Of! Dar ce zi!
Până-n ora 13:00 am fiert ca niște raci în așteptarea răspunsului. Atunci când el a fost vizibil, sentimentele s-au așezat, liniștit, au luat un respiro asta pentru că mai urmează să vedem la ce liceu va intra din toamnă.
Rezultatul nu a fost perfect, dar nici rău. Dacă se putea mai bine, da! se putea însă pentru datele pe care le avem acum este o realizare: aceea de a fi reușit a depăși niște bariere emoționale cu care se/ne luptăm din clasa a II-a, atunci când după incidentul din vară lucrurile au luat o altfel de întorsătură schimbându-ne practic viața.
Lumea a fost împărțită în ceea ce privește modul în care s-au desfășurat acest evaluări și e firesc să fie așa, pentru că lumea e împărțită la toate subiectele. Și e din ce în ce mai radicală, nerăbdătoare și punătoare de etichete.
De la modul în care s-a desfășurat concursul, subiectele date și afișarea lor anonimă totul a fost analizat și întors pe toate părțile.
De la cele aproape patru luni de școală care n-a fost școală la izolarea de unde a trebuit să găsim soluții, ultima clasă de gimnaziu a avut o sumedenie de provocări, pentru fiecare dintre noi ele îmbrăcând altă haină.
Un lucru este clar: drumul care se deschide de acum este unul care e abia la început și evenimentele se pot înlănțui diferit. E adevărat că locul, colectivul în care nimerești, dascălii din fața ta pot influența însă contează și cum anume te poziționezi tu în fața acestor provocări.
Deocamdată, așa cum arată fața învățământului de la noi, baza și cărămizile importante se pun acasă, cu implicarea părinților și a unei mâini de oameni/dascăli pe care dacă ai norocul s-o identifici și lucra cu ea, succesul poate fi garantat. Totul condimentat cu seriozitate, determinare, dar mai ales perseverență.
În viața asta nu contează doar cunoștințele pe care le posezi ci și modul în care le aduci la lumină în momente de tensiune maximă. Iar aici, oamenii sunt de n-șpe mii de feluri, fiecare procedând în stilul propriu. Știu un caz în care concurentul a avut în ziua evaluării mână ruptă, a solicitat un mod special de examinare, pe care l-a și primit, dar asta a influențat nota (cel puțin de la limba română) acolo unde se primesc destule puncte care țin de așezare în pagină, modul în care scrii și altele. Ori și asta face parte din viață și chiar dacă nu e drept, nu ai ce face.
Oricum, s-a terminat foarte bine și asta-i tot ce contează!
Pentru vara asta aveam alte planuri, dar molima a schimbat totul. Biletele pentru Londra sunt pe standby pentru că nu știm cum anume evoluează lucrurile și acolo, Marea Britanie fiind extrem de afectată de virusul Sars Cov2. Am un plan de rezervă însă trebuie să aștept să văd ce-mi comunică compania de zbor de unde am achiziționat biletele. Mi-aș dori, din tot sufletul, să mergem în vizită la Răzvan, dar așa stau lucrurile acum, adică sunt incerte, nu știu cum va fi până la urmă.
În altă ordine de idei, am terminat cartea, una strașnică și am început alta. M-am strecurat puțin la soare printre perdelele de apă care au tot căzut, am grădinărit puțin, m-am jucat cu câinii și cam atât.
Corbeanca, 22 iunie 2020,
Pandemie: infectați 24045/ decedați 1512/ vindecați 16915
Important este că suntem în formulă completă și asta-i tot ce contează. Sănătate!