Acum pot spune, cu adevărat, că această etapă s-a terminat pentru că s-au dat rezultatele la admiterile la care tânărul a participat. A dorit să le dea și a procedat în consecință.
Ne-am dus în Iași cu o zi înainte de admiterea de la Universitatea Asachi, la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Am spus că e mai bine să fim cu o zi înainte pentru că a doua zi, la ora 8:00, concurenții trebuiau să fie prezenți acolo. Multe emoții, căldură mare, lume parcă prea multă.
– Când am ajuns acolo și-am văzut câți sunt și cu câți trebuie să concurez m-au luat niște emoții știind că trebuie să fiu mai bun ca mulți dintre ei
mi-a mărturisit după ce a ieșit din examen.
A intrat doar cu buletinul la el, în sală primind un pix și o sticluță cu apă. După patru ore a ieșit, nu foarte fericit, dar încrezător că totuși, în ciuda subiectului care a avut o dificultate mare, va lua o notă bună. Manifestările candidaților au fost variate de la cei cărora le era practic rău, la cei livizi, de la cei resemnați la cei care comunicau la telefon apropiaților ce c*cat de admitere a mai fost și asta.
Am plecat imediat la apartamentul în care am stat nedorind a mai mânca undeva, optând pentru o masă acasă adusă de curier. Evident că am avut un dialog referitor la preparate, el fiind un așa pofticios dorind a gusta ceva nou. A priceput cum ar fi ca pe lângă căldura greu de suportat (29 de grade în casă) și fără aer condiționat, emoțiile care se prelingeau pe podele să mai adauge și un deranjament gastric așa că a mâncat doar jumătate din ce am comandat.
Rezultatele au venit seara, destul de târziu și au fost bune, nota luată dându-i speranțe la ocuparea unui loc la buget, acolo unde pusese prima opțiune.
– Mama, dacă nu reușesc la buget, crezi că ne vom descurca cu taxă?
L-am asigurat că voi face tot ce pot ca să intre în visul lui și ne-am culcat, ori am încercat fiecare în camera lui să îmblânzim somnul care deja lipsise cu o noapte înainte. Faptul că presiunea mai scăzute datorită aflării notei, a făcut ca și somnul să fie puțin mai consistent.
Luni dimineață am plecat din nou la luptă, de data asta mai încrezători (mai mult el că eu eram deja) trebuind a fi la Universitatea Al. I. Cuza tot la ora 8:00 atunci când se intra în sălile de concurs. Cu toate că s-a revăzut tot ce avea nevoie – aici a fost permis penarul și sticluța de apă a candidatului – am pus buletinul lui în rucsacul meu iar când am ajuns acolo și i l-a cerut, ce să vezi! nu era la el în rucsac. Mi s-au tăiat picioarele și mi-am spus că nu-i așa de grav având timp să trag o fugă, locul în care eram noi cazați fiind la nici zece minute distanță. Dar l-am găsit și nu a mai fost nevoie.
De data asta, după patru ore a ieșit cu zâmbetul pe buze, încrezător că s-a descurcat dacă nu mai bine măcar la fel de bine ca în ziua precedentă.
Aveam rezervat apartamentul pentru mai multe nopți însă imediat ce s-a încheiat testul admiterii de la Cuza a primit notificare că a fost admis la Asachi. Așa o bucurie, nu pot povesti!
Drept pentru care nu a mai dorit să aștepte răspunsul de la Cuza, întorcându-ne acasă.
Era deja admis la Ingineria Sistemelor – Automatică și Informatică Aplicată așa că nu mai era o problemă majoră dacă nu s-ar fi întâmplat același lucru și la Cuza.
Astăzi am mers să depună dosarul la Asachi așa confirmând locul câștigat în urma concursului de admitere și doamnele de acolo au fost foarte drăguțe, tot procesul terminându-se foarte repede. Am aflat și că nu trebuia să plătim taxa de înscriere, tânărul fiind orfan, dar pentru că regulile s-au schimbat în timpul jocului, și neavând cunoștință de acest lucru, astăzi ne-au comunicat că nu mai pot returna banii.
Dacă nu pot, ce era să mai facem?! Atunci când au auzit că a dat admitere și la Cuza l-au întrebat ce dorește să facă dacă va fi admis, răspunsul lui a fost:
– Să primesc răspunsul și apoi voi decide.
Și am plecat spre casă fericiți că rezolvasem și această problemă.
Eram la mijlocul drumului când a bipăit telefonul, mesajul fiind acesta:
Nu am știut cum să ne bucurăm, oscilând între a ne întoarce la Iași și a reveni acasă. Am optat pentru a doua variantă și așa, odată ajunși, am căutat mai multe informații despre cele două universități. Acum, la ora asta, balanța se înclină înspre una dintre ele, dar asta vom mărturisi când va fi definitivă alegerea.
Cum s-a ajuns aici?
Cu multă muncă susținută, constantă. Cu perseverență și seriozitate, dar mai ales cu infinită bucurie a descoperirii.
Sunt atât de fericită că Luca este în viața mea pentru că știu că a venit pentru a mă învăța multe, a-mi demonstra că pot face lucruri pe care nu credeam a le putea realiza, dar și pentru fi părtaș la provocarea vieții mele. Cu Răzvan am avut alt parcurs, la fel de remarcabil, însă cei doi frați au temperamente diferite, unele pe care le iubesc într-un fel cum doar mamele pot ști.
Cum am fost privită din exterior de colegii lui, părinții lor, ori cadrele didactice? Fiecare după putințe și învățuri însă nu a contat esențial nici atunci, chiar dacă a durut câteodată al naibii de tare, așa cum nu contează nici acum. Pentru că acum tot ce contează este rezultatul final, strădaniile nu se văd fiind cunoscute doar de o mână de oameni.
Pornim pe un drum nou.
