machetedidactice.com

Puțin mai bine

Chiar dacă noaptea nu a fost una chiar liniștită, începutul de zi a adus o stare în care durerea nu m-a încolțit din toate părțile dându-mi răgazul pentru un respiro. Fiind sâmbăta și copiii liberi, am avut timp sa ne răsfățam cu dialoguri pe îndelete aflând una alta despre cum se desfășoară viețile noastre atunci când suntem despărțiți. 

Doar o concluzie pot spune acum: viața de aici e solicitanta la modul că oboseala care vine după orele de program e foarte greu de gestionat. Sunt multe responsabilități acolo unde ei lucrează, fiul meu fiind într-o poziție care implică multe decizii importante de care depinde soarta desfășurării lucrurilor în viitor. Atragerea studenților cere  abilități speciale mai ales acum când Regatul a părăsit Uniunea Europeană, datele accesării fondurilor și altele fiind mult schimbată.

Viața aici este scumpă, traiul zilnic solicitând omul în așa măsură încât doar cei pricepuți și apți de a se acomoda schimbărilor frecvente reușesc sa reziste. Nu știu ce va urma însă cred că este important să le luăm așa cum vin neforțând peste măsură propriile putințe.

M-am bucurat  de asemenea și de pisica lor, prezența unui animal de companie lipsindu-mi. E fascinantă felina, una în vârstă, adoptată de la un adăpost.

 
Kitty, pisica metronom.

După amiază am ieșit in oraș la o întâlnire cu Niky, timpul petrecut la Small Talk Tearooms fiind unul extrem de plăcut.

Oameni potriviți sufletului tău sunt peste tot, trebuie să ai norocul și abilitatea să-i găsești.

Orașul acesta, Colchester, este fascinant pentru mine, mărturisind acest lucru ori de câte ori am avut ocazia. O mai fac o data, și acum.

 

Nu am ratat o vizită la librăria Waterstones de unde am cumpărat câte ceva. Puțin, foarte puțin după posibilități.

O singura mâhnire mă cuprinde, aceea de a nu fi în deplinătatea forțelor pentru a explora și mai mult. Rămâne speranța că voi putea cu următoarea ocazie.

Lasă un răspuns