Da, atât a trebuit să treacă, patru ani, pentru a se organiza o ședință cu părinții la liceu. Peste două luni se termină liceul și noi, părinții acestor tineri, nu am participat la nicio întâlnire pentru că doamna dirigintă nu a organizat-o niciodată.
De ce? Nu știe nimeni răspunsul.
Ar fi trebuit să-l aflăm astăzi, însă acest lucru nu s-a întâmplat. De ce? Pentru că nu interesează cu adevărat pe nimeni. Pentru că e mai bine să facă altcineva decât tu. Pentru că de ce să nu stai spectator, cu pielea în siguranță, luptând alții pentru tine? Pentru că multe lucruri s-au deformat atât de tare, ieșind din firescul lor, încât normalitatea a dispărut.
La început de clasă a IX-a, pandemia năucea lumea, scoțând-o din matcă. Atât de mult au fost afectate societățile încât nici acum nu și-au revenit. Iar pentru cei aflați în această etapă a vieții, timpul a curs nemaireușind a se recupera ce s-a pierdut. Ori dacă s-a reușit acest lucru, a fost posibil datorită părinților și implicării acestora, nu a școlii în totalitatea ei. În ce ne privește, noi am avut ajutor din partea câtorva profesori dedicați, devotați cărora eu, părinte, le voi fi veșnic recunoscător.
Ce s-a discutat la întâlnire?
Mai are importanță, e irelevant! Însă din toate rămâne emoția, iar peste ani doar ea va mai conta. De ea ne vom aminti, negreșit.
