Baumgartner, cel mai recent și ultimul roman semnat de Paul Auster, reprezintă o incursiune profundă în lumea unui scriitor pensionar și văduv, explorând tematici precum singurătatea, memorie și căutarea identității. Auster, cunoscut pentru stilul său introspectiv și narativele complexe, reușește în acest roman să creeze o atmosferă intimă, încărcată de emoție și reflecție.
Autorul știa că este bolnav de o boală care avea să-l omoare când a fost publicată așa cum știe în mod clar cum să înșire cuvintele și să dezvolte o intrigă decentă. Protagonistul are o vârstă la care trăiește cu multe dintre problemele întâlnite într-un corp îmbătrânit.
Povestea începe la aproximativ zece ani după moartea soției protagonistului, Anna. Se arată clar că au avut o căsnicie bună, care a rezistat testului timpului. Baumgartner lucrează la cea mai recentă carte a sa în biroul de la etaj. Coboară scările pentru a lua un text la care dorește să se refere și ceva din bucătărie îl distrage. Urmează o serie de accidente minore. În timp ce își revine după căzătură și meditează la „această zi cu nesfârșite accidente”, mintea lui rătăcește înapoi în 1968, retrăind momentul din Manhattan când a zărit-o pentru prima dată pe Anna, femeia care avea să devină dragostea vieții sale.
De-a lungul cărții, există multe retrospective asupra vieții lui Baumgartner, precum și a Annei. Și ea a fost scriitoare, iar scurte secțiuni din opera ei sunt împărtășite.
La un moment dat, Baumgartner își exprimă speranța că se va recăsători după ce a găsit o femeie mai tânără pe care crede că o iubește – și-ar dori să se bucure din nou și de aspectele fizice ale căsniciei. Ea este divorțată și nu a găsit fericirea în cadrul căsătoriei – diferențele dintre dorințele și perspectivele lor sunt în amănunt detaliate.
Seymour Tecumseh Baumgartner (despre istoria numelui său ciudat sunt date foarte multe amănunte și cum a ajuns el să fie cunoscut sub numele de Sy, pentru ca romanele să le semneze S.T. Baumgartner) poate plăti o menajeră și un grădinar, după cum este necesar, așa că este liber să se concentreze asupra intereselor sale și să-și reamintească trecutul. Nu este portretizat ca fiind dureros de singuratic, având posibilitatea de a-și umple zilele așa cum dorește ceea ce este plăcut cititorului pentru că bătrânețea e ea însăși urâtă oricât de frumos s-ar scrie despre ea.
Mi-a plăcut povestea lui Sy și a Annei, așa cum mi-a plăcut și faptul că la un moment dat a fost dispus să meargă mai departe, însă finalul a fost unul care m-a ținut în tensiune. Vizita anunțată a Beatricei Coen, studenta care este interesată de opera Annei, schimbă dinamica romanului aducând multă emoție și adrenalină. Sy primenește casa și grădina și proiectează asupra tinerei imaginea copilului pe care și l-ar fi dorit. Grija și temerile iraționale care se revarsă sunt simțite de tânăra care nu dorește a-i pricinui mult deranj, dar care, totodată, dorește să aibă acces total la subiectul studiului ei. Am stat în suspans până la final pe care-l credeam altfel, însă, chiar și așa, m-a bucurat că nu a fost dramatic lăsând o poartă deschisă. Pentru cine, nu știu, asta pentru că „Baumgartner” a fost publicată pe 7 noiembrie 2023, iar Paul Auster a murit de cancer pulmonar pe 30 aprilie 2024. Într-un interviu acordat cu puțin timp înainte de publicarea cărții, ne spune trei lucruri importante. Spune că romanul este despre îmbătrânire, pierdere și durere, că a fost scris sub multă presiune pentru că suferea de cancer și, în final, că a simțit o conexiune profundă cu personajul său.
Ce-am simțit cât am citit? Dragoste, tristețe, regrete și bătrânețea periculos de aproape. Spor!
