Totul e minunat în jurul meu. E soare și cald, culorile sunt ademenitoare, sunetele din registre diferite ce mai, sunt întrunite toate condițiile să fie bine și totuși nu este. De-a lungul timpului am citit mai multe texte care spun ce și cum stă treaba cu doliul, însă în ciuda faptului că am mai trecut o dată prin asta atunci când a murit tata, iată că ceea ce s-a petrecut la începutul lunii m-a prins complet nepregătită, nepregătită complet.
Poate aș fi gestionat altfel starea și situația dacă n-ar fi fost liceanul care e încercat de stări și emoții pe care nu știu de unde să le apuc pentru a rămâne în echilibru. S-a scurs puțin timp, abia a trecut un week-end în care tatăl gătea și aveam/aveau ieșiri în mijlocul naturii, bucurându-ne de toamnele de pe meleagurile astea unde copacii prind toate culorile pe care le poți închipui, dar mai ales pe cele pe care nu le poți cuprinde.
Anul trecut, pe vremea asta, eram în regat și nici nu bănuiam că va mai trece așa de puțin timp și vom avea parte de așa o grozăvie doar că nu avem puteri paranormale pentru a prevedea viitorul și chiar dacă am fi avut nu știu la ce ne-ar fi folosit.
Crezi că nu mai poți, dar mai poți puțin
Am răsfoit paginile de pe blog din lunile octombrie ale anilor ce au trecut și am avut un material destul de stufos având în vedere că scriu aici de mai bine de zece ani, iar ce am regăsit mi-a mers la suflet. Nu e vorba doar de bine, că nu a fost doar bine în toată perioada despre care pomenesc a fost extrem de complicat pentru mine ca femeie nu că mamă însă a fost o rutină, liniște, determinare și perseverență în ceea ce mă privește legat de educația fiilor mei, pe mine lăsându-mă undeva, într-un loc, în care deseori am uitat să exist. Am citit foarte mult, poate mai mult ca-n orice perioadă a vieții mele, cu o curiozitate vecină – pe alocuri – cu nebunia căutând răspunsuri și atitudini care să-mi ajute copiii. Și aproape reușisem, ajunsesem la liman când a sosit acest deces ce a căscat un hău peste care trebuie să trecem suntem nevoiți să trecem, mai ales fiul meu cel mic pentru că aici e marea îngrijorare.
Revenind la blog, am descoperit aici secvențe de care uitasem din existența mea și a familiei mele, peste care m-am aplecat acum în încercarea de a mă căptuși cu elemente care să m-ajute, conștientă fiind că doar eu pot face asta, doar eu mă pot ajuta.
Dimineți aurii de parcă aș fi în alte lumi
Cum se vede toamna din Vârful Dealului?
Reîntâlnire cu Țâțaca și Lelița la Nada Florilor
Plouă cu frunze în Dumbrava lui Sadoveanu
Semn de carte cu coajă de mesteacăn
Toate acestea au completat o zi în care tăpșanul lecturilor noastre ne-a îmbrățișat, puterea lui tămăduitoare aducându-ne un respiro. Doar câteva clipe, însă neprețuite.
