Conform DEX-ului:
Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.
Sună într-un mod ideal!
Însă, din păcate, de cele mai multe ori situația stă complet diferit.
În ceea ce mă privește, pentru că mi se pare normal să vorbesc în nume propriu, noțiunea de prieten cuprinde mai multe aspecte. Datorită vârstei pe care o am, timpul mi-a permis să experimentez și să simt pe propria piele, tot felul de prietenii. Spun cu mândrie, că am o prietenă foarte bună de mai bine de 30 de ani, prietenă cu care nu m-am certat niciodată, bașca am mai cununat-o și i-am și botezat. Ne înțelegem minunat și asta nu pentru că stăm la kilometri depărtare și nu interacționăm, ci pentru că suntem clădite cam la fel. Avem profesii diferite, cercuri de alți prieteni diferiți, dar reușim să vibrăm la fel și să ne sprijinim în momentele importante, fie ele de bine sau de rău. Numele ei este Stela. Și da, sunt o norocoasă!
Am trăit și experința traumatizantă a eșecului unei prietenii ce adunase 20 de ani la număr, iar acest eșec nu am reușit să-l deslușesc nici acum, pentru că cealaltă parte a dat într-o zi, pur și simplu, bir cu fugiții. Am suferit foarte, foarte mult și tot mai aștept o explicație.
În ceea ce-i privește pe ai mei fii, am încercat să le insuflu acest cult al prieteniei, așa cum îl înțeleg și percep eu. Dacă în ceea ce-l privește pe Razvan, am ajuns la un numitor comun, cu Luca mai este cale lungă de parcurs, și asta pentru că el are doar 8 ani.
De- lungul timpului, am vorbit și în acest blog, despre sentimentele pe care le nutresc eu pentru prieteni. Am vorbit și despre pericolul prieteniilor virtuale, capcane reale, ce ne pot supune la adevărate traume, dacă nu sunt gestionate corect.
Prieteniile legate odinioară aveau loc exclusiv pe interactiune umană la nivel fizic ( cel puțin debutul), asta deoarece ca să devii prieten cu cineva, trebuia să te întâlnești cu el undeva; într-o sală de curs, la bibliotecă, în tramvai, în tren sau de ce nu, atunci când duceai gunoiul. Te vedeai, te salutai. Interveneau o gramadă de factori care concurau la cunoașterea omului, de la cei vizuali și olfactivi, până la cei non-verbali. Să nu pomenesc de feromoni 🙂
Astăzi, pixelul albastru a intervenit și aici. Monitorul nu are miros, nu vibrează, nu transmite decât ceea ce vrea interlocutorul să transmită. Și la un search, se poate ușor observa ce tragedii au avut loc, înlesnite de mediul virtual.
Despre Razvan, în ceea ce privește prieteniile, vreau să spun că am încercat să clădesc prietenii ,, din școală”, dar nu am făcut alegerea cea mai bună. Am simțit că bunele intenții nu au întotdeauna parcursuri fericite. Dar el a reușit să le lege și să mențină pe cele de care avea nevoie și care s-au dovedit bune.
Luca are alt temperament în această privință față de fratele lui: este mai sensibil, mai temător și nu face pasul către cel din fața lui decât atunci când simte că și celălalt dorește. Băiatul are acest comportament și datorită nouă, părinților, care din prea mult exces de zel, l-am protejat excesiv și i-am indus acest sentiment.
Vreau să spun că orice învăț are și dezvăt, dar durează mai mult să îndrepți ceea ce ai implement, fie că rostit sau nu.
Așa că, treptat, alături de el am învățat și acceptat că și el are nevoie de independență( chiar dacă este supravegheată din umbră) de trăiri personale, de situații în care să fie singurul care să ia decizii. Dar cel mai important lucru pe care dorim a-l stăpâni este acela al echilibrului.
În viața noastră, a tuturor, au apărut, Sebi, Iasmin, Leo, Teo, Andrei Teofil, David, prietenii lui Luca. Aceștia sunt cei mai apropiați. Pe lângă ei, mai există colegii de clasa, alături de care am organizat cele două aniversări ale lui Luca, de când este școlar.
I-am primit cu mult drag, am învățat să fiu arbitru. Ne-am jucat, am studiat, am ascultat! Împreună cu mine sau doar ei. Din toate aceste întâlniri, există speranța de-a se înfiripa o prietenie care să dăinuie peste ani. Consider aceste prietenii cele mai frumoase, cele mai adevărate! Cât despre fetițe, Ioana și Mara sunt prietenele lui de suflet, două copile minunate, pricepute și drăgălașe peste măsură. Le iubim toți, iar fiecare întâlnire cu ele este o bucurie, asta ca să nu pomenesc de bucuria provocată de întâlnirea cu Alina, draga mea Alina.
Ce-mi veni cu prieteniile? Pentru că ieri au fost două evenimente care au înlesnit aceste gânduri. Una a lui Luca și una a mea.
Luca mi-a spus înainte de culcare că:
– Mama, Andrei Teofil s-a desprietenit de David!
– Și tu ce-ai făcut?
– I-am ținut partea lui David
Au urmat câteva minute bune de dezbatere pe această temă și a fost taaare frumos.
A doua cauză, a fost aceea a reacției provocată de o remarcă de-a mea, la adresa unei prietene virtuale. Nu are importanță ce și cum a fost, pentru mine au rămas doar întrebări: unui prieten adevărat îi spui numai ce vrea să audă, sau poți să-i spui părerea ta, sinceră, chiar dacă uneori diferă ? O idee care nu este intru totul pe placul prietenului, trebuie privită ca un afront? Trebuie privită ca o răutate? Trebuie pusă la zid?
Eu cred că nu! Un prieten este adevărat, dacă este sincer!
De cei care au peria tot timpul la ei și niște limbi numai bune…… este plină lumea. Din păcate!
Eu prefer un prieten care să spună de toate: și bune ( de care toată lumea vrea să audă) dar mai ales rele.
Vă doresc fler, atunci când vă alegeți prietenii. Aveți mare nevoie. Cu toții avem!
