Activități educative copii – Cum au reușit acu’ 3000 de ani niște oameni să devină … nemuritori!

Nu știu alții ce vise au, însă cu siguranță pentru mine un  vis este acela de-a ajunge în Egipt. Însă pot afirma că o jumătate din el s-a îndeplinit prin sejurul lui Răzvan.
Pregătirea acestei excursii a debutat cu un amplu proces de culturalizare a telespectatorilor postului National Geografic, printr-o serie de documentare de excepție. Am urmărit „cot la cot” cu Răzvan toată seria, așa putând selecta obiectivele principale de neratat.
Excursia lui egipteană a cuprins vizitarea piramidelor, a Văii Regilor, o croazieră pe Nil și vizitarea muzeelor din Cairo.
Două instantanee de neuitat!
img165 img166

Revenind cu picioarele pe pământ, până ce viitoarea vizită va deveni reală, cine ne împiedică să facem o excursie imaginară?

Așa că am trecut la documentare. Cu atât mai mult, că nu ducem lipsa de souvenir-uri aduse de la sursă.

Luca a citit câteva din noțiunile găsite în cărțile din biblioteca lui. Voi anexa o imagine din revista „Școala din pădure” număr ce face parte dintr-o colecție care te îndeamnă să te joci și să înveți cu veverița Vera. Păcat că la nr. 25 s-a oprit. Însă se găsesc în ea lucruri interesante. Apoi a trecut la Civilizații antice și Descoperim istoria.

Pasul următor a fost papirusul. Răzvan ne-a povestit, cu lux de amănunte, vizita pe care a efectuat-o la o fabrică de papirusuri. Cele câteva care le-a adus acasă sunt excelente. Nu mai spun de papirusul personalizat!

La vederea lui, prima reacție a copilului a fost să-l pipăie și să-l miroase. A spus ca miroase a … medicament!

Papirusul din imagine reprezintă harta Egiptului antic și este extrem de viu colorat. Am „călătorit” pe Valea Regilor, am vorbit despre faraoni și despre animale sacre.

Apropos, știați că pisicile purtau inele din aur în nas și mărgele la gât?

Puteau să lipsească tocmai piramidele ?

Cu ajutorul jocului Geomag, Luca a reușit să construiască două piramide strașnice. Acest joc este de un real folos, cu ajutorul lui putându-se alcătui excelente figuri în spațiu.

Luca s-a apucat să asambleze piesă cu piesă până când a observat că acestea nu-l prea ascultă! A devenit interesant și un potop de întrebări a dat navală, exact așa cum inunda Nilul malurile, spre nemurirea Egiptului! Au fost momente amuzante și inedite! Dar una câte una, componentele și-au găsit făgaș spre desăvârșirea construcției lui.

Luca a lucrat cu răbdare și perseverență ceea ce denota că i-a plăcut!

Ultima etapă a fost confecționarea unui papirus. Am pregătit materialele necesare (cutie de la Pringles, imagini din Egiptul antic pe care le-am printat, o foaie de orez imprimată cu litere maronii, lipici, foarfece) și împreună am pășit într-o mare aventură. Am decupat imaginile dar și hieroglifele. Le-am distribuit pe pagina pe care în prealabil am lipit hârtia de orez. Cu ajutorul hieroglifelor Luca a scris o propoziție pe care, mai jos, a scris-o în românește.  
Am realizat acest corespondent pentru a se vedea  cum anume se scria atunci, să afle de noțiunea de scrib și ce atribuțiuni avea acesta. La final, am strâns papirusul sul și l-am băgat în cutia lui.

Și iată cum am reușit să facem o activitate ce a produs plăcere atât mie, la pregătirea materialelor cât și lui Luca, la lucrul efectiv.

Țin să reamintesc că aceste activități au fost desfășurate la sfârșit de iarnă iar noi am mai continuat, însă doresc ca ele să aibă o logică în prezentare.
Sper ca v-au făcut plăcere cele câteva idei despre acest subiect inepuizabil!

Lasă un răspuns

Niciun comentariu “Activități educative copii – Cum au reușit acu’ 3000 de ani niște oameni să devină … nemuritori!”

%d blogeri au apreciat: