machetedidactice.com

Ora la care începe liniștea

Dimineața a început foarte devreme. Cred că era 4:30 când m-am trezit. O oră stranie, fragilă, în care lumea încă nu s-a hotărât dacă vrea să doarmă sau să înceapă. Doar că, cei din regat fiind cu două ore în urma noastră, pentru mine era, de fapt, ora obișnuită de trezire. Corpul știa.

Am așteptat ca restul casei să se trezească încet, fiecare în ritmul lui. Am citit câteva pagini bune, mi-am făcut un ceai, apoi o cafea, mi-am luat medicamentele – mici ritualuri care țin loc de ancore. Când, rând pe rând, au început să se deschidă ochi și să se audă pași, ziua a putut, în sfârșit, să înceapă.

Am plecat la cumpărături. Toți, mai puțin Karolina, care a rămas acasă, prinsă de lucru. Noi am plecat la drum cu lista de sărbătoare și cu gândul că mai e nevoie de „încă puțin” – pentru masă, pentru bucurie, pentru ceilalți. Ne-am întors cu plasele pline și cu sentimentul acela bun că urmează gătitul.

Și am gătit. Mult și cu poftă. Somon la cuptor, șnițele de pui, asparagus, spanac și orez. Mâncare simplă, dar făcută cu grijă, cu timp și cu oameni în jur. Am mâncat târziu – cred că trecuse de ora unu – un fel de amestec între mic dejun și prânz, dar fără grabă, fără reguli stricte. Exact cum trebuie într-o zi dinaintea Crăciunului.

Mai târziu, am ieșit din nou. Am mai căutat câte ceva. Vremea era mohorâtă, cu un vânt complet neprietenos. Dar știu deja că, dacă vreau să văd ceva frumos, văd. Micile inconveniente nu mă deranjează. Le las să treacă pe lângă mine.

Când m-am întors, am jucat. Mult. Jocuri pe calculator… jucate pe telefon, cu televizorul drept monitor principal. Sună ciudat, dar e tare fain. Jocuri de cultură generală, de îndemânare, de rapiditate – provocări care ne adună, ne fac să râdem, să ne tachinăm, să fim împreună.

Am terminat și cartea. Sau aproape. Am lăsat câteva pagini intenționat, ca să mă pot întoarce la ele. Unele finaluri merită amânate puțin.

Mâine e Ajunul Crăciunului. Vine și Moșul.

Cam așa e în regat: cu vânt, fără ploaie și cu bucurie.
O bucurie liniștită, așezată, care nu face zgomot – dar rămâne.

Lasă un răspuns