machetedidactice.com

Când Fluturașii zboară printre frunze

Chiar dacă diminețile sunt friguroase iarna făcându-și simțită prezența am avut parte de un început de zi splendid. A apărut la un moment un soare atât de special încât totul a căpătat nuanțe vibrante, încurajatoare, benefice ochiului și sufletul oamenilor mari și mici.

Dialogul de început a fost despre anotimpul pe care-l traversăm iar aici sunt atât de multe puncte care trebuie bifate că nu ajunge o dimineață.

Lângă toamnă am așezat iarna, apoi primăvara și vara iar pentru o reprezentare am ales niște blocuri colorate, pentru toamnă galben, iarna albastru, primăvara verde și vara roșie.


Fiecare anotimp are trei luni iar ele au fost reprezentate prin blocuri de diferite culori.

Nu putea rata lunile fiecărui anotimp și așa le-am rostit pe toate. Interesant a fost și dialogul în care copiii au fost provocați să spună cum a fost în vacanța din care tocmai s-au întors.

Povestea adusă în atenția lor a fost una de care nu erau străini dorind a vedea cum s-a așezat în timp. Numele ei Cine mi-a furat frunzele?. M-am uitat și am descoperit că au trecut doi ani și o zi de la prima întâlnire. Au fost câțiva copii care și-au reamintit personajele și acțiunea. Am recitit-o făcând o caracterizare a personajelor căutând ca cei mici, care la anul vor intra pe băncile școlii, să vorbească în propoziții nu să răspundă doar prin cuvinte disparate.

Am adus în atenția copiilor o carte veche, apărută în 1963, Meșterii naturii, din care am citit un capitol foarte interesant, Covorul zburător. Din această poveste cei mici au aflat ce sunt firișoarele argintii care se prind de păr și de haine în după-amiezile senine de toamnă. Este vorba de niște păianjeni mărunți care sunt transportați de firele subțiri prin această metodă împrăștiindu-și neamul prin locuri unde hrana este mai lesne de găsit. Dacă am vorbit despre cărțile noi și vechi? Evident!

După dezvoltarea limbajului am trecut la o secvență matematică, o fișă fiindu-ne suport. Au avut de colorat niște frunze cu anumite culori și de asociat cifra cu elementele care o compun.

Am jucat și dansat pentru a elibera energiile pregătindu-ne pentru meștereala zilei. Am avut nevoie de carton alb A4, frunze naturale (eu am ales de salcâm și mesteacăn) lipici și creioane colorate. Am arătat un model și am invitat copiii să dea frâu imaginației.

Au lucrat atât de frumos!

La final, lucrările lor arătau așa:


Unii au ales să se reprezinte pe ei, alții familia, după inspirație.

Alții au ales să facă un leu.

Unii au cerut și primit ajutor.

Mi-ar fi plăcut să mergem afară însă nu am reușit astăzi. Poate la următoarea întâlnire. Vedem.

Lasă un răspuns