Numai nefericitul ştie ce-i fericirea! Fericitul nu-i decât o marionetă a elanului vieţii. Nu face decât s-o ilustreze, dar nu o posedă. Lumina nu străluceste în lumină, ci doar în întuneric.
Erich Maria Remarque
Frontul e o colivie în care, plin de nervozitate, trebuie să aștepți ce va urma. Suntem sub grila formată de traiectoriile obuzelor și trăim în tensiunea nesiguranței. Deasupra noastră plutește hazardul.
Erich Maria Remarque
Unul dintre cei mai cunoscuți autori de literatură germană, Erich Maria Remarque, pe numele lui adevărat Erich Paul Remark (22 iunie 1898) a reușit să descrie ororile războiului, el însuși fiind participant pe Frontul de Vest, acolo unde a fost rănit grav. Rănile acestea au necesitat o spitalizare îndelungată, iar după externare, la 5 ianuarie 1919, părăsește armata și renunță la decorațiile și medaliile primite.
După ce o perioadă profesează în diferite domenii, din martie 1921 se dedică scrisului și, fiind un adept al concepțiilor lui Nietzsche, este preocupat de filozofie și literatură.
Publică primul roman Cuibul visurilor în 1920. Cel mai mare succes îl are cu romanul Nimic nou pe frontul de vest (1926), iar tema acestuia o regăsim și în următoarele sale scrieri: Întoarcerea de pe front, Trei camarazi, Arcul de triumf.
Remarque a fost un admirator al femeilor elegante, artei impresioniste, mașinilor Lancia și Bugatti, artei chinezești a dinastiei Tang, dar și un pacifist convins, adept al libertății de exprimare.
Nu se știe dacă datorită sau din cauza succesului romanului său, Remarque a fost nevoit să se stabilească în Elveția în timp ce, în Germania, Joseph Goebbels aranja mișcări de stradă împotriva sa. Anul 1931 aduce în viața lui mai multe întâmplări: este propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură, dar și acuzat de diferite infracțiuni economice, chiar suspectat de crimă, asta după ce un prieten de-al său moare în casa sa din Elveția.
În Germania ajunge să fie interzis de Goebbels, iar el își schimbă locuința în diferite orașe europene, pentru ca într-un final să se stabilească în Statele Unite ale Americii. Aici, continuă relația începută cu Marlene Dietrich, una mai mult decât amicală.
Continentul American îi prilejuiește întâlnirea cu multe vedete de cinema, dar și cu numeroși imigranți germani stabiliți acolo din cauza războiului. Se spune că a avut o relație și cu Greta Garbo.
Romanele sale au fost ecranizate și au avut un succes răsunător. De-a lungul timpului Nimic nou pe frontul de vest a primit și un premiu Oscar.
Ultimele două decenii ale vieții sale au fost mai puțin apăsătoare. A avut un divorț amiabil de prima soție, pentru a se recăsători în 1958 cu actrița americană Paulette Goddard. A citit mult din scriitorii preferați, Malraux, Proust, Flaubert, Balzac, Stendhal, Poe, Schopenhauer, Nietzsche, Rilke și a devenit un admirator al filozofiei Zen.
În 1961 a apărut Cerul nu iartă nimic, iar în 1962, Noapte la Lisabona.
Suferă un accident vascular, iar Goddard, chiar dacă nu-i mai era soție, stă alături de el. Se stinge din viață în Elveția, la 25 septembrie 1971, iar ea îi respectă ultima dorință – aceea de a fi îngropat lângă Lacul Maggiore.
Cel mai înspăimântător lucru este timpul. Timpul. Clipa pe care o trăim și pe care n-o stăpânim niciodată
Articol apărut în revista online Literatura de azi.