machetedidactice.com

În Regatul Unit, ziua a zecea a fost despre Natural History Museum din Londra

Într-o zi ploioasă și neprietenoasă, dar pe care nu am avut-o cum schimba, am revizitat Natural History Museum din capitala britanică. Am mai făcut acest lucru în anul 2015, atunci când am venit pentru a face cunoștință cu englezii la ei acasă. A fost o dorință atât de mare că am repetat-o, în ani, de câte ori s-a putut.

Revenind la vizita de anul acesta, vreau să scriu aici, pentru a rămâne consemnat în jurnalul meu, că multe s-au schimbat în criza sanitară care a cuprins planeta. Nu avea cum scăpa acest colț de lume atât de populat.

La muzeu era lumea de peste lume, că am rămas mirată și oarecum îngrijorată de cum se va desfășura vizionarea exponatelor.

Au făcut trasee, acest lucru eliminând accesul la o serie de săli și exponate. S-au format coloane de oameni care nu-ți dădeau răgazul să zăbovești în fața unui exponat ori altul, fiind luat, oarecum, de val. Am mai trăit această senzație când am fost la Bran, în 2019, atunci când am fost cu prietenii lui Răzvan să vizităm castelul de acolo.

Nu am înțeles de ce cei de acolo au permis acest lucru, afluxul acesta de vizitatori. Erau familii întregi cu copii de câteva luni, cu cărucioarele și biberoanele cu lapte, cu pamperșii întinși pe unde se putea, cu multe bocete și muci înnodați sub barbă.
Marea parte a adulților nu aveau măști și nici altceva de protecție, nici cei care dirijau traficul, că asta era, trafic! nu aveau nici o protecție.
De ce ai aduce niște copii atât de mici, adică de câteva luni,  la un muzeu așa de complex?
Ca să vadă niște animale împăiate?
De ce să-l cari după tine așa nici tu neputând înțelege nimic?
Am priceput ce căutau copiii de 6, 7 ani însă nici aceștia nu erau atenți deloc, mare parte din ei alergau și lingeau barele ori mai știu eu ce bănci. Ori se trânteau țipând după suc sau dulciuri de la restaurantul, ori ce-o fi fost ăla dintr-o sală. Din loc în loc, în aceasta sală în care se lua câte o gustare ori se bea ceva, erau așezate ventilatoare supradimensionate care alergau aerul dintr-o parte într-alta așa probabilitatea de răspândire a virusului, nu neapărat covid ci cum s-o fi numit el să fie cu o șansă de reușită mult peste 50%.

Trebuie să recunosc că am avut o stare de alertă permanentă, am evitat puhoaiele cât s-a putut și nu am reușit să rezistăm mai mult de câteva zeci de minute.

Muzeul acesta este o minune și o splendoare de edificiu care necesită timp pentru a-l parcurge și a-l desluși și e mare păcat că cei care pot și doresc nu au și condițiile necesare. Statul în casă atâtea luni a dus la situația asta care acum, mie personal, mi se pare mai periculoasă decât ce era în primăvara trecută.

Într-un colț în care mulțimea trecea pe lângă noi, am reușit să zăbovim mai mult în fața unor exponate foarte interesante de altfel. Și au mai fost câteva locuri în care am putut sta mai mult decât câteva secunde.

La plecare gândul care m-a învăluit a fost acela că poate voi mai reuși să revin, dar nu în aceleași condiții. Evident, nu merită pentru că în loc să-ți bucuri sufletul și să-ți îmbogățești mintea, te umpli de nervi și de neputința de a nu putea face nimic. Păcat că distanțele sunt așa de mari și că nu ne putem permite, cel puțin noi, de a merge ori de câte ori situația o cere.

Lasă un răspuns