machetedidactice.com

Și-am fost la Taximetriști

Duminică fiind, am hotărât că n-ar fi rău să merg să văd un film la cinematograf, unul românesc, că tot se vehiculează tot soiul de remarci și chiar analize la adresa lor. Sunt câteva care rulează acum în marile cinematografe și pentru că un astfel de spectacol e diferit atunci când ești în sală  n-am mai stat pe gânduri și am pus planul în aplicare.

La cinematograful de la Iulius Mall, rulau două filme românești, Ramon

și Taximetriști,

de la aproximativ aceleași ore și-am dat cu banul la care să merg. A căzut Taximetriști și așa, la ora stabilită eram deja în sală,

acolo unde nu se afla așa de multă lume câtă aș fi crezut că va fi. Nu am numărat, dar mai mult de douăzeci de scaune nu erau ocupate din nefericire pe unul dintre ele stând un copilaș care nu cred că avea zece ani. Ce trist!

Dar de ce spun asta? Pentru că Taximetriști nu este un film care să poată fi înțeles de un copil așa de mic, de altfel la începutul filmului se specifică faptul că se adresează celor de 16+, nu pricep de ce a primit acceptul de a intra la vizionare și de ce cei de acolo nu au luat măsuri.

Filmul este unul care prezintă niște aspecte de viață, din mai multe registre, cu personaje de tipologii diferite, fiecare cu povestea lui. Aceste povești trec prin filtrul a doi taximetriști, cei care interferează la un moment dat cu personajele din spatele poveștilor. Este un film care nu e o comedie, neapărat, în ciuda limbajului extrem de colorat, unul care nu știu dacă chiar așa se petrece în realitate. Poate personajele masculine or vorbi așa, însă mi-e greu să cred că femeile, în marea lor majoritate, pot avea un asemenea discurs. Pe mine m-a deranjat mai mult prin prisma prezenței copilului în rest nu a contat așa de mult în economia situației.

O peliculă la care se vede că s-a muncit mult, de la script, interpretare, regie, montaj, actorii fiind foarte buni. În ceea ce mă privește este altceva decât Team building, pentru că Micutzu e cumva elementul de legătură dintre cele două. Aici nu are rolul principal, dar personajul lui este minunat, interesant de văzut cum un om cu așa statură poate avea o așa atitudine. Timid și nesigur pe el, Cosmin mi-a plăcut cel mai mult după care o nominalizez pe Victoria (Victoria Răileanu), cu suferința ei reală și clară, duioșia și neputința de a ieși din căsnicia pe care o consideră terminată. Dintre taximetriști mi-au plăcut ambii, fiecare actor reușind a intra în pielea personajului, Lică (Alexandru Ion) fiind de departe mai prost și mai tupeist decât Liviu (Rolando Matsangos), cel politicos, introvertit, care face glume în momente complet nepotrivite rezistent la provocările vieții, ce-i drept extrem de monotonă.

Despre Ilinca (Maria Popistașu), soția interlopului Nelu, exceptând limbajul (poate cel mai colorat din film) transmite cea mai mare siguranță și stăpânire de sine având un farmec aparte, în ciuda faptului că pe final se strecoară o undă care explică totul.

Anișoara (Monica Bârlădeanu) este o prezență elegantă, misterioasă, lunatică, „pata” de culoare a dichisului feminin așa cum Mircea (Andi Vasluianu) este tușa eleganței masculine din peliculă. N-aș vrea să uit de Veronica (Mădălina Stoica) fata din provincie extrem de sociabilă, vorbăreață nevoie mare, mereu cu zâmbetul pe buze, stăpână pe sexualitatea ei.

Eu vă îndemn să mergeți să-l vedeți, doar așa putând comenta fiind în cunoștință de cauză. Și pentru o mai bună înțelegere puteți viziona și podcastul realizat de Andi Moisescu.

 

„Carosabilul este probabil spațiul cel mai violent din București. Oameni din toate clasele sociale își pun la bătaie cea mai rea versiune a lor, se amenință, se jignesc, se scuipă, se bat. Iar taximetriștii sunt chiar în epicentrul acestui cataclism, cei mai huliți și mai disprețuiți dintre șoferi. Cum să nu faci un film despre ei?”, a spus regizorul Bogdan Theodor Olteanu, care a scris scenariul împreună cu Adrian Nicolae.

Taximetriști, România, 2022 R: Bogdan Theodor Olteanu D: Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Victoria Răileanu, Maria Popistașu, Mădălina Stoica, Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Cosmin Nedelcu, Vlad Ionuț Popescu, Carol Ionescu, Ana Maria Guran, Nicoleta Hâncu.

Lasă un răspuns