Ziua de azi a fost un amestec ciudat: interesantă într-un fel, bulversantă în altul, dar cu toate astea am încercat să-mi păstrez rutina – eu, care mă țin de ea cu dinții. Dimineața m-a găsit întâi la spital, apoi direct la grădiniță, la grupa mică.
Acolo, un univers plin de copii adorabili, dar și de suflețele speriate. E cumplit de greu să fii mic și să te trezești brusc într-un loc necunoscut, înconjurat de atâția oameni străini. Pentru unii dintre ei, durerea despărțirii de acasă pare un munte de netrecut. Lacrimile lor curg ca niște ploi de septembrie, iar noi încercăm să le transformăm în stropi de curaj.
Și, dintr-odată, o rază de lumină: am întâlnit-o pe Casiana, care a venit toată vara la Rainbow Land. S-a bucurat nespus când m-a văzut, iar bucuria ei a alinat și sufletul meu. Împreună cu alți doi copii, am reușit, pentru câteva clipe, să mai îmblânzim teama. E incredibil cum, în trei pași mărunți, se poate micșora o frică uriașă.
Doamne, ce drăgălași sunt! Hăinuțe colorate, obraji roșii, ochi mari și umezi – fiecare dintre ei e o poveste în devenire. Adevărate comori care învață, pentru prima dată, să stea pe propriile aripioare.
Pe la prânz, când au plecat la masă, am ieșit și eu pe ușă, cu inima plină de imagini vii. Restul zilei s-a derulat altfel: o carte ciudată („Forma Tăcerii”), un audiobook care m-a prins („Complot împotriva Americii”), o întâlnire cu Piperuș și frații lui, un webinar despre pian. Pianul stă aici, lângă mine, îl ating cu mâna, dar parcă mai aștept acel „click” care să mă facă să mă așez serios la clape.
Orașul forfotește: început de școală, sărbători, copii fericiți, părinți agitați, o nebunie. Și totuși, pentru mine, imaginea zilei rămâne cea din grădiniță: primii pași ai copiilor într-o lume mare și necunoscută. Pași grei, dar care, încet-încet, îi vor purta spre curaj.
