Sarea singurătăţii tale

Și ce plâns atunci, la gura vetrei,
într-o seară cu lungi ploi în mers
către oraş, îţi stârnea în piept naşterea obscură a graiului:
„Dintr-un surghiun luminos – mai depărtat ca furtuna
ce se roteşte – cum să păzesc, Doamne, căile tale?
Nu-mi vei lăsa decât negurile serii – după ce o atât de lungă zi
mă hrăniseşi cu sarea singurătăţii tale,
martor al tăcerilor tale, al umbrei tale şi al marilor tale
zbucniri de glas?”
Astfel te jeluiai, printre negurile serii.
Dar sub fereastra obscură, faţă-n faţă cu vechiul zid,
când n-ai putut să învii tulburarea pierdută,
atunci, deschizând Cartea,
un deget uscat petreceai printre prorociri, apoi,
cu privirea fixată-n larg, aşteptai secunda plecării,
ridicarea înaltului vânt care să te smulgă deodată,
ca un taifun, despărţind norii-n faţa aşteptării ochilor tăi.

(„Cartea” de Saint-John Perse)

Saint-John Perse, născut în 1887 (pseudonim pentru Alexis Saint-Léger), poet francez și diplomat, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1960 „pentru zborul în creștere și imaginația evocatoare a poeziei sale”, provine dintr-o veche familie Bourguignon care s-a stabilit în Antilele Franceze în secolul al XVII-lea și s-a întors în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Perse studiază dreptul la Bordeaux și, după studii private în domeniul științei politice, intră în serviciul diplomatic în 1914. Acolo a avut o carieră strălucitoare. A slujit mai întâi în ambasada de la Peking, iar mai târziu în Oficiul de Externe.

A părăsit Franța pentru a pleca în Statele Unite în 1940, regimul Vichy confiscându-i averea și retrăgându-i cetățenia. Din 1941 până în 1945, a fost consilier literar la Biblioteca Congresului. După război nu și-a reluat cariera diplomatică și, în 1950, s-a retras oficial cu titlul de Ambassadeur de France. S-a stabilit în Statele Unite, întorcându-se în Franța în 1957.

Lucrările literare au fost publicate parțial sub numele său, dar mai ales sub pseudonimele St. J. Perse și Saint-John Perse. După diferite poezii care reflectă impresiile copilăriei sale, a scris Anabase (Anabasis), în 1924, în timp ce se afla în China. Este un poem epic care a nedumerit mulți critici sugerând că ar putea fi înțeles mai bine de un asiatic decât de un occidental.

O mare parte din lucrările sale au fost scrise după ce s-a stabilit în Statele Unite: Exil (Exil), 1942, în care omul și poetul se îmbină; Poème l’Etrangère (Poemul unor străini), 1943; Plugins (Ploi), 1943; Neiges (Snows), 1944; Vents (Vânturi), 1946; Amers (Seamarks), 1957, în care marea răsună ca o imagine a întemnițării omului; și epicul său abstract, Chronique (Cronicile), 1960.

Limba poeziei sale, admirată în special de către poeți pentru precizie și puritate, este dificilă, și nu a prea prins la publicul larg. Poezia lui a fost comparată cu cea a lui Arthur Rimbaud. Viziunea sa hipnotică este transmisă printr-un metru liturgic ajutată de cuvinte exotice.

Pentru unii, Saint-John Perse este întruchiparea spiritului național francez: intelectual, dar pasionat, profund conștient de tragedia vieții, un om de afaceri cu sentimentul artistului pentru perfecțiune și simetrie.

(sursa foto: dreamstime.com)

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: