Da, am ajuns la ziua a patra cu bine. Un debut plin de soare și lipsit de oameni. La ora 7:15, când am ajuns pe plajă, mai erau 2 oameni. Nu înțeleg de ce e așa de puțină lume. E adevărat că pe la ora 8:00 reușiseră să ajungă încă vreo câteva familii cu copii mici dar e vacanță totuși. O doamnă care avea un prunc frumos, numai bun de pus în reclame, s-a chinuit muuult să-i facă o fotografie stând pe nisip. Numai că băiețelul nu prea putea să stea în șezut, așa de mititel era.
Au mai venit și doi frați, ghiduși și gălăgioși care își doreau de toate. Nu a scăpat nici un vânzător ambulant sau mai degrabă ar trebui spus că nu au scăpat părinții de numeroasele lor cereri.
Cum am ajuns, mama a avut parte de un incident mai puțin plăcut, asta pentru a călcat pe o viespe care a înțepat-o. Nu a văzut-o fiindcă insecta mânca dintr-un rest de piersică. Nu s-a văitat mult, dar știu că a durut-o tare că i-am zărit o lacrimă în colțul ochilor. Și acum, la ceas de seară, tot schioapătă, dar ea zice că e bine că a mușcat-o că tratamentul cu venin e bun. Știam că cel de albină, o fi valabil și la viespe? Așa o fi!
După ce tata i-a scos acul, a plecat cu Luca la o plimbare, cred că apa rece i-a mai diminuat usturimea. Eu i-am privit, cu mult drag, și așteptat la partida de lectură, pentru că știam că va veni și vremea ei.
Apa a fost bună și limpede și am constatat apariția meduzelor. Sunt frumoase, dar am evitat să punem mâna pe ele.
În schimb, ne-am jucat cu niște crabi și am mai adunat ceva melcișori. Mama vrea să facă ceva cu ei dar nu are idee ce. Încă!
Timpul petrecut de cei doi în apă a fost destul de mare și cred că mama a recuperat din anii în care nu a făcut acest lucru. Știu că nu-i face o plăcere deosebită dar cineva trebuie să meargă cu Luca. Aș merge eu dar nu se poate.
Azi, la plaja de dimineață, nu am mâncat ce au pregătit. Luca a vrut fructe și un croissant. Cu acest prilej, câteva vrăbiuțe mai viteze au venit să le dea și lor. Nu se mai sperie de oameni iar meniul găsit pe plajă este foarte variat de la boabe de porumb fiert, la cipsuri, biscuiți ori fructe.
„Bunica” cu zmeura a venit la țac și așa, ultimele două capitole din „Inimă de cerneală” au avut un gust delicios. Aici mă refer la papilele gustative pentru că povestea scrisă de Cornelia Funke este deosebită. Și pot spune asta pentru că acolo sunt și zâne și cobolzi dar și oameni de sticlă. Au terminat-o și au vorbiiiit! „Sânge de cerneală” a rămas acasă, dar rezerva de cărți care să fie citită pe malul mării nu s-a epuizat. 🙂
După ce cartea s-a terminat, am mai stat să se așeze sentimentele, trăirile, tot ceea ce a însemna ea pentru noi. Aveți idee câte povești pot spune și eu?
Când ne-am reîntors la plajă, la ora 16:00, nu a durat mult și soarele a fost acoperit de nori și așa a rămas până la apus. Mama și Luca au apucat să mai facă o baie, de data asta într-o apă așa de caldă, că povesteau că era ca-ntr-o oală de ciorbă. N-am prea înțeles dar… .
A terminat și mama „Împăratul muștelor” și i-am văzut că au început „Numără stelele, O poveste din Copenhaga”. Am tras și eu cu urechea la introducere și nu sună rău deloc.
Pentru că soarele intrase în nori, i-a luat frigul dar nu au abandonat. S-au învelit și au mai continuat o perioadă.
Ziua e pe final. Ne pregătim de culcuș. Ne însoțesc Farid, Mo, Resa și Elinor lângă care s-au alăturat Annemarie, Ellen și Kirstie. Toate condimentate cu soare, meduze, alge și o stare de siguranță și bine. Îți trebuie așa de puțin să fii fericit!
