Sunt obosită. Extrem de obosită. Și nu fizic cât mental. Ultimele zece luni au fost ca-ntr-un carusel scăpat de sub control, mie fâlfâindu-mi părul în toate părțile, mintea mea făcând tot soiul de conexiuni care mai de care mai ciudate. În perioada asta de zece luni am zăcut, la propriu, câteva zile, ultima tură fiind chiar înainte de admiterea de la Iași. Am luat atunci ceva din jurul meu, că nu pot localiza cu exactitate, ceva care m-a înțepenit coroborat cu un deranjament gastric. Dintre toate suferințele durerea de mațe o gestionez cel mai greu. Dacă e cu vomă și diaree slăbesc văzând cu ochii, odată cu ele subțiindu-se depozitul de vitamine și minerale la care nu stau chiar excelent.
Știu că dacă ești atent la ce-ți spune corpul poți interveni până la faza cronică însă degeaba am știut ce și cum dacă n-am reușit să gestionez cum se cuvine semnalele. Tot spun că voi schimba asta și mereu rămân corigentă.
Treaba nu se termină niciodată și nimeni nu e de neînlocuit acolo unde muncește, dar pentru familie lucrurile stau altfel. După ce se vor termina toate etapele legate de admitere, voi lua și eu câteva zile libere în care să zac undeva pe malul marii alături de o carte. Nu mai e mult, sper să biruiesc.
