Da, atât a trebuit să treacă, patru ani, pentru a se organiza o ședință cu părinții la liceu. Peste două luni se termină liceul și noi, părinții acestor tineri, nu am participat la nici o întâlnire pentru că doamna dirigintă nu a organizat-o niciodată.
De ce? Nu știe nimeni răspunsul.
Ar fi trebuit să-l aflam astăzi însă acest lucru nu s-a întâmplat. De ce? Pentru că nu interesează cu adevărat pe nimeni. Pentru că e mai bine să facă altcineva decât tu. Pentru că de ce să nu stai spectator, cu pielea în siguranță, luptând alții pentru tine? Pentru că multe lucruri s-au deformat atât de tare ieșind din firescul lor încât normalitatea a dispărut.
La început de clasă a IX-a pandemia năucea lumea, scoțând-o din matcă. Atât de mult au fost afectate societățile că nici acum nu și-au revenit. Iar pentru cei aflați în aceasta etapă a vieții timpul a curs nemaireușind a se recupera ce s-a pierdut. Ori dacă s-a reușit acest lucru a fost posibil datorită părinților și implicării acestora nu a școlii în totalitatea ei. În ce ne privește, noi am avut ajutor din partea câtorva profesori dedicați, devotați cărora eu părinte le voi fi veșnic recunoscător.
Ce s-a discutat la întâlnire?
Mai are importanță, e irelevant! Însă din toate rămâne emoția iar peste ani doar ea vă mai conta. De ea ne vom aminti, negreșit.
