machetedidactice.com

„Copacul dorințelor”/ „The wishing tree”de William Faulkner

Pentru că am avut de meșterit un șemineu, dar mai ales pentru că am reușit să-l fac atât de interesant și frumos (fără lipsă de modestie) nu aveam cum să-l las să plece în lume fără să ne fi bucurat și noi de „căldura” emanată și de poveștile care se aud diferit atunci când ești în fața lui. L-am împodobit cum m-am priceput mai bine și am ales o carte din care să putem citi eu și Luca. „Copacul dorințelor” a fost povestea care s-a cerut a fi citită, iar pentru că avem cartea în ediție bilingvă, Luca a citit în engleză iar eu în română.

   

În calitate de iubitoare de povești și pentru că am dorit să aduc în atenția copilului ediții bilingve asta pentru că are o înclinație spre limba engleză, am achiziționat anul trecut această poveste scrisă de William Faulkner, dealtfel singura scriere pentru copii a acestui autor un fel de poveste capricioasă cu o morală accentuată, undeva între „Alice în Țara Minunilor”, „Don Quijote” și „Să ucizi o pasăre cântătoare”, despre o fată care se lansează într-o aventură ciudată de ziua ei doar pentru a-și da seama de importanța alegerii dorințelor cu considerație și bunătate.

Dar mult mai interesantă decât simpla existență a cărții este povestea bizară a modului în care a ajuns să fie: În 1927, Faulkner a dat povestea Victoriei „Cho-Cho” Franklin, fiica iubitei sale din copilărie, Estelle Oldham, de care era încă îndrăgostit. El spera că Estelle își va părăsi căsnicia nefericită și se va căsători cu el – ceea ce a făcut doi ani mai târziu.

Micuța carte a fost dactilografiată și legată pe hârtie colorată chiar de Faulkner. (Nu era neobișnuit în acele vremuri ca autorii să fabrice manual și să-și publice propriile cărți.) Prima pagină a cărții scria:

Bill a scris această Carte pentru prietena lui, Victoria, la aniversarea vârstei de opt ani

Faulkner a inclus acest frumos verset dedicativ:

Către Victoria

…am văzut muzică; am auzit clopote grave, în zile fără vânt;
aerul meu poartă aevea frunze și păsări primăvăratice.

O, ducă-se: așa și trebuie.
Să nu plângi, dar pururi să visezi; e pururi jună,
pururea frumoasă.

Ce s-a întâmplat mai apoi? Faulkner nu s-a mărginit a dărui povestea doar Victoriei: a făcut o altă copie a cărții pentru fiica prietenului său, o fetiță care era bolnavă de cancer în stadiu terminal și apoi încă două pentru alți doi copii – fiul său și fiica prietenului său, actrița Ruth Ford – ani mai târziu. Fiecare copil credea că povestea din această carte a fost făcută exclusiv pentru el. Dar, în afară de întrebarea etică, s-a prezentat una mai practică atunci când Victoria a încercat să publice cartea aproape patru decenii mai târziu, atunci aflând că nu era singura deținătoare a drepturilor.

Drepturile de autor au fost elucidate în cele din urmă și în 1964, nepoata lui Faulkner, Victoria, fiica lui Cho-Cho, a fost publicată la Random House New York – care doar cinci ani mai târziu a comandat rafinatele ilustrații din „Alice în Țara Minunilor a lui Salvador Dalí” – să publice o ediție limitată de 500 de exemplare numerotate, care prezintă ilustrații alb-negru ale artistului Don Bolognese.

… dacă te porți frumos cu ființele neajutorate, nu-ți trebuie nici un Copac al Dorințelor ca să se împlinească ce vrei.

      

Cum aminteam mai sus, „Copacul dorințelor”, din păcate demult tipărită, rămâne singura carte cunoscută pentru copii a lui Faulkner. La 8 aprilie 1967, o versiune a poveștii a apărut în The Saturday Evening Post. Trei zile mai târziu, Random House a lansat o ediție obișnuită, epuizată astăzi, la noi  apărând la Editura Art în anul 2017.

Oferte de lectură sunt în mai multe limbi, important este să citim fie că suntem mari ori mici. Spor!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: