Avantajul de a lucra cu şi în compania copiilor este acela de a te reîntâlni cu personaje dragi din copilăria ta. Aveam tendinţa de a scrie că, avantajul de a fi părinte înlesneşte acest fapt însă nu trebuie să fii neapărat părinte pentru a lucra cu cei mici.
Sunt o grămadă de cărţi ce astăzi nu mai sunt în trend, dar care ascund istorioare şi personaje extrem de plăcute şi amuzante, de la care ai ce învăţa dar mai ales ai plăcerea de a petrece timpul în compania unor prieteni „adevăraţi”.
Una din aceste cărţi este Isprăvile lui Ciopârţilă de Tiberiu Utan.
Cartea a apărut la Editura Tineretului în 1966 pentru ca mai apoi să fie reeditată la Editura Ion Creangă în anul 1982. A existat şi o continuare , „Zoo Ciopârţilă şi alte întâmplări” apărută în anul 1978 la Editura Ioan Creangă, exact în acelaşi format. Şi una şi cealaltă au 108 pagini iar ilustraţiile sunt semnate de Clelia Ottone.
Acţiunea cărţii este antrenantă pentru că personajul principal trece prin tot soiul de întâmplări care mai de care mai hazlii.
Însă încă din capitolul I, cititorul face cunoştinţă cu eroul acestor isprăvi.
Dragi copii, pe-această filă
vi-l prezint pe Ciopârţilă.
Ziua-ntreagă ciopârţeşte
tot ce-n cale întâlneşte.
Mester de-a strica ce drege,
Umbla-ntruna cu bricege.
Buzunarele-i sunt sparte
de cât fier li-e dat să poarte.
Capetele-şi scot prin ele
foarfeci, cuie, tinichele.
El pe unde trece lasă
aşchii în întreaga casă,
numai zdrenţe şi surcele-
ciopârţeste toate cele.
Întreaga poveste este scrisă în rime, ceea ce o face foarte uşor de citit. În acest fel, lectura curge frumos iar cititorul este absorbit de năstruşniciile personajului principal.
Povestea aceasta are XII capitole şi la toate Luca s-a amuzat grozav, însă un capitol mai aparte este cel cu numărul VIII, unde suntem poftiţi în casa bunicilor lui Ciopârţilă la o Seară de ghicitori. Cred că fiecare dintre noi ne-am dori să petrecem o aşa seară, din foarte multe motive.
Luca a îndrăgit acest capitol, deoarece în el se regăsesc bunicii atât de sfătoşi, răbdători dar şi pricepuţi. Au fost ghicitori la care Luca a știut răspunsul, însă au fost şi care i-au dat de furcă.
Voi ştiţi răspunsul la ele?
Ce se frânge
şi se strânge
şi se bagă-n buzunar?(metrul de tâmplar)
Ce veghează peste mare
şi nu-i stă nimic în cale?(farul)
Scânteioară
albăstrioară
zboară pe-ntuneric, zboară,
luminează ici-colea
Ce-i: felinăraş sau stea?(licuriciul)
Unuma,
dunuma,
zaia,
paia,
chicura,
cucura,
hurduc,
burduc,
pacalie,
sacalie,
pic,
poc!(puşca de vânătoare)
Acestea sunt o parte din ghicitorile spuse de bunici la seara de ghicitori.
După ce a citit cartea, a completat şi două fişe, pe care le anexez mai jos.
Am mai pregătit o fişă pentru ca Luca să facă o transcriere şi o anexez şi pe acesta.
Deasemenea, precum lui Ciopârţilă, a modelat din plastilină câteva păsări. O activitate nu prea agreată de Luca, însă de această dată, acceptată.
Nu ştiu dacă îl cunoaşteţi pe Ciopârţilă, dar eu vă sfatuiesc să nu rataţi o întâlnire cu el. Nu veţi regreta clipele petrecute în compania lui şi poate veţi încerca să copiaţi câteva din activităţile pe care le face. Pentru că nu sunt doar năzbâtii!
Dacă nu-l aveţi în bibliotecă cartea cu Ciopârţilă, merită să o căutați. Vă va bucura zilele! 🙂
5 gânduri despre “Activităţi educative copii – Ne-am întâlnit cu Ciopârţilă şi n-a fost rău deloc!”
Cand lucram la gradi foloseam multe texte de Utan ! Felicitari!! Noi citim tot ce ne pica in mana!
Multumim, Adela! Și nouă ne plac rimele lui, pentru că sunt hazlii.
Rimele si textul „distractiv” intotdeauna vor atrage cititori.
si unde exact este?
La ce anume vă referiți? Nu înțeleg!