machetedidactice.com

Vulcani care erup sub apă * Atelier 4 – 8 ani Rainbow Land

Primul atelier din vacanța asta deja este istorie. Chiar dacă nu au fost mulți copii, atmosfera în care s-a desfășurat a fost una aparte, îndrăgită de unii dintre participanți pentru că s-a simțit diferit, cu mai multă atenție individuală și cu tihnă pentru activități. Nu e despre mine aici ci despre prichindeii care învață jucându-se, eu reușind a gestiona situațiile care apar în atenția mea.

Aveam pregătite materiale pentru mai mulți copii însă dacă așa au stat lucrurile am trecut la joacă cu mare bucurie.

Am ales să vorbesc tot despre dinozauri continuând ceea ce am început la întâlnirea precedentă la care, din fericire, au fost doi copii din cei prezenți astăzi.

Dino la Rainbow Land sau cum e să-ți aniversezi ziua, adult fiind, la locul de joacă

E atât de fascinant dialogul despre aceste reptile preistorice încât poți acoperi toate domeniile ceea ce am încercat și noi să facem astăzi. Postament a fost În vizită la muzeul cu dinozauri, cartea atât de frumos prezentată, care cuprind așa de multe informații interesante completate de dinozaurii pop-up, cei care aproape te prind de mână.

După ce am trecut în revistă informații despre dinozauri, ce nume poartă, cât de mari sunt, cu ce se hrănesc, ce înseamnă fosile și cum se numesc cei care îi studiază, am trecut la o activitate matematică acolo unde cei mici au identificat cifrele și elementele care le alcătuiesc, dar s-au exersat și pozițiile spațiale cu mult spor. Pietricele de sticlă au avut un efect major, plecându-se cu ele acasă.

Am avut și o fetiță mai mare, care a terminat clasa a II-a, pentru ea având pregătit alt gen de provocări, așa cum era și firesc. I-am oferit două folii cu buline cu cifre, de la 0 la 150 rugând-o să pună mai întâi câte două în rând, apoi câte trei, eu adăugând semnele operațiilor matematice – adunare, scădere, înmulțire, ea urmând a calcula și scrie rezultatul. Și a reușit, fără greșeală cu zâmbetul pe față.

Au mai fost câteva fișe pe care copiii le-au completat, având diferite cerințe.

   

Momentul cel mai savurat a fost acela al experimentului, de data aceasta optând pentru a face vulcanul subacvatic, un experiment pe cât de simplu pe atât de spectaculos.
Pentru asta am avut nevoie de ?
– pahar de plastic mare (cel de bere)
– un pahar mai mic cu ulei
– același pahar cu apă
– colorant alimentar
– pipetă
– pastile efervescente de aspirină ele fiind cele mai eficace nu ca cele cu magneziu, calciu ori mai știu eu ce adaosuri. Sunt zece pastile într-o cutie, costă 30 de lei (atât am dat eu), dar merită.

Ei, și fiecare a făcut experimentul având toate cele necesare. Să mai descriu bucuria? Nu-i nevoie, sunt convinsă!

Finalul a fost dedicat unei meștereli, un dinozaur ieșind din ou chiar aici, la Rainbow Land, locul unde petreci timp de calitate.

Joaca noastră continuă, vă așteptăm!

Lasă un răspuns