Nici nu știu cum să încep! Am avut o zi atât de frumoasă, și am dorit a lăsa sentimentele să se așeze în sufletele noastre. Ale mele, ale copilului … . Mi-aș dori să fie valabil și în cazul celorlalți treizeci de colegi de clasă a lui Luca.
Ideea acestor cluburi de lectură nu o am de ieri. De-a lungul timpului, în perioada de grădiniță a băieților, am organizat tot felul de întâlniri ce au avut ca subiect de pornire o poveste. Este adevărat că nu m-am adresat, până acum, unor copii atât de mari și atât de mulți.
Am avut emoții și m-am pregătit temeinic. Nu am dorit să am nici un moment neacoperit, pentru că se știe, copiii atât așteaptă. 🙂 Mi-am făcut constiincios temele, am pregătit toate materiale și am avut un plan, bine stabilit, a ceea ce avea să se întâmple în orele petrecute acolo. Am discutat, în prealabil, cu domnișoara învățătoare, pe care am anunțat-o de intenția mea, iar ea a fost de acord cu cele propuse. Doresc a preciza că toate materialele au fost pregătite și suportate de mine, și că fiecare elev a avut o mapă în care a regăsit elementele ce ne-au folosit drept suport.
Povestea pe care s-a bazat activitatea noastră este Ela cea fără de cuvinte. Ela cea care ne-a mai fost partener de dialog dar în căsuța noastră, nu așa, în văzul lumii. Ela cea care, în ciuda aparențelor, s-a dovedit a fi vorbăreață. Și poate nu neaparat vorbăreață, ci înlesnitoare a unor dialoguri minunate.
O poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranță, despre curajul și împăcarea de a fi altfel, despre lumile noastre interioare, bogate și prețioase. Este o lecție despre felul în care cuvintele pot să nască lumi, dar pot și să rănească. (Victoria Pătrașcu)
Victoria Pătrașcu, mama Elei, a avut amabilitatea de-a da curs dorinței mele, iar această dorință a prins forma unei scrisori, pe care copiii să o primească de la autoare. Mulțumesc frumos, pentru amabilitate! Școlăreii au fost, pur și simplu, încântați în momentul în care au intrat au primit-o. Fiecare copil cu scrisoarea lui. 🙂 După ce am intrat în posesia ei, am multiplicat-o și am printat-o pe o foaie ce avea un chenar cu litere, cum altfel.
Scrisoarea doamnei Victoria Pătrașcu – video
Dar ce am făcut, cum am lucrat?! Păi, am pregătit trei machete. Una dintre ele reprezenta silueta Elei, așa cum am văzut la manifestările organizate la Merlin. Dimensiunea acestei machete este de 1,20m înălțime.
Pe lângă această machetă am mai confecționat și două borcane, pe care le-am denumit „Borcanul cu licori dulci” și Borcanul cu licori amare”.
Așadar, am lecturat povestea, după care au urmat o sumedenie de întâmplări frumoase. Copiii au răspuns mai multor întrebări legate de carte, de personaje și uite așa, din vorbă-n vorbă, școlăreii au ajuns să spună ce anume îi deranjează acasă sau la școală. Cuvintele iubite, îndrăgite și atât de așteptate pentru a fi auzite și-au găsit culcuș în borcanul cu licori dulci.
Cuvinte din borcanul cu licori dulci – video
Apoi a venit rândul cuvintelor care dor. Copiii au avut curajul să le rostească, de data asta fără ca ele să doară. Dealtfel aceste cuvinte au fost scoase, mai târziu, și din borcanul cu licori amare.
Am mai pregătit o fișă, pe care elevii au dat răspunsul la două întrebă:
Dacă te-ai întâlni cu Ela, ce întrebare i-ai pune? – video
Ce dorești să-i transmiți scriitoarei Victoria Pătrașcu? – video
Partea a doua a activității noastre a fost aceea de confecționare a unei felicitări șevalet, în care elementul central să fie Ela. Am realizat eu, mai întâi, un model, după care copiii s-au ghidat.
Iar ei au lucrat minunat, fiecare căutând cuvinte pentru a fi puse pe felicitarea proprie.
Doresc să precizez că fusese programat să dialogăm și să ne jucăm două ore, însă copiii au fost atât de încântați și absorbiți de subiect dar și de desfășurarea lucrurilor, încât au uitat și de pauze, dar și de timpul scurs. Când am încheiat, am constat că trei ore trecuseră pe nesimțite.
Cred că fotografiile vorbesc de la sine. Am fost atât de câștigați, cu toții. Mulțumim doamnei Victoria, dar și Cristianei Radu. Cu siguranță ați simțit astăzi o adiere de gând bun, venit tooocmai din Bucovina.
Mulțumesc doamnei învățătoare Adriana Negre și elevilor clasei a III-a A, din Fălticeni, județul Suceava. Să aveți sărbători frumoase precum sufletele și rostirile voastre!
