machetedidactice.com

Sunt atâtea de consemnat, dar care are prioritate?

Poate cea mai importantă știre este cea despre cutremurul cu magnitudinea de 7,5 grade care s-a produs luni în regiunea Turciei Centrale, a anunțat Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC). Cutremurul a avut loc la 67 km nord nord-est de Kahramanmaraș, Turcia, la o adâncime de 2 km, a adăugat EMSC.

Seismul a fost urmat, după aproape 12 minute, de o replică cu magnitudinea de 5,7, ce a avut loc la o adâncime de 10 kilometri.

Agenția pentru dezastre turcă AFAD a spus că al doilea mare cutremur a avut o magnitudine de 7,6 și epicentrul la Kahramanmaraș.

Turcia este una dintre cele mai active zone seismice din lume, teritoriul ei fiind la intersecția mai multor falii importante. Turcia este traversată de o falie nordică ce duce până în zona Istanbulului. Cutremurele apărute aici sunt provocate de ciocnirea cu placa tectonă euroasiatică de la nord, aceeași placă pe care se află și România. Cutremurul de azi a fost însă produs din cauza faliei estice. Falia estică reprezintă de fapt granița dintre placa tectonică anatoliană și placa arabică. Cutremurele care pornesc de aici sunt provocate de un tip de mișcare numit alunecare laterală. O placă se freacă de cealaltă placă în timp ce alunecă efectiv una pe lângă alta. (sursa: aici)
Noile informații vin după ce dimineață un cutremur cu magnitudinea 7,8 a provocat cel puțin 1.300 de morți și peste 6.000 de răniți în Turcia și Siria.
Seismul cu magnitudinea 7,8 a fost urmat de cel puțin 18 replici cu o magnitudine de peste 4, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS). Conform USGS, au avut loc șapte cutremure cu o magnitudine peste 5.
De asemenea, un seism a lovit luni capitala siriană Damasc, a anunțat presa de stat. Aceasta nu a oferit alte detalii.

În alt registru, Ministrul Educaţiei a avut o întâlnire cu ministrul Sportului – Cei doi oficiali au discutat despre implicarea liceelor cu program sportiv şi a cluburilor sportive şcolare în dezvoltarea sportului şcolar.

S-a discutat despre organizarea Olimpiadei sportului şcolar în parteneriat, Ministerul Educaţiei-Ministerul Sportului, în timpul vacanţelor şcolare.

O altă temă abordată a fost stabilirea unei direcţii de acţiune a cluburilor sportive şcolare, cu accent pe sporturile prioritare.

”Sportul şcolar merită să fie susţinut şi încurajat – activitatea fizică este un factor important în dezvoltarea armonioasă a copiilor, contribuie la starea de bine a acestora şi creează contexte de interacţiune, colaborare şi încredere reciprocă”, au mai precizat oficialii Ministerului Educaţiei.

În ceea ce privește vremea, ea este specifică acestei perioade a anului, cu ninsori abundente și intensificări ale vântului.

Copiii din județul nostru sunt în vacanță, așa că se pot bucura de zăpada căzută practicând sporturile îndrăgite. Eu am timpul necesar pentru a lucra proiectele pe care le am în desfășurare, încercând a rezolva și restanțele.

Lasă un răspuns