machetedidactice.com

Machete didactice – Dacă au înflorit copacii, e rost de treabă. Albinuțele sunt prezente? Da, da!

Zilele astea a fost frig sau, mă rog, mai frig decât mi-aș fi dorit eu să fie. Seara, când aerisesc camera pregătind-o pentru somn, mă uit la plăntuțele din fața casei și mă rog să reziste frigului. Florile și frunzele proaspăt ieșite sunt atât de delicate că îți închipui că nu vor putea trece peste temperaturile atât de scăzute, uneori și sub 0 grade.
Dar dimineață ele te întâmpină cu zâmbetul pe… petale, iar tu simți un val de tandrețe și duioșie, bucurându-te că sunt atât de puternice.
Și dacă ele au apărut e musai să vină și albinele. Ele, responsabilele într-ale polenizatului.
Au venit și aici, dar au avut alt scop: acela de a arăta unor copilași ce înseamnă munca susținută și ce rezultate minunate poți avea de pe urma ei. Puterea exemplului este de neînlocuit. 🙂

DSCN7339

Această albinuță nu avea cum lipsi dintr-o Clasa a albinuțelor. E ca o mascotă, iar alături de ea se află stupul în care suratele își au casa.

DSCN7343

Pentru că acest colț tematic să fie mai ofertant am confecționat și șapte borcane cu miere, capacele fiind multicolore, adică sunt colorate în culorile curcubeului.

20160315_155103

20160315_155107

Ansamblul pe care l-am realizat la clasă arăta așa, ca în imaginea de mai jos.

20160317_161734

Avizierul a purtat, și el, amprenta micilor lucrătoare.

DSCN7353

DSCN7354

DSCN7355

Pentru a căpăta un plus de culoare, am confecționat și o mică mascoțică pe care am atașat-o, aceasta putând fi expusă și separat, dacă se dorește acest lucru.

DSCN7345   20160317_161714

Această sală de clasă este nouă, adică are mobilier nou, jaluzele și parchet, iar acum machetele confecționate de mine au adus puțină culoare. Se vede minunat și sunt convinsă că și rezultatele copiilor vor fi pe măsură. Unde se dorește a se face ceva, se poate realiza faptic, nu numai vorbe!

Lasă un răspuns

%d