machetedidactice.com

Știrea dimineții * Trei copii, labirintul crimei

Pentru mine, aceasta este știrea dimineții pe care nu aș fi vrut să o aflu.
Analiza acestei știri deschide atât de multe porți îndărătul cărora se află așa de multă mizerie, prefăcătorie, prostie în diferite forme, imbecilitate, incoerență, indiferență.
Se mai află și dorință de a construi, educa, înțelege, empatiza însă procentul este covârșitor în favoarea primelor enunțate.
În județul Buzău, trei copii cu vârsta de 9,10 și 15 ani au omorât un bătrân.
Știrea e neobișnuită. Mai mulți făptași, vârstă mică. Detaliile însă sunt profund atipice. Victima, înainte de deces, a fost lovită, legată, dezbrăcată și, când a fost găsită, avea pământ în gură.
Din informații puse la dispoziția presei, exista o legătură între agresori și victimă. Copiii îl ajutau pe bătrân la munci meniale. Toți trei provin din familii monoparentale, figurau în evidența Serviciilor Sociale. Mobilul crimei (încă) nu e foarte clar. Ori a fost vorba de răzbunare. Ori bătrânul le promisese ceva pentru munca depusă și nu le-a dat. Cert e că minorii l-au atacat pe acesta. I-au luat, după faptă, hainele și bicicleta.
Faptul că l-au dezbrăcat, dar și detaliul țărâna introdusă în gură, deschid o fereastră în psihologia și comportamentul simbolic al copiilor.
În psihologie criminologică, spre deosebire de aspectele judiciare sau criminalistică, gesturile și acțiunile făptuitorului – chiar și când bizare sau aparent de neînțeles – capătă sens într-o logică alternativă și vor putea ajuta la descifrarea cauzelor. Fiecare detaliu, și indubitabil vor mai fi (mai multe) pe care anchetatorii, psihologii și psihiatrii, la vor obține, ajută la reconstrucția omorului.
Poți separa, analitic, trei faze în actul de-a comite homicid. Există ceea ce se cheamă ”comportament pre-crimă”. Ai apoi crima în sine, cu incidente și evenimente care se petrec în timp ce fapta are loc. Și apoi ai comportamentul ”post-crimă”.
În analiza psihologic-criminologică a unui caz pleci de la coadă la cap.
Felul în care un făptaș dispune de corpul persoanei ucise îți dă o idee despre luciditatea acestuia la constatarea că a comis omor. Despre intenția – sau nu – a agresorului de-a ascunde fapta încât să nu poată fi asociat cu ea, respectiv pedepsit.
Prezența unui corp reprezintă, post-homicid, marea problemă a unui criminal. Asta presupunând că făptașul are discernământ, dacă a avut sau nu un plan al faptei, dacă privește sau nu victima ca pe o ființă umană.
De multe ori victimele sunt găsite dezbrăcate. E un gest care vădește disprețul făptuitorului, intenția de-a deposeda victima de personalitate, de ”haina de pe ea” – chiar și când haina e sărăcăcioasă. Obiectele vestimentare sunt și trofeu cât și probă.
Mulți făptuitori vor muta cadavrul de la locul faptei. Vor căuta să îl ascundă, fie prin transferarea lui într-o zonă mai greu accesibilă, fie prin îngroparea, fragmentarea, incinerarea sau alte mijloace prin care să-l facă de negăsit, sau de ne-recunoscut.
Alte acte asupra cadavrului executate post-mortem pot vădi, din perspectiva agresorului, elemente de fantezie, ritual și fetiș necrofil.
Aici, elementul de unicitate e pâmântul introdus în gura victimei. Expertiza medico-legală va putea lămuri dacă acest gest a intervenit sau nu în mecanismul tanatogen (de producere a morții). E previzibil că un astfel de gest e făcut pentru a bloca posibilitatea victimei de-a țipa, de-a cere ajutor. Pe de altă parte o posibilă interpretare, și rămâne de văzut dacă este sau nu relevantă, trimite la pedepsirea victimei pentru ce-a spus, sau ce-a făcut cu gura.
Dacă e să compari cu alte fapte similare în care victimei i-a fost băgat ceva în gură, dintr-o perspectivă psihologică, ai un element important de răzbunare, dar și fetișizare sexuală a victimei. Gura este un orificiu sexual care trebuie ”umplut”, ”acoperit” dar și violat, penetrat, murdărit și umilit.
În orice caz, elementele post-crimă sugerează, convingător, că făptașii au știut ce fac, au avut atât intenția de a ucide dar și un comportament coerent în timpul, și după, săvârșirea faptei. Cadavrul nu a fost mutat, nu a fost pus într-o poziție oarecare, dar a fost dezgolit, lăsat intemperiilor. Drept urmare, în mintea făptuitorului, natura ar fi trebuit să ascundă fapta.
Bătrânul – din informațiile disponibile – avea mai multe lovituri, vânătăi, excoriații. Drept urmare asupra lui făptașul/ făptașii au acționat cu forță contondentă. Nu e clar, deocamdată, dacă loviturile primite pot fi legate direct, sau indirect, într-un lanț tanatogen. Un articol de presă menționează un detaliu. Copiii ar fi crezut că ”este o joacă”.
În mod clar ”jocul ”jucat include ”distracție” paradoxală la suferința, sau reacțiile fizice ale victimei, în timp ce este lovită. Dar te pune pe gânduri ce fel de joc este acela în care lovești o persoană în mod repetat.
Copiii sunt capabili să inventeze jocuri care conțin elemente de cruzime. La vârsta de 9, 10, 15 ani există deja, însă, o înțelegere a proporției dintre cauză și efect, dintre lovitură și urmări. În timpul faptei, ca să ajungi la omor, îți trebuie forță disproporționată la elementul de plăcere, sau recompensă, ludice. Intervin alte resorturi emoționale: adrenalina, contagiunea emoțională, elementul competiție între făptași, frica de retalierea victimei.
Ceea ce este o ”bătaie” poate astfel degenera într-un ”călcat în picioare”. În timp ce săvârșesc fapta participanții nu mai acționează ca actori raționali. Asta nu vrea să spună că intenția ”jocului” e omorul. Intenția jocului e anihilarea adversarului până ce acesta e complet înfrânt. Reciproc făptașii sunt câștigătorii jocului.
De ce s-ar juca niște copii un astfel de joc? Intervine contextul mai larg socio-economic, relația dintre mediu și psihologia comportamentului, elementul de ”învățare socială” a agresivității pe care acești copii l-au deprins mult timp înainte de săvârșirea faptei.
Iarăși, nu e clar dacă toți au acționat asupra victimei sau dacă doi, sau doar unul, dintre ei au participat activ și efectiv, sau nu. Ce e clar e că doi erau apropiați de vârstă, dar unul semnificativ mai mare (cel de 15 ani). Ce caută un adolescent de 15 ani prieten cu doi copii, iarăși e o chestiune care lasă loc de speculații.
În mod obișnuit adolescenții care preferă compania copiilor au fie un IQ mai mic, fie o tulburare de comportament social, fie elemente dizarmonice ale personalității (dobândite prin varii mecanisme), sau combinații între acestea, sau toate la un loc. Băiatul mai mare avea autoritate asupra celorlalți doi. Avea puterea incepției, a inițiativei, a patronajului. De aici apele se despart cu privire la motivația crimei.
Respectiv comportamentul pre-crimă.
Ce anume a determinat pasajul la act? A fost un gest impulsiv sau premeditat? Și-au dorit să îl omoare sau doar să-i administreze o pedeapsă? Era o răzbunare pentru ce făcuse anterior bătrânul sau parte a unui ”joc” cu elemente primitiv erotice între cei trei?
Statistic, de cele mai multe ori crimele sunt foarte puțin sau deloc pregătite. Există intenție dar nu există un ”model” al crimei. Sunt puține motive pentru care oamenii vor să omoare. Chiar dacă pare irațional, în mintea făptașului intervin o serie de ”motive” pentru care ceea ce urmează să îi facă victimei e justificabil, proporțional la ceea ce agresorul percepe că i s-a făcut, sau i s-a întâmplat, lui. În universul moral-simbolic al făptașului, fapta devine plauzibilă în raport cu cauzele ei.
Când între făptași și victimă există o relație anterioară, un raport de conlucrare, sau de ascendență, ai nevoie să elucidezi elementele premergătoare faptei. Prin ce i-au făcut bătrânului, copiii s-au răzbunat. Prin faptul că l-au legat, că l-au infantilizat, ai o imagine a percepției lor despre sine: că cel legat e slab, dar cel care leagă e puternic. Un detaliu de reținut e cu ce l-au legat. Dar și cât de greu e să legi – de fapt – un om care se zbate. Dar dacă faci încât să nu se mai zbată, n-ai mai avea nevoie să-l legi decât dacă, psihologic, are sens pentru tine.
Ce le-a făcut acest om, cu mâna și cu gura, încât să îi lege mâinile și să-i umple gura cu pământ?
Victima avea 80 de ani. E posibil că băieții l-au perceput anterior ca fiind violent, poate i-a lovit înainte cu mâna, respectiv rău de gură, drept urmare a trebuit să i-o umple, să-l umilească înapoi cu asta?
Reprezentarea simbolică a unor acte ajută să ajungi la cauza primară pentru homicid.
Consecințele rămân.
Motivul pentru care am ales să detaliez acest caz ține, în mare măsură, de responsabilitatea penală a celor implicați. Doi din trei, din cauza vârstei, nu atrag răspunderea penală pentru fapta lor.
Pe de altă parte participarea lor la o crimă cere să fie atent evaluați psihologic. Sunt foarte rare faptele de mare violență unde atacatorul are vârstă sub 14 ani. Le pot număra pe degete pe cele care au avut loc în România în ultimii 10 ani. Și mai rare sunt cele comise de minori asupra unei victime adulte. De obicei marea violență este non-letală, sau devine letală prin consecințe neprevăzute.
Dar acești copii rămân la mare risc de marginalizare, de perpetuare a unui comportament deviant, de reformarea, în timp , a structurii de personalitate încât să-i pună la risc de recidivă. Drept urmare monitorizarea lor psihologică e obligatorie.
Cât privește soarta adolescentului, la 15 ani i se va stabili competența, discernământul, și ar putea răspunde pentru faptă prin toată larghețea legii. Chiar și așa, nu va răspunde ca un adult. Și nu trebuie privit ca un adult. Cu toate acestea, dimensiunea faptei obligă atât la pedeapsă, cât și stabilirea clară a circumstanțelor, ergo dacă în procesul de a ucide a corupt, și cooptat, alți doi minori, argument suplimentar de gravitate, sau dacă – dimpotrivă – parte din motivația de a ucide a avut sau nu de-a face cu persecuția acestor doi minori, atât de familie cât și (posibil) de victimă.
În fiecare zi în România există copii exploatați. Există copii traficați. În fiecare zi, în România, unu din trei copii se culcă fără să știe dacă mâine va avea ce mânca. Sunt copii supuși muncii forțate, asimilabilă sclaviei. Sunt copii traficați pentru muncă, sunt copii traficați pentru sex. Precaritatea vieții îi obligă la un salt spre-o pseudo-maturitate, de fapt o formă de anomie socială, ”stăpâni ai muștelor” cu evidente probleme emoționale și de comportament. Adeseori acest comportament devine externalizant, cu răbufniri de furie și violență.
Cazul de la Buzău e, în concluzie, important. Important penal. Important academic. Important social. Important moral.
Cum va sancționa legea, dar și comunitatea, soarta victimei, dar și destinul făptașilor, spune multe despre noi ca stat. O să-i pedepsim și atât? O să le ignorăm biografia? Vom lăsa doar procurorul/ judecătorul să decidă asupra pedepsei și viitorului lor?
Rămâne de văzut.

(sursa foto: aici)

Lasă un răspuns