Animalele sălbatice s-au prezentat în fața copiilor de cinci ani pentru o provocare, aceea de a vedea ce mai țin minte de anul trecut. Cele două părți se mai întâlniseră doar că Fluturașii erau mai mici atunci, în timpul scurs de la precedentul joc multe schimbându-se. În bine pentru toată lumea, fără nici o excepție. Singurul regret este acela că acum sunt cam mulți copii bolnavi și mi-ar fi plăcut să fie toată lumea. Însă cum nu pot interveni în această situație, gripele și virozele făcându-și de cap, unii dintre copii continuând să frecventeze grădinița chiar dacă tușesc și le curge nasul, îmi dau toată silința să găsesc abordări și subiecte care să le placă, să-i provoace și să-i stimuleze.
Am adus în grupa mai multe animale din pădure însă accentul a fost pe vulpe, cea pentru care eu am o slăbiciune, relația mea cu ea fiind cu state vechi și cu registre diferite din secole la fel de diferite. Vulpea m-a însoțit din copilărie până acum, amintirile mele fiind multe și variate, aproape toate frumoase dacă e să mă gândesc mai bine. Are vulpea asta ceva ce eu nu cred că mă caracterizează însă cel mai important om din viața mea îmi tot repetă acest lucru cu obstinație, că mă asemăn cu o vulpe. Poate de aceea, subconștientul meu o tot scoate la înaintare iar poveștile cu ea sunt destul de multe și frumoase.
Cea mai celebră vulpe din basmele noastre este cea care a păcălit ursul și nu doar pe el, țăranul fiind păgubit rămânând fără pești. Copiii știau povestea reușind a țese dialogurile atât de interesante în care am avut ocazia să vorbim în propoziții folosind cuvintele din poveste. Căruță, cațaveică, șireată s-au strecurat în vocabularul lor și chiar dacă acum nu vor fi folosite rămân în așteptare pentru mai târziu.
Nu putea lipsi Fericirea, cea care de câțiva ani stă alături de mine cunoscându-mi toate ofurile de nenumărate ori ascultându-mă răbdătoare. Și Fluturașii o știau și s-au bucurat să o revadă povestea lui Paul și a vulpii portocalii reauzindu-se.

Am reconstituit imaginea vulpii și a unui urs folosind figuri geometrice, aici prichindeii decupând și lipind.


