Noaptea mi-a adus un vis cum rar se întâmplă să ai. În casa mea apăruse un bebeluș înfășat. Nu mai era nimeni altcineva acolo, doar eu și el. Dar copilul acesta nu era unul obișnuit. Nu plângea niciodată, nu cerea nimic, nu părea flămând și nici nu trebuia hrănit. Dormea liniștit, iar când se trezea, vorbea cu mine limpede și firesc, ca și cum ar fi știut de mult tot ce eu abia încercam să înțeleg.
M-a tulburat pacea lui. M-a neliniștit firescul cu care acceptam absurdul. În vis, plecam de acasă, îl lăsam singur, mă întorceam și îl găseam tot acolo, senin, neatins de timp, fără urmă de supărare. La un moment dat i-am schimbat scutecul și am descoperit că era atât de plin încât i se umflase un picior. După ce l-am schimbat, piciorul s-a desumflat imediat.
M-am trezit cu imaginea aceasta în minte și am purtat-o cu mine toată ziua. Poate că visele nu cer să fie explicate, ci doar ascultate. Poate că acel copil tăcut vorbea despre ceva nou care crește în mine, despre ceva neglijat, despre poveri purtate prea mult timp, despre nevoia de a curăța, de a elibera, de a îngriji la timp ceea ce ignorăm.
Cu toate aceste gânduri am plecat la medic. Aveam un control programat și, oricât am amâna uneori astfel de vizite, ele rămân esențiale. Corpul are felul lui discret de a ne cere atenția, iar analizele făcute la timp spun adesea povești pe care noi nu le simțim încă. În cazul meu, colesterolul ieșise ridicat.
Am primit recomandări și un tratament menit să ajute la reglarea valorilor. Pentru trei luni, costul suplimentului prescris a fost de 250 de lei. Și nu pot să nu mă gândesc cât de mult au luat-o razna prețurile medicamentelor și ale produselor pentru sănătate. Într-o vreme în care ai nevoie să fii responsabil cu tine, grija pentru sănătate începe să coste tot mai mult. Iar pentru mulți oameni, asta înseamnă să aleagă între necesar și posibil.
Totuși, oricât de frustrant ar fi, rămâne important să ținem cont de recomandările medicilor. Uneori prevenția costă, dar nepăsarea costă și mai mult.
Când am ajuns acasă, trecuse bine de prânz. Mai târziu am avut întâlnire cu o fetiță dragă și am petrecut timp frumos împreună: am citit, am scris, ne-am jucat și am construit, din lucruri simple, o după-amiază luminoasă.
Spre seară, am realizat că ziua fusese plină, dar corpul meu nu se mișcase destul. Așa că am ieșit afară. M-am plimbat, mi-am cumpărat medicamentele, apoi am mers până la stadion și am alergat câteva ture bune, până când ceasul a decis că merit recompensa lui digitală: cercurile colorate închise și trifoiul verde aprins. O victorie mică, dar satisfăcătoare.
Acum, la capătul zilei, am pregătit materialele pentru atelierul de mâine. Tema este una care mă bucură sincer: legumele de primăvară. Dimineață voi merge în piață după morcovi, ridichi, salată crocantă și, cine știe, poate găsesc și niște baby carrots perfecți pentru copii. Numai gândul la salata aceea proaspătă, rece și parfumată îmi lasă gura apă.
Iar mai târziu voi citi câteva pagini din Biblia lemnului otrăvit.
A fost o zi plină de toate: simboluri, analize, alergare, copii, primăvară. Dar adevărul e că dintre toate, cel mai tare a rămas cu mine bebelușul acela tăcut din vis, care nu cerea nimic și totuși părea să spună atât de multe.
