Sunt în oraș cu treabă, una nu prea plăcută pentru că trebuie să merg la farmacie. Răcelile astea ne tot dau târcoale și nu doar ele. Multă lume în jurul meu este bolnavă, oameni dragi suferind din cauza diferitelor maladii care parcă-s mai variate ca-n vremurile trecute. Ori sunt eu mai atentă la ele, nu știu exact.
Merg cu gândurile mele amestecate în încercarea de a găsi cea mai bună variantă, analizând ceea ce am, ce pot să fac și la cine să apelez.
În alergătura asta, parcă pentru a-mi limpezi sufletul și a-i da un respiro, ridic ochii. Cerul se înfățișează în toată splendoarea lui. Multe nuanțe de portocaliu se joacă de-a v-ați ascunselea în încercarea de a scăpa nealterate de apusul soarelui. E așa de frumos, vibrant, încât alerg să prind mai mult cer neacoperit de clădirile care alcătuiesc un zid în calea privirii. Și alerg
și alerg
și alerg pentru că știu că timpul se scurge foarte repede și soarele dispare
strângând toate culorile.
Merg mai departe cu portocaliul care mi-a încălzit sufletul.
