că așa se construiește o poveste bună, ăsta răspuns l-am agreat cel mai mult. 🙂

20161227_140937

img668

– Vezi, mama? și tatăl lui Nicolas îi spune povești în fiecare seară! Povești cu elfii din Nordul Îndepărtat.

La viața lui, Nikolas primise doar două cadouri: O sanie de lemn și o păpușă cioplită dintr-un nap. Dar el era foarte fericit acolo unde trăia, alături de tatăl lui, mama fiindu-i omorâtă de un urs.

Totul în viața lui s-a schimbat atunci când, într-o  seară, la poarta casei lor a bătut Anders, un vânător. El i-a propus tatălui să plece într-o expediție în urma căreia s-ar fi ales cu foarte mulți bani. Tatăl a plecat și l-a lăsat pe băiat cu mătușa lui, o întruchipare a răului și disprețului.

Copilul a îndurat până totul până în ziua în care aceasta i-a făcut mâncare din jucăria lui, napul cioplit de mamă, și se hotărăște să plece în căutarea tatălui.

Întâlnirea cu Blitzen, renul rănit chiar de Andres și salvat mai apoi de Nikolas, se dovedește a fi extrem de importantă asta pentru că cei doi devin o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

Nu vreau să-l uit pe Miika, șoricelul ce se adăpostește în buzunarul băiatului, visând la brânza mult dorită. Sunt momente în firul poveștii în care Miika are un rol minunat, de prieten și camarad iar asta parcă mai taie din asprime.
E atât de mult frig în cartea astea și în ciuda acestui fapt răzbate speranța și bunătatea, parcă nu e totul pierdut.
Nikolas și Blitzen ajung, aproape morți, în satul elfilor, iar aici, pentru că cei care i-au găsit și-au dat seama de bunătatea lor, le-au făcut o vrajă, un drimwick.

Un drimwick este un descântec al speranței. Nu faci decât să închizi ochii și să îți dorești ceva, iar dacă îți dorești exact așa cum se cuvine, atunci ți se poate întâmpla. Este una dintre cele mai vechi vrăji, apare în prima Carte a speranței și minunii. Asta-i o carte a elfilor despre magie. Mi-am așezat palma pe tine și pe prietenul tău ren și mi-am dorit să fiți calzi, puternici și mereu în siguranță.
– Mereu în siguranță? a întrebat Nikolas derutat, în timp ce Blitzen îi lingea o ureche. Dar asta e imposibil!
Micuța Noosh a oftat în timp ce Moș Topo i-a acoperit urechile.
– Elfii nu rostesc absolut niciodată cuvântul acesta, a zis el scuturând din cap. O imposibilitate este o posibilitate pe care nu ai înțeles-o… (pag. 97)

– Ca să vezi ceva, cu adevărat, trebuie să crezi în acel ceva. Dar să crezi cu adevărat. Asta e prima regulă a elfilor. Nu poți să vezi ceva în ce nu crezi. Acum străduiește-te foarte tare și vezi dacă ți se arată în fața ochilor ceea ce ai crezut. (pag. 99)

Copilul a nimerit în satul elfilor într-un moment nu prea fericit: tocmai fusese răpit un copilaș elf de către un grup de bărbați.
Aici aș dori să insist puțin pe două personaje cu care Nikolas are de a face:
Moș Vodol, șeful ales al elfilor, un bătrân posomorât care instaurase noi legi de când era la conducere. El în bagă în turn, care acum devenise închisoare odinioară fiind Turn de Întâmpinare.

Spiridușa Adevărului, o creatură care te-ai aștepta să arate foarte drăguț dar și să fie și când colo, ea are o atitudine răutăcioasă, uneori cu accente sadice asta dacă e să respectăm firul poveștii. Ea adora să se folosească de frunzele de hewlip, cele care aveau puterea de a face să explodeze capul celui care o mânca. Ar fi vrut ca lui Nikolas să-i explodeze capul dar trolul, colegul lor de celulă, a fost acela căzut în capcană.

Și a deschis gura (trolul) pregătindu-se să muște, când Nikolas i-a îndesat frunza de hewlip în gură. Spiridușa Adevărului bătea din palme entuziasmată.

Nikolas a auzit cum trolului îi chiorăie mațele. Era mai mult decât un chiorăit. Era mai mult decât un mârâit.

Sunetul puternic cu un mârâit creștea într-una înăuntrul trolului, iar acum îi ieșea din cap. Obrajii i se vălureau. Fruntea începea să huruie. Buzele să i se umfle. Ochii i s-au bulbucat. Capul deja mare,acum era mai lat decât umerii și trolul se chinuia să și-l țină sus, iar în acest timp Spiridușa Adevărului bătea încântată din palme.
– O să fie mișto de tot. Presimt eu!

Iar în acel moment capul lui Sebastian (trolul) a devenit așa de mare, încât a explodat, cu un bubuit puternic și umed. Sânge violet de trol și creier cenușiu de trol s-au împrăștiat peste tot. Pe pereți, pe Spiridușa Adevărului și pe Nicolas. (pag. 155)

Dar poate că adevărul e așa de crud că are așa înfățișare și dacă stai și te gândești mai bine, n-ar fi departe de … adevăr.

Nikolas mai trece prin tot soiul de aventuri și nu este de omis faptul că, la un moment dat, își pierde și tatăl.
Și, în aceste condiții, se hotărăște să rămână în satul elfilor, în căsuța lui din pădure nemaiavând ce căuta.
Devine Moș Crăciun cel adevărat în momentul în care a fost convins că poate dărui, în ajun de Crăciun, cadouri tuturor.img_20161229_145926

 

Credea atât de total, încât deja devenise reală. Nu avea rost să încerce să se gândească la o cale, fiindcă era imposibil. Iar singurul fel în care poți face ceva imposibil să devină adevărat nu este prin logică sau prin gânditul rațional. Nu. Ci prin a crede că este realizabil. Credința era metoda. Poți opri timpul în loc, poți dilata hornuri, poți chiar să călătorești prin întreaga lume într-o singură noapte, cu magia potrivită și credința în suflet.
Și asta avea să se întâmple de Crăciun. (pag. 264)

Știa că el – bărbatul pe nume Crăciun, care de fapt se simțea mereu tânăr cum fusese cândva, un băiat pe nume Crăciun în vârstă de șaizeci și doi de ani – nu avea cum să mai îmbătrânească nici măcar cu o singură zi.

Nu vreau să închei înainte de a-i mulțumi Veronicăi D. Niculescu pentru traducerea de vis.

un-baiat-numit-craciun

4 gânduri despre „Activități educative copii – Dacă e sezonul lor, să le citim! „Un băiat numit Crăciun! de Matt Haig

  1. Cris Răspunde

    Mă bucur că v-a plăcut!! Uneori, când mă las dusă de val, și-mi dau seama că prezentarea devine subiectivă, mă gândesc că poate totuși dezamăgesc cu entuziasmul meu…

Lasă un răspuns