Acum că s-a terminat întregul demers pot scrie despre cum s-a abordat, văzut, simțit acest examen din curtea noastră.
Ambii mei fii au dovedit, din fragedă pruncie, aplecare spre această limbă pe care și eu o ador. Mi-a plăcut mereu și recunosc că am o slăbiciune pentru cea cu accent britanic socotind-o mai melodioasă și elegantă. Răzvan a îmbrățișat mai mult acest accent, la el fiind mai pregnant, poate și pentru că a studiat acolo și a rămas în regat devenind și cetățean al ei cu drepturi depline.
Trebuie să specific din capul locului că nici unul dintre băieții mei nu au făcut cursuri organizate sub aceasta emblemă, pregătirea lor având loc în particular, cu precădere în particular. La școală ajutorul a fost și nu prea, însă nu vreau sa detaliez despre cei de acolo fiind vorba de mai multe școli din două orașe însă așa a fost și a trecut. În cazul celui mic probleme au fost mai mari însă cum nu poți lupta cu șanse de reușită de unul singur am ales să-mi protejez nervii, mergând pe drumul nostru fără îndrumători de la școală. Însă în particular am avut oameni de vis. De vis!
Doamnei profesoare Cornelia Alionte i-am mărturisit admirația de câte ori am avut ocazia și voi continua să o fac, dumneaei fiind secondată în ultima etapă a pregătirii lui Răzvan de doamna profesoară Anca Dăscăliuc.
La Luca a fost mai simplu numele doamnei care a contribuit la îndrumarea lui fiind Mirela Anghelescu, o profesoara super, dar super! Nu puteam găsi o doamnă mai potrivită, serioasă, devotată ca ea. Ani de zile au buchisit amândoi eu contribuind din umbra cu tot ce m-am priceput. Nu puține sunt mărturiile de pe acest blog, atunci când pregăteam materialele pentru întâlnirile lor, când erau analizate și discutate cărțile care se citeau, cele în limba engleză, evident. Mi-am făcut abonamente la tot soiul de site-uri britanice ori americane pentru a putea avea acces la astfel de materiale, pe unele dintre ele modificându-le ori îmbogățindu-le.
Inițial, Luca a fost la o testare înainte de examenul propriu-zis însă totul a fost în pripă înțelegând că mai are de pus la punct câteva detalii. Se întâmpla la finalul anului trecut atunci hotărând să meargă la următoarea sesiune în intervalul rămas corectând ce nu era chiar ca la carte.
Alergătură prea multă pentru o zi
Apoi a mai mers la o testare, în aprilie pe care a trecut-o cu brio, dar când să se prezinte la examen el nu s-a mai ținut din lipsa de participanți. Și vară care a urmat a fost presărată de nenumărate telefoane pe la consulat și la centrele de aici. Organizarea e foarte proastă, dialogurile sunt fracționate, la telefoane nu se răspunde, la mail-uri la fel iar într-un final am primit ajutor de la doamna Ramona Bujer, mulțumim! de la ea aflând unde se poate copilul prezenta.
Cu cei de la Edumax am avut un dialog extrem de subțire, nu am știut că trebuie să ne înscriem pe un grup privat mail-urile pe care le-am primit (nu de la ei) cuprinzând informații care nu erau corelate. Cei de aici au o atitudine scrobită de-a dreptul, nu sunt empatici și prietenoși dându-ne de înțeles că dacă ar fi făcut pregătirea la ei ar fi fost altfel.
Speaking-ul l-a dat pe 21 octombrie, la zece zile după ce l-am îngropat pe tatăl lui, am scris despre asta.
Pe data de 28 octombrie a fost programat restul, și după mai multe peripeții și cinci ore petrecute acolo a ieșit încrezător.
Aseară au venit rezultatele iar ele povestesc mai multe nu mai e nevoie să completez nimic, ci doar să reafirm că sunt fericită pentru fericirea lui. Și-l iubesc, știe el cum!
