Păstrez ritmul normal oriunde merg așa că la ora 4 sunt deja trează însă nu pot trezi toată casa așa că aștept până la 6 când e mai omenește. Oricum, sunt destul de silențioasă, îmi fac o cafea și atât. De data asta am avut companion la cafea pisica abia așteptând să iasă afară. Nu mănânc dimineața deci nu zornăi nici o farfurie.
La ora 9 am ieșit din casă odată cu soarele care a ieșit din nori exact la timp pentru a zvânta trotuarele. Nu era multă lume aproape totul fiind închis însă știam ca la ora 10 se vor deschide toate, sau aproape toate ținând cont că e sâmbătă Paștelui.
Oricum, aveam un scop, acela de a căuta cele necesare îngrijirii răniți lui Răzvan, pentru că după ce a scos pansamentul asta urma de făcut. Acasă e mult mai ușor, știu exact ce și unde să caut, aici fiind puțin mai complicat, însă am rezolvat, spre ușurarea mea. Dacă tot am ajuns în mijlocul orașului, am mai căscat ochii într-o parte ori alta, curiozitatea mea nefiind niciodată ostoită.
În jurul prânzului m-am întors acasă unde am făcut ultimele pregătiri pentru mâine, o parte din bucatele de acasă apărând și aici.
Cu ouăle a fost alta chestie, Karolina antrenându-mă în ceva aparte. Mi-a plăcut și sunt convinsă că data viitoare voi fi mai inspirată și pricepută.
După amiază am plecat în campus pentru că era păcat să nu citesc acolo câteva pagini. Cartea Isabelei Allende, „Violeta”, e citibilă, adică se citește singură, așa reușind să o parcurg aproape în întregime. Poate o termin în seara asta, dacă nu mâine.
În campus e o splendoarea, natura invitându-ne, pe mine și cei de acolo, la o repriză de frumos pur. Priviți și vă veți convinge!
Am savurat fiecare clipă trăgând din ea cât am putut de mult.
Mâine e o nouă zi, nu orice zi. O aștept cu bucurie și încredere. Ce altceva mi-aș mai putea dori?
