Cartea pe care tocmai a citit-o m-a trimis într-o introspecție asupra modului în care eu însămi mi-am educat copiii, modul în care am ales să procedez în ceea ce privește educația lor, dar și cum anume am crescut odată cu ei participând activ și învățând, mereu, alături de ei.
Are cartea aceasta, Averea bunei educații de Teodor Baconschi, ceva care te face să te oprești oleacă pentru a scormoni în amintirile tale iar ceea ce găsești acolo îți poate provoca fie un zâmbet, o părere de rău, ori o bucurie că ai reușit să rezolvi probleme care atunci păreau lipsite de un final suportabil.
A fi părinte nu este un lucru deloc la îndemâna oricui pentru că asta necesită timp, răbdare, determinare, toate întinzându-se pe un timp nedeterminat, pentru că nu te poți opri din a fi părinte niciodată, odată ce ai dobândit această calitate. Nu știu cum se vede și se simte postura de părinte din partea unui bărbat, dar știu, al naibii de bine, cum e din postura unei femei pentru că eu am fost, sunt și voi fi părinte cu normă întreagă atâta timp cât voi exista în această lume.
Efortul fiecărei familii pentru buna creștere a urmașilor săi e un micro-antidot la blestemul unei vieți comunitare mediocre, fără urmă de rafinament și competență a dialogului social. (pagina 16)
Părinții sunt, fie că știu, fie că nu, arhitecții acestei construcții, echivalente cu o a doua concepție.
…
În fapt, nu știm cui dăm viață. Există în noua ființă apărută la suprafața existenței o sumedenie inextricabilă de posibilități, pe care convocarea arhaică a ursitoarelor din basme o sugerează neliniștitoare. Gândiți-vă că mamele oricărui viitor om de seamă – de la Platon și Francis Bacon, până la Einstein și Marie Curie – au avut sub ochi, după travaliul nașterii, același prunc aparent chinuit de confruntarea cu lumea extrauterină: o biată făptură ridată ca un Matusalem (sau un Sharpei!) care gângurește în căutarea sânului matern… (pagina 36)
Am doi băieți pe care mi i-am dorit mai mult ca orice pe lumea asta și de când sunt în viața mea nu am precupețit nici un efort, în limita potențelor mele intelectuale și materiale, în a-i educa. Capitolele scrise de domnul Teodor Baconschi mi-au reamintit drumul parcurs până acum, iar în cazul fiului cel mare, care acum e pe picioarele lui, mi-a demonstrat că nu am procedat greșit. Asta nu înseamnă că nu am continuat procesul de acumulare, dar mai ales de înlăturare a acelor lucruri/învățuri care nu s-au dovedit a fi de calitate.
Fiul cel mare a ales să-și desăvârșească studiile în afara țării, optând pentru a studia în Marea Britanie, la Universitatea din Essex, cea care la specialitatea aleasă de el ocupă un onorant loc în lume, 36. În anul III de facultate a beneficiat de o bursă în Statele Unite, acolo unde a văzut diferența dintre cele două lumi. Drumul până acolo a fost unul presărat cu multă muncă, seriozitate, determinare, meritele fiind cu siguranță ale lui, însă eu am stat mereu de veghe pentru ca el să aibă acces la tot ce s-a putut (în limitele posibilităților) pentru a învăța cele necesare parcurgerii acestui drum.
Fiul cel mic, care este în ultimul an de gimnaziu, este în plin proces de formare într-o societate tot mai zbuciumată, zdruncinată din temelii, care are în frunte o grămadă de oameni nepregătiți. Școala a înregistrat un recul major, mulți din dascălii aflați la catedre nefiind apți pentru a preda și transmite informația necesară. Ori nu au har. ori sunt pregătiți precar. Dar asta nu mă împiedică în a spori efortul în privința educației, pentru că altă alternativă nu există.
Eu am crescut în spatele Cortinei de Fier, viețile noastre diferind foarte mult. Nepriceperea mea și a părinților mei a făcut ca drumurile noastre să fie radical diferite, însă eu am înțeles unde anume nu s-a insistat ori greșit în ceea ce mă privește și am căutat să elimin aceste neajunsuri. Acest proces a fost permanent, el desfășurându-se, puțin câte puțin, în fiecare zi cu o mare determinare și cu o plăcere la fel de mare.
Mai e ceva de semnalat, dincolo de constatarea că nu suntem – adesea – chiar cel mai bun exemplu pentru copiii noștri: ipocrizia populistă și antielitistă în care ne complăcem, sub fanfara campaniilor mediatice de asasinare în efigie a intelectualilor publici. Cum vrem să le dăm exemple copiilor noștri într-o țară unde elita modernizatoare și prooccidentală e „înfierată” sistematic, acuzată de „trădare”, de „complicități” cu state europene dezvoltate și democratice, sub privirea placidă a unui „public” care primește, pe aceleași canale, „exemplele” unor vorbitori agramați, nostalgici post-sovietici ai comunismului? Cum poți să-țui educi copiii într-o societate dresată de mercenari mediatici să-și urască scriitorii, filozofii, artiștii și unde buna educație însăși este priviră ca un handicap, o culpă inexpiabilă sau chiar o crimă? Dincolo de familie, copilul obișnuit din România lui 2019 primește prin mass-media și social media borhotul toxico-manelist care-i alterează de la cea mai fragedă vârstă imaginea de sine despre lumea în care crește. (pagina 62)
Scriitorul vă va purta printr-un labirint de teme, unul mai interesant ca altul dintre care amintesc doar câteva:
Snobism și superficialitate
În fond, de ce să vizitezi muzee (în afara zilelor ploioase, când, ca turist, nu ai oricum ceva bun de făcut)? Pentru că suma muzeelor pavează și înalță cupola a ceea ce Andre Malraux a numit muzeul imaginar. (pagina 79)
Viață și film
Călători pe pământ
Bibliopolis
E fabulos! Nici o generație nu a avut acces mai ușor și mai liber la tezaurul intelectual al umanității… E tot mai greu să găsești scuze conjuncturale pentru starea de ignoranță și neghiobie! (pagina 101)
Plăcerea de a colecționa
Mamă, tată, vrem un cățel!
Sexualitatea între pudoare și dezvrăjire
La școală
Mirajul Oxbridge
Unde oprim educația formală?
Pe lângă subiectele enumerate mai sus mai sunt multe altele, la fel de interesante. Am citit cartea pe îndelete, revenind la unele pasaje, pentru că au avut darul de a mă face să le trăiesc cu adevărat. Aș recomanda cartea scrisă de domnul Baconschi cu mare căldură tuturor părinților care sunt deja, dar și celor care vor deveni la un moment dat. Argumentele deja le-am spus.
