💙 🌿 Trăiesc o perioadă grea, una dintre cele mai grele de până acum, și îmi este dificil să duc tot ce vine peste mine. Cred că am îmbătrânit asta-i motivul. Mă simt obosită, dar nu în trup, ci în minte, în suflet, vlăguită. Și totuși, astăzi am simțit că am un mic motiv să sărbătoresc, pentru că e ziua Sfintei Ana, iar eu am două „Anuțe” dragi în viața mea.
Una îmi este aproape, lângă mine, cu grijă și tandrețe, iar prezența ei îmi aduce un bine pentru care nu pot mulțumi destul. Cealaltă este tot aproape însă de mai mult timp, constantă, o prietenie de cursă lungă, care mă știe așa cum sunt – nu în toate amănuntele, dar suficient încât să nu fiu singură.
Astăzi a plouat și a fost înnorat, semn de toamnă începută. În jurul meu e multă durere, prea multă pentru seninul pe care încerc să-l smulg din lucrurile simple: cărțile, natura, copiii mei și copiii altora, machetele la care meșteresc. Chiar și sunetul tăios al cutterului pe polistiren, sunet care îmi însoțește viața de ani buni, are ceva liniștitor în el – un zgomot familiar care mi-a adus și pâinea pe masă, și sensul zilelor.
M-am agățat de cărți în ultima vreme. Deși n-am reușit să intru cu totul în tăcerea căutată, am găsit alte porți: am deschis cartea lui Genberg, o alegere de la clubul meu drag. Cartea pentru septembrie e „Complot împotriva Americii”, și mă bucur că m-am lăsat provocată să o citesc. Nu știu dacă aș fi ajuns la ea prea curând, dar acum o trăiesc cu interes și recunoștință. La fel cum spun, de altfel, despre multe dintre titlurile descoperite în clubul acesta pe care îl iubesc.
Culorile zilei au venit din primăvara australiană acolo unde, după aproape patruzeci de ani am regăsit un bun prieten. A avut amabilitatea să-mi coloreze dimineața neprietenoasă de acasă. Mulțumesc, Mircea!
Între norii apăsători și liniștea paginilor, între oboseala minții și bucuria micilor gesturi, încerc să mă țin de viață. Să adun ceea ce e curat și să învăț, zi după zi, să îmi fie de ajuns.
