„Lumea fără noi” de Alan Weisman

De când cu pandemia asta, Lumea fără noi de Alan Weisman se vede cu alți ochi. Ai posibilitatea să observi chiar aproape de tine – asta dacă-ți dorești – sau prin intermediul internetului, cum anume se comportă natura atunci când nu este perturbată de intervenția omului.
În cartea lui Alan Weisman ți se propune să-ți imaginezi cum ar fi dacă omenirea ar dispărea, fără a fi specificată cauza, ci ca atunci când se desfășoară o magie și la un pocnet de degete am dispărea toți lăsând totul în urmă.
Cartea este foarte documentată în ea exprimându-și părerea oameni de știință din diferite părți ale globului, oameni care studiază de ani de zile anumite aspecte legate de intervenția umană asupra naturii. Se pornește de la premiza că toate descoperirile care au venit să ușureze viața oamenilor au provocat stricăciuni de cele mai multe ori greu de cuantificat, dar mai ales reparat în regnul animal. Sunt specii întregi care au dispărut, habitate la fel, unele dintre animalele rămase ducând o luptă pe viață și pe moarte cu oamenii pentru păstrarea ori recăpătarea teritoriilor pierdute. Numai că spre deosebire de noi, animalele nu produc atât de multă murdărie și nu poluează atmosfera într-așa un grad de ridicat.

 

Modul în care este descrisă dispariția noastră s-ar putea să vă placă pe măsură ce înaintați în poveste. Nu vi se va mai părea așa o tragedie când vedeți ce se petrece cu natura la nivel planetar, pentru că, spun cercetătorii, la un moment dat va evolua o altă specie asemenea lui Homo Sapiens. Evident, pentru asta este nevoie de milioane de ani.

În plus, cartea este concepută pentru a putea fi citită de oameni obișnuiți nefiind un tratat științific. Este foarte greu să o închideți și să continuați cu alte lucruri pentru că gândul va rămâne acolo. Din descrierile lui Weisman aflăm, de exemplu:

Richard Thompson, biolog marin la Universitatea Plymouth, petrece foarte mult timp plimbându-se prin zona istorică de la periferia orașului. Se duce acolo în special iarna, când plajele de-a lungul estuarelor sunt pustii. Un bărbat înalt, în blugi, cu bocanci și un impermeabil albastru, pe sub care poartă pulover, chel și fără pălărie se apleacă să cerceteze cu degete lungi, fără mănuși, pământul (pagina 153)

sau

… spune purtătorul de cuvânt al firmei Valero, Fred Newhouse, un bărbat plăcut, cu pielea măslinie și părul cărunt. (pagina 187)

ori

Doctorul Steven McGrath se apleacă deasupra computerului său din colțul camerei. Sub chelia strălucitoare, în spatele lentilelor dreptunghiulare ale ochelarilor, își mijește ochii înfundați în orbite. (pagina 213)

sau

Jeremy Jackson trebuie să se aplece pentru a se adăposti sub apărătoarea de pânză de pe puntea superioară a navei. Etrava acestui fost cargobot a fost convertită în laborator prentru studiul nevertebratelor. Jackson, paleoecolog marin în cadrul Institutului de Oceanografie Scripps, cu brațele și picioarele lui lungi, te face să te gândești la un crab imens care a scurtciurcuitat evoluția, sărind din mare direct în formă umană. El a avut ideea acestei misiuni. (pagina 347)

acestea fiind informații care nu deturnează conținutul cărții privin profanarea noastră a planetei ci vin să oprească fluxul neîntrerupt de informații științifice prezente în poveste.

Acestea fiind spuse, știința și lucrurile factuale sunt aproape invariabile. Nu știam, de exemplu, că navele cu lungimea de trei terenuri de fotbal care intră în lacăturile Canalului Panama au doar doi metri de gardă pe fiecare parte; că anul acesta este posibil să existe cel puțin un miliard de decese în rândul păsărilor care se lovesc de geamurile clădirilor din Statele Unite ale Americii; sau că în urma catastrofei de la Cernobîl câteva rândunele cu pete albinoase pe penaj nu au mai putut migra spre sudul Africii iar la Pripiat au revenit plopii, ochiul boului mov și liliacul care au spart pavajul și au invadat clădirile. Weisman este foarte bun în descrierea degradării artefactelor create de om, de la propria casă până la sistemul subteran din New York. Așa cum am căutat și informații despre cenușer și pădurea Bialowieza. E fascinantă descrierea metroului new-yorkez, la fel și cel londonez. Fără oamenii de la mentenanță, totul s-ar prăbuși în scurt timp, la fel cum s-ar întâmpla și cu podurile gigantice din Statele Unite. Acolo, semințele împrăștiate de vânt sau păsări ar rodi imediat, slăbind și distrugând la un moment dat aceste structuri.

În ceea ce privește pungile de plastic… acest subiect este un pic mai deprimant. Nu doar datorită longevității lor (și pungile de plastic „biodegradabile” sunt, din păcate, nu atât de biodegradabile cum am fost îndemnați să credem), ci pentru că, în sudul subtropical al Pacificului de Nord (cunoscut și sub denumirea de latitudinea cailor, sau mai recent sub denumirea de Great Patch Garbage Pacific) cantitatea de gunoi a depășit orice închipuire.

Puține cărți pe care le-am citit au făcut o treabă atât de bună, trimițându-mă la căutări asidue pentru a vedea cum arată locurile descrise de autor.

Prin definiție, noi suntem invadatorii tuturor locurilor, mai puțin ai Africii. De fiecare dată când Homo sapiens a ajuns într-un loc nou, au dispărut specii. (pagina 326)

Zilele trecute am avut prilejul să observ ce schimbări mari au avut loc într-un cadru natural pe care-l vizitez foarte des. Faptul că de aproximativ două luni de zile nu a mai fost frecventat de oameni l-a făcut să-și schimbe înfățișarea. Dacă în oraș cei de la primărie au avut grijă să toaleteze spațiile verzi, aici acest lucru nu s-a mai întâmplat. Imaginile surprinse atât audio cât și video vorbesc de la sine.

Spor la citit și nu uitați de natură. Ea se reface, dar durează mult timp și noi, nefiind nemuritori, rămânem mai săraci!

 

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: