machetedidactice.com

Școlărel de clasa a V-a – Ședința din semestrul II. Prima

În primul semestru de clasa a V-a au fost două ședințe, asta dacă-mi aduc bine aminte. În prima au fost făcute prezentările și am luat la cunoștință despre cerințele acestei noi etape din viața copiilor noștri. Pentru unii dintre părinți nu era chiar prima întâlnire, asta pentru că mai avem copii ce au trecut prin ciclul gimnazial.
La mine, față de primul copil, a fost mai greu. Diferența dintre ciclul primar și cel gimnazial a fost mare și am avut nevoie de ceva răgaz pentru a ne așeza așa cum se cuvine. Da, dacă diferă copiii diferă și abordările. 🙂
Mi-am pus multe întrebări și am încercat să înțeleg ce anume urmărește fiecare dascăl în parte, pentru că dacă ei intră și ies de la ore, fiecare cu pretențiile lor, copilul trebuie să vină în întâmpinarea fiecăruia, așa cum se pricepe el mai bine.
Și nu-i ușor să „dovedești” unsprezece dascăli. 🙂

Am pornit mai lent și am încercat, cât am putut, să fiu alături de el și să-i fac tranziția mai ușor de priceput. Și am avut de lucru la unele materii mai mult ca la altele.
Dacă la matematică năvala informațiilor l-a dărâmat la început și așa a fost nevoie de multă răbdare și perseverență, la alte materii lucrurile s-au perceput diferit. E evident că aici vorbesc despre preferințe și mai ales, de afinitățile legate de o materie sau alta. Dar acum, din clasa a V-a mai sunt legate și de profesori.
La doamna învățătoare, pentru că era majoritară la toate materiile predate, a fost mai lesne de gestionat, dar acum a trebuit și trebuie în continuare depus mai mult efort.

A terminat primul semestru cu bine, nu numai cu medii de zece dar cu o medie generală de 9.50. E bine și eu știu, fără să-mi spună nimeni, de ce e atât și nu mai mult și unde ar trebui să se insiste mai mult. Te încearcă un sentiment de regret dar dacă ești corect cu tine, înțelegi că așa stau lucrurile.

Așadar, doamna dirigintă a prezentat situația școlară dar și pe cea extrașcolară aici referindu-mă la concursurile la care copiii clasei au participat. Problema, cred, majoră a clasei a V-a, cea în care se face tranziția este pe lângă numărul de profesori care intră la clasă și cea a colectivului. Pentru că asta este o clasă în care s-au adunat copiii din mai multe părți, aici având loc o examinare pentru a putea ocupa un loc, iar pentru închegarea colectivului cred că este necesară o perioadă de timp. Numai că aici ne-am ales ca apa de ulei. Copiii au format „bisericuțe” sau grupuri, cum vreți să le numiți, unde s-a menținut unitatea inițială; adică cei de la IV-A s-au delimitat de cei de la a IV-B și cei de la a IV-C ceea ce este valabil și invers. Copiii s-au așezat în bănci și au relaționat mai mult cu cei pe care-i cunoșteau deja.
Iar asta s-a întâmplat și cu părinții. Întrebarea care se pune este: de ce? De ce s-au și ne-am separat așa și ce anume a determinat asta?
Aici e o chestie de atitudine și de modul în care au acționat învățătoarele la clasele lor. Copiii au venit cu acea atitudine și de aici au izbucnit contradicțiile.
Fiind o persoană mai coaptă, consider că totul se face cu răbdare, perseverență, decibeli puțini și toleranță sporită. Dar clasa asta are 30 de elevi. Ce te faci cu atâta lume? Cum gestionezi 30 de părinți care au idei și atitudini atât de diferite?
E o chestiune greu de înțeles.
Și poate cel mai greu de gestionat este atitudinea pe care o au cei mici, una care nu poate fi desprinsă de mediul în care trăiesc și se dezvoltă. Din nefericire există comportamente ce au depășit limita bunului simț și care cer atitudini răspicate. Cuvintele urâte, gesturile nepotrivite, hărțuiala, decibelii situați peste limita admisă de un timpan normal, batjocura și chiar violența au ajuns la un stadiu la care se cere o intervenție.
Dar intervenția asta nu trebuie să vină de la școală, în primul rând, ci de la părinți. Aceștia trebuie să facă o echipă cu școala care reprezintă doar o completare și o desăvârșire a educației.

Ori dacă atunci când se întâlnesc părinții nu reușesc să-și stăpânească atitudinea, ce pretenție să ai de la niște copii?

Cred că înaintea notelor de 10 din catalog trebuie să stea grija pentru cum anume relaționăm, dacă suntem în stare să ne respectăm, să ne tolerăm dar mai ales să nu ne facem rău. Nu înseamnă că dacă nu suntem vătămați corporal nu putem suferi. Traumele psihice acumulate duc spre devieri de comportament extrem de periculoase. Ori despre asta trebuie să avem grijă înainte de toate!

Și până să vorbească despre toate astea, doamna dirigintă ne-a invitat să urmărim un clip, pe care și eu, la rândul meu, vă invit să o faceți. Poate unii dintre voi l-ați mai văzut, așa cum nici mie nu-mi era străin, dar faptul că a ales să ni-l prezinte, mie mi-a dat foarte mult de gândit.

This Video Will Make You Rethink How You Act Around Others

With the way most of us live our lives these days — giving zero f*cks — we often forget that there are young ones around watching.

I’m not saying that everyone should be a perfect role model in life, but if you’re responsible for a child, then you should act like an adult and strive to set a good example.

While our kids will likely end up just like us, there’s no reason you should be smoking, drinking or fighting in front of them.

This quick, 60 second PSA makes all of us think about our immoral behavior and puts into perspective what we’re really doing. Turn down for what? Turn down for the children.

“As it appears in …. “

children-see-children-do-2 cs18

sursa foto: aici

Dimineață, când l-am dus pe Luca la școală am crezut că nu e nimeni în clasă. Nu se auzea nici un zgomot și era o liniște dătătoare de întrebări. Când am intrat, marea majoritate a copiilor era în bănci, iar când m-au văzut, s-au ridicat în picioare și au salutat. Pentru prima dată de când a început clasa a V-a. Erau la fel de frumoși, ca și ieri, numai că purtau toți uniforme și aveau o aură. Una de normalitate de care avem atât de mare nevoie.
Ei, în primul rând, pentru a se putea dezvolta.
Noi, în al doilea rând, pentru a-i putea susține și ajuta.
Și uite că speranța a licărit, semn că nu a murit încă.

diadolivro

sursa foto: aici

 

Dă-i un răspuns lui oanazAnulează răspunsul

4 gânduri despre “Școlărel de clasa a V-a – Ședința din semestrul II. Prima”

%d