machetedidactice.com

„Înger luptător” de Pearl S. Buck

În istoria Statelor Unite și nu doar ale lor, anul 1931 a fost unul de referință. Pentru că nu și-a plătit impozitele, Al Capone a fost trimis la închisoare,


(sursa foto: aici)

„The Star Spangled Banner” a devenit oficial imnul național,

Empire State Building din New York a putut fi admirată în toată splendoarea ei


(sursa foto: aici)

iar Pearl S. Buck reușea să aibă cea mai vândută carte, „The Good Earth”.


(sursa foto: aici)

Nu este singura realizare majoră a acestei scriitoare prolifică, portofoliul ei cuprinzând peste o sută de cărți și povestiri, eseuri și literatură pentru copii, piese de teatru ori poezie fiind prima femeie americană care a primit Premiul Nobel pentru Literatură pe lângă Premiul Pulitzer. Fascinantă la această operă este descrierea și analizarea poporului chinez, printre care și-a petrecut patruzeci de ani de existență.

Părinții lui Pearl au fost Caroline și Absalom Sydenstricker. Tatăl era misionar în China el petrecându-și aproape întreaga viață acolo, revenirile lui acasă fiind rare, într-una dintre ele născându-se și Pearl, în Hillsboro, Virginia de Vest. La trei luni după nașterea ei, familia a părăsit Statele Unite și s-a mutat înapoi în China.

Pearl și familia ei trăiau printre poporul chinez unde s-a jucat cu copiii chinezi și le-a vizitat casele, le-a ascultat ideile și a aflat despre cultura lor. De la o vârstă fragedă, ea vorbea atât chineză, cât și engleză. A fost educată acasă, în sistem denumit homeschooling de către mama ei așa cum ar fi făcut-o dacă ar fi urmat o școală americană. A primit lecții și de la un profesor chinez care i-a predat alte materii printre care scrierea și istoria chineză și scrierile celebrului gânditor Confucius. Din fragedă copilărie a început să citească pe Dickens despre care a afirmat mai apoi că stilul lui a influențat cel mai mult propriul stil.

S-a întors în Statele Unite la nousprezece ani pentru a studia filozofia la Randolph-Macon Woman’s College din Lynchburg, Virginia. După absolvire, s-a întors în China. Trei ani mai târziu, l-a cunoscut pe John Lossing Buck, un misionar care a studiat agricultura. S-au căsătorit și s-au mutat într-un mic sat din nordul Chinei. Viața lor printre cei mai săraci oameni a oferit subiectul pentru multe dintre cărțile pe care le-a scris mai târziu.

Am citit mai multe cărți scrise de această autoare, despre două dintre ele putând citi accesând link-urile de mai jos.

O zi sfântă petrecută cu mama. „Mama” de Pearl S. Buck

„Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck

Pearl a avut o fiica, Carol, despre care medicii au descoperit că suferă de o boală neobișnuită, PKU, lucru care a făcut-o să aibă dificultăți de învățare. Fata a fost trimisă să locuiască la o școală specială din New Jersey, mama fiind extrem de întristată de nevoia de a-și trimite singurul copil să locuiască departe de casă. De asemenea, a aflat că nu va mai putea naște niciodată.

Problemele de sănătate ale lui Carol au deterinat-o pe mama ei să devină scriitoare, motivul fiind banii. Pearl Buck a avut nevoie de mulți bani de-a lungul anilor pentru a plăti îngrijirea fiicei ei. Așa că a încercat să scrie cărți despre subiectul pe care îl cunoștea cel mai bine. Primul ei roman s-a numit „Vânt de Est, Vânt de Vest”.

Iată ce declara într-un interviu:

Acum, când am început să scriu, neavând altceva despre ce să scriu, știam doar China. Și prima mea carte de mare succes a fost „The Good Earth”. Le spuneam acestor tineri: „De ce nu scrieți despre țăranii voștri? Sunt oameni minunați.” Și ei răspundeau: „Oh, nimeni nu ar fi interesat.” Și așa că am spus că o să scriu eu cartea aceea atunci. Dacă niciunul dintre voi nu o va face, o voi scrie. Așa că am scris „The Good Earth”.

„The Good Earth” a devenit cea mai vândută carte în Statele Unite în anii 1931 și 1932. Pearl Buck a câștigat Premiul Pulitzer. Ea a primit, de asemenea, medalia William Dean Howells de la Academia Americană de Arte și Litere. În 1937, „The Good Earth” a devenit film câștigător al Oscarului pentru ca în anul următor Pearl S. Buck să primească Premiul Nobel pentru literatură.

Și iată cum documentarea după citirea acestei cărți m-a făcut să caut și să găsesc, din fericire, mai multe cărți semnate de ea, ceea ce se petrece atunci când povestea în care intri îți sporește curiozitatea, frământările îndemnându-te la acest lucru.

Revenind la Înger luptător, trebuie de menționat că este un roman biografic, fiind descrisă povestea fascinantă a tatălui autoarei, misionar creştin, dintr-o severă familie de prezbiterieni, care îşi dedică întreaga existenţă, austeră şi lipsită de orice formă de lux sau confort, străinilor pe care îi iniţiază în tainele creştinismului.

Când se ruga, devenea transfigurat de propria lui credință. Am auzit mulți oameni rugându-se la întâmplare, sau cu multă îngrijire, sau pentru urechile oamenilor mai mult decât pentru Dumnezeu. I-am văzut citind rugăciuni cu glas tare, spunând rugăciuni pregătite în ascuns sau pe față. Dar Andrew, când se ruga, făcea asta cu o extrem de intensă sinceritate. Niciodată nu deschidea gura începând imediat să vorbească. Începea întotdeauna printr-o tăcere; o clipă, două clipe, atâtea câte îi trebuia ca să se simtă în prezența lui Dumnezeu. Pe figura lui se așeza o adâncă liniște solemnă. Nu-l mai simțeam printre noi. Și atunci, deodată, schimbându-i-se chiar și glasul, devenit profund, plin de reverență, se adresa lui Dumnezeu, trăgându-ne și pe noi după sine. Niciodată – de câte mii de ori l-am auzit – nu cerea ajutor material, în afara de cazurile de boală când se ruga pentru vondecare, dacă aceasta era voința lui Dumnezeu. Rugăciunile lui erau întotdeauna pentru suflet, pentru o mai mare înțelegerea lui Dumnezeu și a datoriei, pentru tăria de a împlini dorinșa lui Dumnezeu. (pagina 116)

Familia acestui misionar trăia într-un mod în care erau prezente doar cele necesare traiului. Nu permitea nici un fel de lux, atitudinea lui față de copii fiind una extrem de severă și rece. Fiind mai mult plecat pentru a-și îndeplini misiunea, mama era cea care ținea casa în bună ordine și îngrijea de copii. Carie, o soție care a luptat pentru poziția soțului ei, sprijinindu-l și susținându-l în fața celor care îi contestau meritele și realizările convinsă fiind că menirea lui asta este și trebuie lăsat să o ducă la îndeplinire.

În acești opt triumfători anicare au urmat Revoltei Boxerilor, Andrew a văzut cum se întinde și se stabilește roada muncii salae pe un vast teritoriu. Listele sale de convertiți se ridicau cu sutele în fiecare an. Traducerea Noului Testament o tipărea carte cu carte, așa cum le termina, și cele patru Evanghelii le-a adunat de timpuriu într-un volum. Din nou a fost criticat aspru; era prea „comun” în stil, i se spunea.
Pentru că și aici Andrew pășea înaintea timpului său. Înțelesese de mult că una din cauzele principale ale ignoranței și inculturii în China este faptul că limba cărților și limba poporului sunt două lucruri deosebite. Întocmai ca în vechea Anglie, unde aproape toată literatura era scrisă în latinește, limbă de care omul comun nu știa nimic. De aceea Andrew, hotărându-se să folosească stilul popular în traducerea sa din grecește a Noului Testament, împlinea o extraordinară revoluție, anticipând cu zeci de ani pe acei revoluționari chinezi care au creat ceea ce s-a numit Renașterea Chineză pe exact același principiu văzut atât de limpede de către Andrew. Dar ei erau prea patrioți ca să recunoască un precursor într-un alb și într-un creștin. (pagina 178)

Este o secvență reprezentativă în economia traiului auster în care trăia familia misionarului, atunci când au sosit lăzile de la Montgomery Ward

în care se aflau lucruri necesare, comandate cu luni înainte, plătite și sosite cu bine. Copiii așteptau săptămâni întregi acea dimineață când Andrew, la breakfast, examinând scrisorile primite, spunea cu solemnitate.
– Au sosit lăzile!
Dacă nu era acasă, era îngrozitor de suportat, deoarece Carie nu voia să le deschidă până nu se întorcea. Dar se întâmpla aproape întotdeauna să fie acasă, la începutul iernii. Era o adevărată operațiune de împlinit și asta ațâța mai mult curiozitatea.

Acum, când privesc înapoi, lucrurile par foarte simple, lucruri de felul acelora pe care americanii le comandă în fiecare zi de la magazinele lor, și nu le privesc altfel decât drept necesități. Dar pentru noi ele erau cele mai scumpe lucruri care nu puteau fi cumpărate nicăieri în jurul nostru, mâncăruri care erau gustate și savurate ca extrem de prețioase, obiecte care păreau magice în complexitatea lor, haine făcute și gata de purtat, minuni ale modei. (pagina 145)

Cartea asta te duce în lumi pe care cei mai tineri, cum sunt copiii mei bunăoară, nu au cum să le înțeleagă ori dacă o fac acest exercițiu necesită o strădanie mai mare decât v-ați putea închipui. În era consumerismului și a nerăbdării, când mulți dintre copii nu mai au timp decât pentru a se juca pe minunile tehnologiei, aceste fapte și stări par desprinse din Evul Mediu (mi-am adus aminte când cel mare a meu, când era mic, m-a întrebat cum am putut trăi fără Mc) în ciuda faptului că nu a trecut nici măcar un secol de când s-au petrecut. Ori ca timp istoric, un secol reprezintă foarte puțin. Limbajul folosit de autoare este unul atât de accesibil încât e o plăcere să parcurgi rândurile cărții. Traducerea lui Mircea Eliade a adus pentru mine un iz aparte, cuvintele alese purtând accente speciale anilor din urmă.

Zău dacă-i de ratat cartea asta! Pentru că e despre o femeie care a gândit și simțit cu mult înaintea semenilor ei și chiar dacă ideile expuse i-au adus adesea critici, ea a continuat să vorbească și să scrie despre sprijinul pentru drepturile civile ale oamenilor de culoare din Statele Unite, despre credința în controlul nașterilor și în drepturi egale pentru femei. Ea a spus că va exista pace în lume doar atunci când toate rasele se vor respecta unele pe altele.

Scrisul lui Pear S. Buck este simplu și viu, plin de detalii grăitoare și observații minuțioase care dau viață personajelor. Unii cercetători compară stilul ei cu cel al Bibliei – pe care a studiat-o sub tutela riguroasă a tatălui ei. Alții notează că arcul său narativ este similar cu cel al romanelor chinezești pe care le-a iubit atât de mult.

A fi misionar înseamnă a trece o foarte serioasă probă de integritate. Pentru că un misionar nu e controlat. El trăiește alături de câțiva egali, alți misionari, și foarte mulți pe care-i socotea inferiorii săi, indigeni, Comitetul de care depinde se află la mii de mile depărtare, nu e nimeni care să vadă câte ceasuri lucrează, dacă e leneș sau lacom. Și clima, absoluta securitate a salariului, numărul mare de servitori care nu te costă aproape nimic – toate acestea fac lenea ușoară, iar tovarășilor albi nu le convine să reclame chiar dacă văd răul. Convertiții chinezi sunt paralizați pentru că nu știu unde și cui să se plângă. Pentru ei, nu mai e nimeni altul peste misionar. Misionarii stau alături de Dumnezeu și de suprema autoritate, având dreptul să dea sau să suprime fondurile care înseamnă viața. (pagina 198)

Lasă un răspuns

%d