Activități educative copii – Corpul omenesc – un subiect foarte ofertant

Ne-am întors la corpul omenesc. Vorbire despre al am tot avut, dar de fiecare dată ceea ce se dorește a se afla este evident că diferă. Vârste noi, întrebări noi.

Spuneam că ceea ce facem noi acasă reprezintă într-o măsură destul de mare, o extensie a subiectelor din programa școlară. Încercăm să diversificăm și îmbogățim ceea ce se regăsește în manualele de clasa a III-a. Cele pe care lucrează copilul alături de clasa lui. Asta este valabil la științe ale naturii, la muzică, pentru că la lectură sunt multe cărți ce nu sunt pomenite în manuale. Și asta pentru că ori sunt foarte nou apărute, ori nu fac parte din programă, așa cum aminteam mai sus.

La limba și literatura română și la matematică, nu doresc a depăși programa foarte tare, pentru că ceea ce s-a întâmplat în primii ani de școală, în clasele a I-a și a II-a, mi-au arătat că există pericolul intervenirii plictisului. Așa că noi căutăm să stăpânim ,cât mai bine cu  putință, ceea ce am învățat dar și puțin în plus. La matematică este aceeași problemă, pe care o tratăm în aceeași manieră.

Revenind la corpul omenesc, vorbirea noastră pe marginea acestui subiect a fost înlesnită de lecția de la școală, acolo unde s-a ajuns la acest moment și unde a fost de făcut o temă. 🙂

După ce până acum s-au studiat Corpurile, aici fiind cuprinse capitole precum: Corpurile și caracteristicile lor, Solid, lichid, gazos, Corpuri cu viață și corpuri fără viață și Materiale naturale și materiale prelucrate, s-a trecut la unitatea II, acolo unde se vorbește despre Caracteristici ale corpurilor cu viață. Până s-a ajuns la Corpul omenesc s-a trecut, pe rând, prin: Rolul rădăcinii și al tulpinii, Rolul frunzei, Rolul florii, al fructuțui și al seminței, Diversitatea animalelor, Rolul părților componente ale unor animale și Corpul omenesc. Informația cuprinsă aici, în aceste capitole este extrem de redusă, practic se dau definițiile noțiunilor, dar asta nu ne împiedică să mai adăugăm noi, atât cât dorim și atât cât ne place.

Sunt trasate niște repere ale modului în care se poate produce această diversificare și ar fi bine ca acasă să se realizeze aceste activități. Este evident că trebuiesc materiale și cărți de unde să afli informațiile, dar cu un minin de efort se poate realiza acest lucru.

Ca un plus la ceea ce am vorbit noi despre acest subiect, astăzi am realizat un presenter în care am vorbit despre sistemele prezente în corp. Nu mai știu exact de unde am luat aceste materiale, pentru că ele stau de mult în așteptare, dar vi le pun la dispoziție, pentru a le putea folosi și voi, dacă le considerați de folos.

img011 img012 img013 img014

Aceste fișe au fost decupate de Luca, după care le-a laminat și asamblat, dar în timp ce se petrecea toată această activitate manuală, discuțiile au fost destul de intense. Am recapitulat toate sistemele din corp, iar la fiecare în parte, am recitit și informațiile aflate pe multidiscul pe care deja-l aveam în dotare.

Luca corp omenesc 2015 ian1 colaj

Lectură informații multidisc – video

După ce acestea au fost făcute, a trebuit să scrie în caietul de științe informații despre corpul omenesc. Doar câteva.

A ales să scrie despre amprente și despre firul de păr.

Luca corp omenesc 2015 ian colaj

Apoi am confecționat un cub al simțurilor cu ajutorul căruia am vorbit despre acestea. În funcție de imaginea căzută la cub, se vorbea despre subiect. A fost nostim răspunsul la întrebarea:

– Ce simț îți place mai mult? unde Luca a răspuns:

– Simțul umorului!

img010

Am avut posibilitatea să vorbim câte ceva despre fiecare în parte.

Luca corp omenesc 2015 ian2 colaj

Cam așa a decurs joaca noastră. Încercați și veți vedea ce frumos este!

DSC_2180

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: