machetedidactice.com

Miraculosul ou se transformă în bezea

Cum într-o coajă atât de subțire se ascund așa de multe mistere, am căutat a le desluși alături de Fluturașii de grupă mică fascinantele întâlniri cu ei continuând într-o atmosferă minunată, cu adevărat minunată.
Am recapitulat ceea ce am aflat ieri, zăpada căzută la noi în ultimele ore aducând în atenția noastră subiecte noi. La Întâlnirea de dimineață copiii au completat prezența încondeind oul.

În dialogurile pe care le-am avut a apărut un nou cuvânt – cofraj – pe care l-am despărțit în silabe și i-am explicat înțelesul. Avându-l în față a fost mai ușor, putând compara pe cel din carton presat, acolo unde erau puse ouăle de găină cu cel de plastic unde erau puse ouăle de prepeliță.

Un filmuleț am propus copiilor spre urmărire, interesul lor fiind pe măsură. Cele două minute pe care le-a avut, a reprezentat pentru noi o trambulină spre discuții foarte interesante.

Copiii au aflat că nu doar găina – păsările – fac ouă ci și dinozaurii, insectele și broaștele țestoase. Deocamdată este suficient atât urmând a afla, mai încolo, și alte detalii despre ovipare.

Înainte de a trece mai departe, am cercetat ouăle care au fost puse în oțet în ziua anterioară descoperind că nu mai au coajă și sunt foarte elastice, gălbenușul fiind vizibil. Ouăle de prepeliță și-au pierdut și picățelele.

Secvența ce a urmat a fost una pe care eu am experimentat-o de multe ori în copilărie, atunci când mama făcea prăjituri. Fiind trei frați acasă, ne băteam pe castronul unde se făceau bezelele, cremele ori mai știu eu ce compoziție care urma a fi pusă în cuptor la copt. Copiii au fost invitați să vadă cum anume se fac bezelele fiind martorii întregului proces de pregătire aflând ustensilele care se folosesc și ingredientele.

Am separat gălbenușurile de albușuri, am folosit mixerul pentru a le amesteca, am adăugat zahărul și urmărit cum anume s-au transformat albușurile din lichidul vâscos translucid într-o spumă albă, tare, pufoasă.

Le-am pus frumos pe o farfurie folosind un cornet de hârtie, dar de copt nu am avut unde, deranjul fiind prea mare pentru a merge la bucătăria grădiniței însă… am avut produsul final care s-a „copt” în poșetă pentru a parcurge traseul în întregime. Copiii au observat că bezelele erau crocante atunci când le mușcau pentru ca mai apoi să devină puțin elastice, chiar lipicioase, gustul lor fiind unul pe placul tuturor. O singură bezea au mâncat, considerând că este suficient pentru exemplificare și atingerea scopului propus.

Finalul a fost alocat unei meștereli, Fluturașii fiind invitați că încondeieze un ou altfel. Conturul din carton al oului a fost montat pe hârtie autocolantă transparentă, ei având de pus hârtia creponată, ieșind modele unice, pe măsura inspirației lor.

Mai e puțin până se încondeiază ouăle și acasă așa că e bine să nu ne găsească nepregătiți.
Mâine continuăm!

Lasă un răspuns