Nu știu cât este de folositoare pregătirea asta de la ora 7:00 dimineața, dar încercăm să-i dăm curs din mai multe motive. Primul ar fi implicarea domnului de matematică, cel care are bunăvoința de a veni din timpul lui liber, iar cel de-al doilea ar fi nevoia de aprofundare a materiei. Copiii nu prea vin, sunt mai puțin de jumătate, dar trezitul cu noaptea-n cap și plecatul la școală pe întuneric are un farmec aparte.
La fel a fost și dimineață, atunci când nu era țipenie de om și o vreme mohorâtă de-a dreptul. E final de noiembrie, zăpada nu a căzut, cu excepția câtorva stropi mărunți ca vârful de ac, din ceață prezentă curgând un soi de mâzgă dacă ar fi să te iei după cum arată drumurile și natura.
La cancelarie era întuneric, la fel și pe holuri nefiind sosit nici un dascăl, dar în clasă toate becurile erau aprinse, fiind veniți câțiva copii.
L-am lăsat și am plecat, zărindu-l și pe domnul de matematică intrând în școală.
E multă tensiune și evaluarea care are loc la final de ciclu gimnazial pune în priză pe toată lumea. Mă rog, pe cei care tratează cu seriozitate această etapă. Nu e un capăt de drum, cu siguranță, însă există dorința de a prinde loc la un liceu mai bun, acolo unde sunt profesori pregătiți și șansele de a învăța mai mult, sporite. La noi la clasă, schimbarea dascălului la matematică a adus multă nebuneală, poate și pentru că el va preda doar în primul semestru, în cel de-al doilea urmând a veni altcineva. Pe lângă asta, din cauza venirii întregului efectiv de elevi de la o altă școală gimnazială pentru că acolo se fac lucrări de reabilitare, ora de curs s-a redus la 45 de minute, pauza mare a dispărut celelalte fiind de 5 minute. Da, știu, am auzit că nu e holocaustul, dar schimbarea rutinei într-o perioadă așa de importantă este esențială. Totul pare și este o alergătură, acolo unde copii și profesori sunt într-o veșnică mișcare browniană, pentru că trebuie să reușești să stabilești prioritățile foarte bine, timpul fiind atât de limitat. Și dacă ar fi doar cinci minute, cum se tot pomenește, însă sunt cinci minute din fiecare oră pentru o perioadă de cel puțin șase săptămâni, atât cât se preconizează a sta musafirii.
Toate acestea se întâmplă din cauza incapacității factorilor decizionali de a face treburile atunci când timpul este cel mai optim, păstrând activitatea în bune condiții. Ne-am învățat să considerăm o sumedenie de aberații ca fiind normale, ceea ce a adus țara asta unde se vede prea bine: posturi cheie ocupate de incompetenți, oameni care nu au nici o pregătire pentru a le ocupa, o supradimensionare a schemelor din aparatul bugetar, așa fiind folosită frica de a rămâne pe liber dacă nu execuți ceea ce ți se cere, imixtiunea politicului peste tot și lista este lungă. Așa că rămâne la latitudinea fiecăruia de a se plia pe ce este, de a se adapta din mers la schimbările care dau năvală în funcție de capacitățile pe care le posedă.
Ne adaptăm și noi cum putem, încercând să diminuăm ceea ce ne provoacă disconfort și să mergem pe drumul nostru. După putințe și pricepere.
