machetedidactice.com

Ar fi fost o zi de luni fericită dacă…

… dacă n-aș fi primit un telefon de dimineață în care să mi se reproșeze că machetele meșterite sunt foarte frumoase, dar mai scurte cu câțiva centimetri cu toate că scriptul dialogului nostru arăta ce și cum s-a specificat. M-a mâhnit. Nu pot mulțumi pe toată lumea cu toate că mă străduiesc să cer foarte multe detalii pentru a veni în întâmpinarea cerințelor, dar tot se mai găsește câte un palier unde se fracturează înțelegerea.

… dacă n-aș fi constatat că telefonul răposatului și-a urmat stăpânul fiind și el, la rându-i, îngenunchiat. Noroc că ce este pe el a fost salvat întru înțelegerea unor aspecte care erau în ceață.

… dacă nu am fi ajuns la Serviciul Pașapoarte după ce am avut grijă să fac programare, să plătesc taxa, să iau buletinul și dacă nu aș fi omis să iau și pașaportul vechi totul ar fi fost la superlativ. Așadar, cale întoarsă cu coada între picioare și refacerea programării pentru o dată ulterioară.

… dacă nu aș fi dorit să vorbesc și la telefon având ambele mâini ocupate de bagaje, urechea neavând cu ce prinde aparatul care a alunecat de pe umărul învelit în palton. Daună totală, așadar, ca prin minune, ambele telefoane au plecat în lumea lor odată clar fiind că au o chimie aparte. Nu e nevoie să explic ce înseamnă asta nu doar din punct de vedere financiar cât mai ales nebunia cu agenda și tot ce poate cuprinde acest aparat atât de mititel, dar nespus de complex.

Mi-e ciudă că îmi afectează viața în așa măsură și îmi consumă atâția nervi până reușesc să revin la o normalitate. Care normalitate, mă tot întreb că asta nu mai e starea pentru care am fost eu pregătită de copil. Că tot am văzut de dimineață, după convorbirea de care pomeneam mai sus, o postare despre cum erau copiii înainte de 89, adică doar calificative la superlativ, fotografia atașată fiind elocventă.

Nici nu e de mirare de ce progresăm atât de greu trebuindu-ne sute de ani pentru a înțelege niște lucruri atât de clare și evidente. Și pe urmă, m-a tot întrebat cum de elevii de atunci, acum ajunși la cincizeci + nu au reușit să-și educe copiii. Despre comentarii nu mai trebuie să spun nimic pentru că e clar cum sunt.

Se termină ziua ier eu la anumite capitole sunt învinsă. De sistem, de vremuri, dar mai ales de mine. Poate pe la voi e mai bine.

 

Lasă un răspuns

%d