„Clar de femeie” de Romain Gary

În vară m-am întâlnit cu Romain Gary atunci când am citit „Ai toată viața înainte” și ceea ce am citit mi-a plăcut determinându-mă să continui demersul de a-l cunoaște mai bine. Și așa am ajuns la Clar de femeie, o poveste într-un registru diferit, total diferit.

Un  roman scurt, numărând 180 de pagini, plin de o puternică intensitate care te poate înrăi. O poveste care începe cu o întâlnire întâmplătoare dintre Michel, cel care iese dintr-un taxi și o lovește pe Lydia. Michel, care are soția bolnavă de cancer iar Lydia, cea care și-a pierdut fiica într-un accident de mașină, la volan fiind soțul ei. Cei doi, Lydia și Michel sunt aduși față în față de un destin iar noi suntem incitați să cunoaștem povestea lor.

Atunci când deschizi o carte nu poți bănui ce se ascunde între copertele ei și dacă povestea de acolo te va prinde ori nu, te va marca ori pune pe gânduri. O poveste tristă, și în ciuda acestui fapt este în ea o frumusețe aparte, greu de găsit în alte povești din literatură.

Fiecare iubire fericită poartă drapelul nostru: ar trebui să aibă milioane de susținători. Solidaritatea noastră este îmbogățită de tot ce ne luminează. Bucuria unui copil sau tandrețea unui cuplu strălucesc pentru toată lumea, sunt întotdeauna un loc însorit. O deznădejde din iubirea care-și pierde nădejdea în iubire este o contradicție foarte ciudată. pagina 36)

Învățăm să descoperim personajele în același timp în care se cunosc. Michel este îmbătat de nefericire, soția lui are cancer și simte că boala prevalează, îl roagă să o iubească în continuare prin altă femeie și îi cere să plece astfel încât să poată scurta suferințele sale rămânând demn.

Prin Lydia, Michel va încerca să găsească o patrie feminină. Și ea este afectată de viață: fiica ei a murit într-un accident de mașină în timp ce  soțul ei conducea, iar  el este acum internat la psihiatrie. De atunci, poartă doliul fiicei sale, precum și vinovăția de a-și fi abandonat soțul. Împreună, ora nopții povestită în această carte, încearcă să-și umple singurătatea.

Între Michel și Lydia, alchimia funcționează rapid. El o observă cu dragoste, ca și cum ar fi trăit deja de mulți ani împreună, dar Lydia nu mai știe cum este să iubești și se teme să nu fie în conformitate cu așteptările lui Michel. Până la sfârșitul cărții, se întreabă unde îi va conduce noaptea asta, dacă Lydia va da o șansă lui Michel sau dacă zorii vor fi fatali.

– Ce bine-i aici, nu? Cred că am în mine ceva de ticălos: încă mai vreau să fiu fericit. Evident, există extenuarea, nervii care cedează și… tu. Nu știu ce este feminitatea. Poate este doar un mod de a fi bărbat. Dar un bărbat liber de femeie, o femeie liberă de bărbat suflă în jumătatea lor de viață până când se umflă și ocupă tot spațiul. pagina 67)

– La ce ajută toate strigătele astea, Michael?
– Strigătele au fost întotdeauna cea mai nobilă origine a omului. Întreaga umanitate nu face încă altceva decât să bolborosească și nu găsește un limbaj coerent și frățesc. Dar cel puțin strigă, de la un capăt la celălalt al pământului, și strigătele pot fi înțelese perfect. Nu spun că va exista milă, Lydia. Nu spun că se va sfârși cruzimea și pedeapsa va fi grațiată. Nu știu dacă va veni într-o bună zi Spartacus și sclavia va lua sfârșit, dar știu că există deja printre noi iluștri spărgători de lanțuri. pagina 110)

În fundal, întâlnim personaje atipice precum Señor Galba, dresor de animale care are o relație foarte puternică cu câinele său, sau Sonia, o femeie care își cultivă nenorocirea.

Este o adevărată declarație de dragoste iubirii pe care Romain Gary o atrage aici cu o scriere admirabilă, plină de dulceață și poezie.

– Ești unul dintre acei francezi care nu mai există: ctitorii de catedrale… Eu nu știu ce aduce ziua de mâine, Michel. Nu am asemenea obiceiuri de lux. Sunt făcută din fărâme de astăzi. Este o luptă veche și nobilă, știu, bărbatul, femeia, cuplul, împotriva tuturor, dar nu am nici o intenție să intru în istorie. Voiam să văd chipul nostru, pentru că întunericul este întotdeauna părtaș. Stăteai culcat aici, lângă mine, printre atâtea scuturi străpunse și săbii sfărâmate și… și cu mine ce se întâmplă înăuntru?
– Mai am ani de viață înainte, îi pot oferi.
– Nu vreau viața ta. N-o vreau cu nici un preț. Îmi ajunge a mea. Ai reușit ceva de-a dreptul admirabil: i-ai luat totul lui Dumnezeu și i-ai dat iubirii. Este prea mult pentru tine. Este prea mult pentru o femeie care lucrează. pagina 119)

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: