Advent 2017 * Ziua cu numărul 6

O zi obositoare pentru că la școală orarul a numărat șașe ore, una mai solicitantă ca alta: fizica, limba română, matematica, istoria, geografia, biologia.

După ore și ceva repaus, a fost citită cartolina dar și făcut cunoștință cu cartea zilei.

Cartea de astăzi se numește Matilda, o dădacă nemaipomenită de Christianna Brand.

„Era foarte urâtă – cea mai urâtă ființă pe care v-o puteți închipui! Avea părul strâns neglijent într-un coc care-i ieșea la ceafă exact ca un mâner de ibric, fața foarte rotundă și încrețită, și ochii ca două mărgele negre. Iar nasul! – nasul ei era cât un borcan.“

Acest roman clasic al literaturii pentru copii este povestea întâlnirii dintre copiii neascultători ai familiei Brown și singura dădacă din lume care le poate face față, bona Matilda. Aceasta le promite părinților îngrijorați că va domoli micuțele bestii în numai șapte lecții… de neuitat. Pe măsură ce dădaca preia controlul, copiii, care n-au spus niciodată în viața lor „te rog“ sau „mulțumesc“ și nici n-au vrut să audă de vreo mâncare cu legume, încep să observe că orice indisciplină are consecințe magice, surprinzătoare.

Cred că este suficient pentru a vă face să citiți povestea chiar dacă sunteți adulți pentru că, nu-i așa?, și părinții mai au nevoie de povești.

Spor la citit!

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “Advent 2017 * Ziua cu numărul 6”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: