A fost o zi grea, dintre acelea care încep înainte ca lumina să se ridice și care te prind obosit încă de la primele ore. Vizita la medic nu mi-a adus nici vești cu adevărat rele, dar nici liniștitoare. Rămân în expectativă, iar pe 19 ianuarie trebuie să mă întorc pentru a vedea ce urmează. Între timp, voi duce sărbătorile cu această teamă în suflet – o teamă veche, cunoscută, care revine în valuri, cu intensități diferite.
Astăzi am fost foarte jos. Îngrijorător de jos. E greu când stau față în față cu mine și văd cât de mult m-au zguduit ultimii ani, cât de greu îmi este să mă desprind de toate șocurile prin care am trecut. Au fost doi ani cumplit de grei, epuizanți, și totuși, printre toate, s-au strecurat și lucruri minunate, momente din care am reușit să-mi trag puțină hrană pentru suflet.
Sper ca timpul petrecut cu băieții să-mi fie încărcare, balsam, lumină. Să mă ajute să văd altfel, să simt altfel. Voi face, ca de fiecare dată, cât pot eu mai bine, cu tot ce ține de mine. Restul… rămâne în mâinile timpului.
